REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Creaţia primordială în mitologia chineză - o expoziţie inedită la Universitatea „Andrei Şaguna”

Creaţia primordială în mitologia chineză - o expoziţie inedită la Universitatea „Andrei Şaguna”

Replica API 18 octombrie 2017 | 21:51 332

În cursul zilei de marţi, la Universitatea „Andrei Şaguna”, a avut loc vernisajul expoziţiei „Miturile creaţiei în arta chineză”, organizate în colaborare cu Biblioteca din Shanghai, în cadrul programului cultural-ştiinţific internaţional „Windows of Shanghai”.

Studenţii, profesorii şagunişti şi invitaţii lor, au putut admira o serie de tablouri înfăţişând poveşti fascinante ale eroilor de la începuturile lumii, spiritele nemuritoare şi vitalitatea personajelor mitologice chineze. Expoziţia cuprinde 30 de opere, care ar putea fi încadrate în intervalul dintre pictură şi benzi desenate şi sunt realizate atât de artişti renumiţi, cât şi de tineri şi adulţi din toate regiunile Chinei care, dincolo de satisfacţia participării la acest proiect artistic, s-au gândit că vor contribui la crearea unor opere de artă ce ar putea câştiga popularitate în rândurile publicului larg. Obiectivul este acela de a crea un vârf al creaţiei artistice de benzi desenate din China, prin opere de sine stătătoare pe care admiratorii lor le-ar putea preţui şi colecta.

Constănţenii interesaţi de cultura şi tradiţiile Chinei sunt invitaţi să viziteze expoziţia în holul Universităţii „Andrei Şaguna”, până în data de 3 noiembrie.

Expoziţia în sine a devenit o tradiţie bianuală a Universităţii „Andrei Şaguna”, vernisajele marcând două momente importante pentru China: Ziua Națională și Anul Nou Chinezesc. În fiecare an, Biblioteca din Shanghai realizează două expoziții pe care le dăruiește Universității „Andrei Șaguna”, în calitatea sa instituţională de „Fereastră a Shanghaiului” în România. Aceste expoziții sunt prezentate ulterior în Tulcea, Medgidia, Techirghiol, înfrăţite cu localităţi din China.

Reamintim că, în 2002, Biblioteca din Shanghai a iniţiat, cu sprijin guvernamental, Programul „Windows of Shanghai”, prin care înfiinţa centre de documentare în universităţi sau biblioteci, donând anual fiecărui centru sute de volume în limbi de circulaţie internaţională, acoperind teme diverse: istorie, economie, mediu, politică, medicină, filosofie, cultură şi civilizaţie. Aceste ferestre culturale au devenit o veritabilă platformă de prietenie şi un model unic pentru schimburile culturale între Shanghai şi restul lumii.

În România, Shanghai a deschis o fereastră în 2008, la Constanţa, la Universitatea „Andrei Şaguna”, alegerea UAŞ având la bază mai multe argumente: în primul rând, Constanţa şi Shanghai sunt oraşe înfrăţite; apoi, Consulatul General al Chinei la Constanţa a nominalizat Universitatea „Andrei Şaguna” în anul 1999, pentru a derula programe cultural-ştiinţifice şi a desfăşura schimburi culturale între cele două oraşe, în colaborare cu Shanghai Friendship Promotion Foundation; de asemenea, la Universitatea „Andrei Şaguna” funcţionează, din anul 2000, o Asociaţie de Prietenie cu R. P. Chineză, care a iniţiat şi dezvoltat parteneriate academice şi culturale şi organizează anual numeroase activităţi culturale dedicate Chinei; amintim şi că Universitatea „Andrei Şaguna” a fost implicată în programul vizitei la Constanţa, în anul 2004, a Excelenţei Sale Hu Jintao, preşedintele Republicii Populare Chineze.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272