REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
11.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

CRIMĂ la Oltina! Autorul a fost prins

CRIMĂ la Oltina! Autorul a fost prins

Replica API 4 decembrie 2014 | 14:08 453

În urmă cu câteva seri, o teribilă crimă a avut loc la Oltina! Mai exact, se pare că o casă a luat foc, în interior fiind găsită o femeie decedată. Numai că, în urma necropsiei s-a descoperit că aceasta fusese ucisă.

Astfel, poliţiştii sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalului Constanţa au declanşat cercetările, autorul crimei fiind prins în noaptea de miercuri spre joi.

Mai precis, iniţial sesizarea prin 112 a ajuns la pompieri, aceştia fiind sesizaţi cu privire la un incendiu, în noaptea de duminică spre luni.

„Au ars în totalitate trei încăperi, cu mobilierul şi bunurile aferente. Într-un dormitor a fost găsită, în pat, o femeie de aproximativ 82 de ani, decedată. Femeia era proprietara casei. S-a acţionat cu două autospeciale de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Oltina şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Băneasa. Tot la acest incendiu au mai intervenit şi două echipaje de la Cernavodă”, au declarat atunci pompierii.

Omorâtă de vecin pentru 30 de lei

În data de 02.12.2014, s-a efectuat necropsia cadavrului și s-au stabilit următoarele concluzii: moartea numitei Ileana D. a fost violentă, ea s-a produs prin contuzie și hemoragie meningo-medulară cervicală, urmare a unei fracturi de coloană cervicală, survenită în cadrul unui politraumatism, prin lovire cu corpuri dure. Între leziunile cervico-medulare și mecanismul de producere a morții există o legătură de cauzalitate directă și necondiționată". Din câte se pare, ea ar fi murit pe 30 noiembrie.

Ulterior a fost constituită o echipă operativă complexă care s-a deplasat la fața locului, unde s-a procedat la continuarea investigării tehnico-științifice a locuinței victimei, ocazie cu care s-a constatat că interiorul locuinței a fost distrus în proporție de circa 95%. De asemenea, în urma investigațiilor efectuate și ca urmare a exploatării cu operativitate a mai multor informații obținute de către lucrătorii S.I.C., împreună cu lucrătorii postului de poliție Oltina și ai Secției 8 Rurală Băneasa, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, fiind vorba chiar de vecinul victimei, de 18 ani, Ilie Talică, fără ocupație, cu antecedente penale.

Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că mobilul faptei a fost furtul, tânărul după ce a suprimat viața victimei, a sustras din locuință suma de 30 lei, incendiind locuința în mod intenționat pentru a șterge urmele. În cursul anchetei, cel în cauză și-a recunoscut fapta.

În urma audierii inculpatului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, pe numele său s-a emis ordonanță de reținere pentru 24 ore, fiind introdus în CRAP Constanța, urmând ca ulterior să fie prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă, pentru comiterea infracțiunilor de omor calificat, tâlhărie și distrugere.

Totodată, există şi suspiciunea că tânărul ar fi violat octogenara înainte de a-i lua viaţa.

Vom reveni

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272