Crimeea: 14 morţi în incendiul de pe două nave aflate în apropiere de strâmtoarea Kerci
Crimeea: 14 morţi în incendiul de pe două nave aflate în apropiere de strâmtoarea Kerci
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎn total, 14 persoane şi-au pierdut viaţa în incendiul de pe două nave sub pavilion tanzanian în apropiere de strâmtoarea Kerci, în largul Peninsulei Crimeea anexate în 2014 de Moscova, au anunţat luni autorităţile ruse, relatează AFP.
"Sunt 11 corpuri", a declarat pentru AFP Aleksei Kravcenko, purtător de cuvânt al Agenţiei federale ruse a transporturilor maritime şi fluviale.
"Alte trei persoane au dispărut în apă sub ochii membrilor echipei de salvare", a adăugat el.
Aceşti trei membri ai echipajului sunt oficial consideraţi ca dispăruţi, dar foarte probabil au murit, a subliniat purtătorul de cuvânt.
Cele două nave, Kandy şi Maestro, aveau echipaje alcătuite în principal din cetăţeni din Turcia şi India, a mai precizat sursa citată. Kandy avea 17 membri ai echipajului, iar Maestro 14.
Un precedent bilanţ anunţase 10 morţi şi 14 supravieţuitori.
Incendiul a izbucnit când una dintre nave transfera carburant celei de-a doua, membrii echipajelor sărind în mare pentru a scăpa flăcărilor, a precizat sursa.
Victimele au fost transportate în portul Kerci, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
18.2° Constanța 
.jpg_t.jpg)









.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)