REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.2° Constanța Lun., 12 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7610
17.2° Constanța Luni, 12 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7610
 

Atenție, șoferi! Vor crește amenzile de la 1 iulie 2026

Atenție, șoferi! Vor crește amenzile de la 1 iulie 2026

Robert NENCIU 1 iulie 2026 | 00:00 742

Cresc amenzile pentru șoferii care încalcă regulile de circulație în România, odată cu majorarea salariului minim brut pe economie. Începând de miercuri, 1 iulie 2026, valoarea punctului de amendă crește, deoarece aceasta este stabilită prin Codul Rutier la 5% din salariul minim brut pe țară.

Atentie, soferi! Vor creste amenzile de la 1 iulie 2026

Guvernul a stabilit, prin Hotărârea nr. 146/2026, majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de la 4.050 de lei la 4.325 de lei, începând cu 1 iulie 2026.

În aceste condiții, valoarea punctului de amendă crește automat de la 202,50 lei la 216,25 lei, întrucât articolul 98 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prevede că un punct de amendă reprezintă 5% din salariul minim brut pe economie.

Majorarea este de 13,75 lei pentru fiecare punct de amendă, ceea ce înseamnă o creștere de aproximativ 6,8%.

Odată cu majorarea punctului de amendă, cresc toate sancțiunile contravenționale calculate în funcție de numărul de puncte-amendă prevăzut de Codul Rutier.

Iată câteva exemple:

2 puncte-amendă: de la 405 lei la 432,50 lei;

3 puncte-amendă: de la 607,50 lei la 648,75 lei;

4 puncte-amendă: de la 810 lei la 865 lei;

5 puncte-amendă: de la 1.012,50 lei la 1.081,25 lei;

10 puncte-amendă: de la 2.025 lei la 2.162,50 lei;

20 de puncte-amendă: de la 4.050 lei la 4.325 lei.

De exemplu, pentru contravențiile încadrate în prima clasă de sancțiuni (2-3 puncte-amendă), amenda va fi cuprinsă între 432,50 lei și 648,75 lei, iar pentru cele din clasa a doua (4-5 puncte-amendă), între 865 lei și 1.081,25 lei.

Șoferii care achită amenda în termenul prevăzut de lege pot plăti în continuare jumătate din minimul amenzii aplicate, facilitate care rămâne neschimbată. Se modifică doar valoarea punctului de amendă, nu și clasele de sancțiuni sau sistemul punctelor de penalizare. Noile valori se aplică pentru toate contravențiile constatate începând de miercuri, 1 iulie 2026, potrivit antena3.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pt asigurarea obligatorie auto am plătit în plus 500 lei ,rovinieta este mai scumpă cu 10 lei,a crescut euro, prețul apei se mărește amenzile la fel , alimentele urmează . Unde vom ajunge. Țara fierbe și la propriu și la figurat, guvernanții și parlamentarii vor pleca în vacante exotice eram sa zic erotice poporul va merge tot la ștrand . Suntem în mijlocul verii iar legumele și fructele au același preț că în iarnă. Producătorii au marfă multă dar samsarii nu vor să o cumpere deoarece scade prețul în piețe. Capitalismul de bazează pe cerere și ofertă. De ce autoritățile locale nu asigură spații pt producătorii adevărați. Dacă aceștia nu au unde să-și vândă marfa vor renunța să mai producă fructe și legume autohtone . Statul dator nu își va mai permite să achite produsele din import și vom mânca doar ceapa,morcovi cartofi și mere .
1
0