REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
18.2° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Cristian și Marian nu vor mai locui între șinele de tren

Cristian și Marian nu vor mai locui între șinele de tren

Cristina BĂRBUCEANU 25 decembrie 2022 | 00:00 1364

Cei doi frati, Gembășeanu Cristian, de 37 de ani, și Marian, de 41 de ani, au ajuns pe mâini bune și vor avea parte de un Crăciun fericit.


Voluntarii Asociației ,,Suflete deschise" i-au luat dintre șinele de cale ferată, i-au hrănit și i-au însoțit la Unitatea de Primiri Urgențe ale Spitalului Clinic Județean „Sf. Apostol Andrei”.
„Acolo au fost evaluați medical - investigați pulmonar, li s-a făcu test covid, etc. și  după ce le-au fost emise avize pentru colectivitate, au fost conduși la Adăpostul Sfânta Filofteia, unde condițiile de cazare sunt deosebit de bune. Au primit hrană, s-au spălat cu apă caldă, au fost îmbrăcați cu haine noi și au primit paturi confortabile, urmând ca, în zilele urmatoare, să-i ajutăm să obțină cărți de identitate și să se integreze în societate.
Mulțumim redactorilor Replica, care au semnalat acest caz social, echipei UPU pentru ajutorul dat, cât și partenerior noștri, SPAS Constanța.”, au susținut reprezentanții Arimex SRL. 
 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
SĂ VĂ AJUTE BUNUL DUMNEZEU CUM I-AȚI AJUTAT DUMNEAVOASTRĂ PE ACEȘTI SEMENI AI NOȘTRI!
7
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272