REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Creaţii ale firmelor Fendi şi Diesel prezentate la Săptămâna Modei de la Milano

Creaţii ale firmelor Fendi şi Diesel prezentate la Săptămâna Modei de la Milano

Replica API 26 februarie 2022 | 00:00 757

Articolele vestimentare din piele şi transparenţele firmei Fendi au alternat la Săptămâna Modei de la Milano cu piesele din denim ale firmei Diesel - două opţiuni diferite pentru garderoba feminină recomandate pentru sezonul toamnă iarnă 2022/2023, relatează EFE, citată de Agerpres.

Creaţii ale firmelor Fendi şi Diesel prezentate la Săptămâna Modei de la Milano

Săptămâna Modei de la Milano se va desfăşura până la 28 februarie cu colecţii ale unor case de lux precum Prada, Armani, Tod's, Valentino sau Missoni.

Podiumul de miercuri a fost inaugurat de colecţia casei Fendi, care a mizat pe articole din piele şi blănuri, dar şi pe rochii vaporoase şi pe transparenţe.

Colecţia semnată de designerul Kim Jones a fost inspirată de una dintre reprezentantele casei, Delfina Delettrez Fendi, cea care va crea bijuteriile pentru sezonul de iarnă.

Creaţii ale firmelor Fendi şi Diesel prezentate la Săptămâna Modei de la Milano

Foto: (c) Alessandro Garofalo/REUTERS

Noua colecţie Fendi a făcut trimitere la alte două colecţii emblematice ale casei, cea din primăvară-vară 1986, în care au predominat imprimeurile geometrice şi modelele ajustate pe corp, şi la colecţia toamna-iarnă 2000, în care protagoniste au fost lejeritatea şi comoditatea.

Ţinutele create de designerul Kim Jones au îmbinat strălucirea şi eleganţa cu un aer disco-jovial. Nu au lipsit nici hainele de blană, reprezentative pentru faimoasa casă de modă italiană.

Mătasea şi satinul au fost materialele predominante. La fel şi croielile în linii drepte şi imprimeurile stălucitoare, puse în contrast cu nuanţele pale de gri, mov sau roz ale rochiilor vaporoase. Au defilat rochii vaporoase în tonuri de roz şi verde, dar şi fuste-creion elegante din piele sau pantaloni cu talie înaltă.

Creaţii ale firmelor Fendi şi Diesel prezentate la Săptămâna Modei de la Milano

Foto: (c) Alessandro Garofalo/REUTERS

Mici detalii strecurate au amintit de creaţiile legendarului Karl Lagerfeld, care a colaborat cu Fendi timp de peste cinci decenii.

La rândul său, directorul de creaţie la Diesel, Glenn Martens, şi-a făcut debutul cu o colecţie unde materialul rege a fost "denimul", cu blue-jeans franjuraţi sau rupţi în dreptul genunchilor şi sutiene sau bustiere din acelaşi material. Denimul-rege a fost prezent şi la sacouri, jachete, sau pardesie.

Săptămâna Modei va continua cu prezentările firmelor Max Mara, Prada şi Emporio Armani.

În total vor avea loc 69 de defilări pe podium, dintre care 60 vor fi în format fizic, dar şi transmise online.

Lumea modei se apropie de normalitate după restricţiile din ultimii ani impuse de pandemie, iar ediţia de la Milano de anul acesta va marca revenirea pe podium a unor firme ca Bottega Veneta, Gucci, Trussardi şi Plein Sport.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere