rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 22 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Cristina Rizea, USR-Plus: PSD a avut TIMP 30 de ani să DEMONSTREZE ce POATE! Video

Cristina Rizea, candidat din partea USR-Plus la Alegerile Parlamentare, a acceptat provocarea să reprezinte în Parlament drepturile oamenilor şi să lupte pentru depolitizarea instituţiilor statului. S-a hotărât să intre în politică după momentul 10 august 2018, după ce s-a întors din Piaţa Victoriei bătută şi învinețită, dar cu speranţa că sunt mai mulţi oameni în ţară care vor să schimbe lucrurile. Până atunci nu s-a gândit niciodată să facă politică, dar consideră că cineva trebuie să oprească hoţia din România. Face parte din cei care s-au săturat să fie conduşi de politicieni care nu-şi urmăresc altceva decât interesele proprii. A fost aleasă de colegii din Partid pe primul loc pentru lista candidaţilor pentru Parlamentare.

E sătulă de promisiunile tuturor politicienilor şi nu mai are încredere în clasa politică actuală. Mamă în primul rând, activistă încă de pe băncile Universităţii, orientată către nevoile oamenilor, supravieţuitoare a cancerului la sân, proaspăta candidată a trecut prin multe înainte să se hotărască să intre în politică. Au fost momente în viaţa ei când a crezut că nu-şi va mai revedea copiii, dar a mers mai departe. Dacă ajunge în Parlament vrea să strice jocurile viclene ale politicienilor şi, cum plastic se exprimă, “până nu am pământ în gură, voi continua să lupt pentru oameni.”

Civism versus politică

”Credeam că sunt oameni pregătiţi pentru politică, care se duc să urmărească interesele noastre, ale cetăţenilor, noi trebuie să ne vedem de treabă, Statul este partenerul nostru, noi ne facem treaba mergem la muncă, ne plătim taxele, Statul ar trebui să-şi facă treaba lui. Că nu şi-o face, asta e altă poveste. N-am avut pe nimeni în familie implicat în politică, n-am auzit în casă discuţii despre politică, n-am avut niciun fel de gând până acum. Implicarea mea era în permanenţă una civică. Astea sunt lucruri care mi-au adus mereu satisfacţii. Nu e bucurie mai mare decât să poţi să ajuţi oamenii. Implicarea politică vine din dorinţa de a-i ajuta pe cei din jur, pentru că asta ar trebui să însemne politica, te duci acolo să ajuţi oamenii, la nivel de ţară”, a spus Cristina Rizea.

Un bun politician are nervi de fier şi stomac de oţel. Veţi face faţă atacurilor opoziţiei?

”Din punctul acesta de vedere nu mă consider un bun politician. Şi eu, ca şi colegii mei, venim din domeniul civic. Imaginea de politician nu este una plăcută. În ţara asta politicienii sunt preocupaţi mai mult de propriile interese sau de interesele cercurilor de prieteni sau al familiei, decât de interesul nostru, ca ţară. De aceea, imaginea este distorsionată. Un politician ar trebui să fie preocupat de ţară, nu de interesele unor găşti”, a transmis Rizea.

Curăţenia în învăţământ

”Se va face prin transparentizare. Prin scoaterea politicii din învăţământ. Învăţământul este una, iar politica este alta. Managementul şcolilor să nu aibă nicio legătură cu politica. Ar trebui ca fiecare unitate de învăţământ să aibă un manager bine pregătit, ales prin concurs. S-a încercat acest lucru în guvernarea lui Cioloş, în 2016. Apoi a venit PSD la guvernare şi a rezolvat lucrurile în defavoarea noastră. Politica nu are ce căuta în învăţământ. Avem nevoie ca în conducerea unităţilor de învăţământ să fie manageri buni, dedicaţi, care să ştie cum să atragă cadre didactice pregătite”, a punctat Cristina Rizea.

Proiecte pentru Parlament

”Alianţa USR Plus are 40 de angajamente de guvernare, toate se pot duce la bun sfârşit, spre deosebire de proiectele pline de minciuni cu care ne-a obişnuit vechea clasă politică. Lumea spune pe pagina mea “Sunteţi toţi la fel!” Îi înţeleg şi nu mă supăr, aceeaşi repulsie o aveam şi eu faţă de clasa politică, până să vină guvernul Cioloş. În 2016 a fost prima oară când am avut o speranţă. Trebuie să scăpăm de corupţie. Hoţia este strâns legată de corupţie, iar corupţia s-a demonstrat că există la orice nivel, în toate formele ei. Scoatem la concurs toate posturile şi cei care sunt pe posturi vor intra şi ei la examinare. Dacă le vor lua, foarte bine, dacă nu, vor veni alţii mai buni. Un manager bun nu se teme de concurs”, a mai spus Rizea.

Carantinarea a fost o tactică sau chiar era nevoie de ea?

”E o măsură care a venit mult prea târziu. Nu acum era momentul în care să intrăm în carantină, ci mai devreme. Aşa cum în primăvară măsura a fost luată destul de devreme, e vorba de închiderea şcolilor, de economia care a fost pusă la pământ şi a lăsat o grămadă de oameni pe drumuri. Lucrurile trebuiau făcut gradat. Acum au aşteptat să crească numărul de cazuri, să se umple secţiile de terapie intensivă. Este posibil să afecteze alegerile din 6 decembrie. Oamenii trebuie însă să înţeleagă că această carantinare, chiar şi în ceasul al 12-lea, este spre binele lor şi să ajungem pe o treaptă plană. Sistemul medical este în colaps. Ne lipsesc medici, nu am făcut nimic să-i oprim, nimic să nu-i facem să plece”, este de părere Cristina Rizea.

Pe plan local, Constanţa ar trebui să aibă turism

”Acestui oraş îi lipsesc multe. Mă interesează relansarea turismului în Dobrogea. Avem toate facilităţile ca să putem avea turism tot anul, nu doar pe perioada estivală. Turismul e 10% din industria globului. Un om din zece la nivel global lucrează în turism. Este o arie importantă pe care ar trebui s-o dezvoltăm. Avem norocul că putem face turism pe mare, avem aeroportul, pot veni oamenii pe Dunăre. Putem dezvolta atât judeţul Constanţa, cât şi oraşul. Noi avem vestigii şi turnăm beton peste ele”, susține candidata USR-PLUS la Parlamentare.

Veţi face pact cu partidele pentru binele unui proiect?

”Nu vom face vreodată pact cu PSD. Nu am văzut încă un proiect viabil de la PSD să spun că au făcut şi ei ceva bun pentru Constanţa sau pentru oameni. Partidele vechi au avut timp 30 de ani să demonstreze. Acum dau vina unul pe altul că n-au făcut ce trebuie. Noi am demonstrat, prin guvernul Cioloş, ce putem face”, a declarat Rizea.

Mai multe detalii despre subiectele abordate puteți urmări în videoclipul de mai jos:

Video:

Cod mandatar financiar 11200033

Zully M. SOCACIU

vineri, 27 noiembrie 20201897
mai mult...Interviuri
4 dec 00:20InterviuriGeorge NICULESCU, PNL: Cum credeți că ar fi arătat țara noastră cu un Guvern Viorica DĂNCILĂ?!

George Niculescu, candidatul PNL la alegerile parlamentare, a acordat un interviu zirului Replica pentru a face o...4074

4 dec 00:20InterviuriCostin RĂSĂUȚEANU, PSD: Guvernul PNL este INCOMPETENT3972
23 dec 22:41InterviuriAdrian Mihălcioiu: TREBUIE înființată DIRECȚIA NAVIGATORILOR în Ministerul Transporturilor! Video3318
14 ian 00:11InterviuriFlorin Chelaru, primarul din NĂVODARI: Am rămas o OAZĂ de ROȘU într-o mare de GALBEN! Video

Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari, a acordat un interviu cotidianului Replica de Constanța, prin intermediul...1883

19 ian 00:04InterviuriVergil CHIȚAC: Foarte mulți ȘMECHERI din orașul ăsta s-au ÎMBOGĂȚIT din afaceri cu statul. Video6438
15 ian 00:06InterviuriGeorge NICULESCU: ANRE nu a fost pregătită pentru LIBERALIZAREA pieței de ENERGIE! Video1796
12 ian 00:27InterviuriPrefectul COȘA: Întoarcerea la NORMALITATE este POSIBILĂ doar dacă ne VACCINĂM! Video

Noul an a venit cu speranţă şi încredere că vom trece cu bine peste această perioadă grea, însă reîntoarcerea...1772

19 dec 00:07InterviuriLiviu POPA, ŞEFUL RADET: Mă bucur că au început să se miște lucrurile4633
4 dec 00:21InterviuriLucian Lungoci: PSD va asigura MAJORITATE parlamentară pentru un Guvern PREGĂTIT. Video3804
4 dec 00:21InterviuriMircea Dobre, Pro România: PNL și PSD, un VIRUS mai PERICULOS decât COVID! Video

Mircea Dobre, candidat din partea Pro România la Camera Deputaților, a acordat un interviu ziarului Replica, în care...3337

4 dec 00:21InterviuriCristina Rizea: USR-PLUS va OBȚINE un scor BUN la parlamentare. Video3280
3 dec 00:04InterviuriStelian ION vrea listarea pe BURSĂ a Portului Constanța4983
Vremea
5.9°5.9° - 7.8° vineri, 22 ianuarie 2021
ConstanțaUmiditate: 85%
Vânt: 4.54 m/s
Presiune: 1015 milibari

Loto
6/4926128124924
5/40422540921
joker41251383113
Horoscop
mai mult...SPSportRT
22 ian 00:00SportValencia a remizat cu Osasuna, scor 1-1, datorită unui autogol

Formaţia Valencia a remizat, joi seară, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Osasuna, într-un meci din etapa a XIX-a...231

22 ian 07:36SportPortughezul Paulo Sousa este noul selecţioner al Poloniei

Federaţia Poloneză de Fotbal a anunţat, joi, că noul selecţioner al echipei naţionale este portughezul Paulo...279

22 ian 00:00SportEibar - Atletico Madrid 1-2 | Meci superb al lui Luis Suarez! A marcat și portarul gazdelor

Atletico Madrid, liderul la zi din La Liga, a avut parte de un start neașteptat de meci cu Eibar, cu Aleix Garcia,...333

22 ian 07:18SportCornella - Barcelona 0-2

Într-un final, catalanii au scăpat de rușine. Calificarea în optimi s-a decis în cele două reprize de prelungiri,...343

Local
22 ian 00:09LocalCampania de vaccinare anti-COVID: Persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile, imunizate în etapa a II-a

Persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu se pot vaccina anti-COVID în etapa a II-a a...582

22 ian 00:09LocalAccident rutier la ieșire din Satu Nou. O tânără a fost rănită GRAV

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, joi, 21 ianuarie a.c., la ieșire din localitatea...918

22 ian 00:08LocalACCIDENT RUTIER GRAV la OVIDIU: Mai MULTE VICTIME! Video

5105

22 ian 00:07LocalCoronavirus: Amenzi în valoare de 59.000 de lei, aplicate de polițiștii constănțeni, în ultimele 24 de ore

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii...570

22 ian 00:08LocalCoronavirus: 3.551 de persoane se află în carantină, la Constanța

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 29.074 de persoane...603

22 ian 00:08LocalAlte 7 DECESE, la Constanța, din cauza COVID-19

Până joi, 21 ianuarie a.c., 17.554 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la nivel...933

22 ian 09:16LocalPrefectul Silviu COȘA s-a VACCINAT anti-COVID

Prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa, a primit, miercuri, 20 ianuarie, prima doză a vaccinului...859

22 ian 13:07LocalȘedință EXTRAORDINARĂ a Consiliului Local: se înființează noua societate de Termoficare a Constanței

Consiliul Local al Municipiului Constanţa a fost convocat în şedinţă extraordinară, vineri, 22 ianuarie 2021. Pe...1617

22 ian 00:10LocalUn CONSTĂNȚEAN, TRANSPORTAT de URGENȚĂ la IAȘI după ce s-a ELECTROCUTAT

2218

Politică
22 ian 00:00PoliticăBarna: Ivan Patzaichin a spus că va fi implicat în procesul de selecţie a guvernatorului Deltei

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a precizat că, în urma discuţiilor cu Ivan Patzaichin, acesta şi-a...468

22 ian 00:00PoliticăMituleţu-Buică: Criza sanitară a schimbat optica privind organizarea proceselor electorale

Criza sanitară generată de pandemia de COVID-19 a schimbat optica privind organizarea proceselor electorale, iar AEP...365

22 ian 00:00PoliticăPreşedintele Senatului, întrevedere cu noul ambasador al Franţei în România

332

22 ian 00:03PoliticăMotivarea CCR pe redeschiderea piețelor: Principiul bicameralismului a fost încălcat de Parlament

CCR a publicat, joi, motivarea deciziei prin care a declarat neconstituțională legea adoptată de Parlament în...573

22 ian 20:18PoliticăTribunalul Bucureşti: Diploma de doctor a lui Darius Vâlcov, anulată

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, miercuri, cererea Academiei de Studii Economice din Bucureşti privind...1141

22 ian 20:17PoliticăDesființarea SIIJ intră în linie dreaptă: Guvernul a aprobat memorandumul de dizolvare a Secției

1090

Interviuri
12 ian 00:27InterviuriPrefectul COȘA: Întoarcerea la NORMALITATE este POSIBILĂ doar dacă ne VACCINĂM! Video

Noul an a venit cu speranţă şi încredere că vom trece cu bine peste această perioadă grea, însă reîntoarcerea...1772

19 dec 00:07InterviuriLiviu POPA, ŞEFUL RADET: Mă bucur că au început să se miște lucrurile

Sistemul de termoficare din Constanța a încetat să mai producă căldură și apă caldă în parametri normali,...4633

4 dec 00:21InterviuriLucian Lungoci: PSD va asigura MAJORITATE parlamentară pentru un Guvern PREGĂTIT. Video

3804

4 dec 00:21InterviuriMircea Dobre, Pro România: PNL și PSD, un VIRUS mai PERICULOS decât COVID! Video

Mircea Dobre, candidat din partea Pro România la Camera Deputaților, a acordat un interviu ziarului Replica, în care...3337

4 dec 00:21InterviuriCristina Rizea: USR-PLUS va OBȚINE un scor BUN la parlamentare. Video

Este economist, antreprenor, voluntar civic și mamă. I-au plăcut provocările, iar candidatura la parlamentare este,...3280

3 dec 00:04InterviuriStelian ION vrea listarea pe BURSĂ a Portului Constanța

4983

Monden
22 ian 00:00MondenOlivia de Havilland a fost îndrăgostită de James Stewart dar i-a refuzat cererea în căsătorie

Olivia de Havilland a avut o carieră de succes pe parcursul a zeci de ani. Oamenii erau interesaţi nu doar de cariera...501

22 ian 00:00MondenSecretele iepuraşilor Playboy din anii '60: La angajare erau verificate de agenţi sub acoperire

Într-o perioadă în care femeilor le lipsea încă independenţa financiară, iepuraşii Playboy din anii 1960 au...598

22 ian 00:00MondenBen Affleck vorbește încă frecvent cu fosta iubită. De la ce a provenit, de fapt, ruptura

435

22 ian 00:00MondenActorul Arnold Schwarzenegger a anunţat că s-a vaccinat împotriva COVID-19

Actorul şi fostul politician Arnold Schwarzenegger, cunoscut sub numele de "Terminator", a anunţat miercuri că s-a...339

22 ian 00:00MondenPaul Stanley, solistul trupei KISS, anunţă un nou proiect muzical şi disco

Paul Stanley, membru fondator şi solist al trupei Kiss, a anunţat miercuri lansarea pe 5 martie a albumului "Now And...322

22 ian 00:00MondenActriţa franceză Nathalie Delon a decedat la vârsta de 79 de ani

510

Mapamond
22 ian 00:00MapamondPoliţia bulgară a descoperit o fermă de canabis în staţiunea Sunny Beach

Poliţia bulgară a descoperit o plantaţie de canabis într-un spaţiu închis, în staţiunea Sunny Beach de pe...364

22 ian 00:00MapamondCoronavirus: Ungaria avansează spre achiziţia vaccinului rusesc Sputnik V

Organismul ungar de reglementare în sectorul sanitar a aprobat vaccinul rusesc anti-COVID-19 Sputnik V, a relatat...338

22 ian 00:00MapamondRusia: Un recrut care a ucis opt militari a fost condamnat la peste 24 de ani de închisoare

346

22 ian 00:00MapamondCel puţin 28 de morţi şi peste 70 de răniţi în urma unui dublu atentat sinucigaş la Bagdad

Cel puţin 28 de persoane au fost ucise şi alte peste 70 au fost rănite într-un dublu atentat sinucigaş cu bombă...323

22 ian 00:00MapamondCoronavirus: Un cartier din Shanghai, evacuat după trei cazuri de COVID-19

Un cartier rezidenţial din centrul Shanghai-ului a fost evacuat joi, după descoperirea a cel puţin trei cazuri de...367

22 ian 19:07MapamondPapa a făcut un prim pas spre canonizarea medicului francez care a descoperit sindromul Down

338

Sănătate
22 ian 00:00SănătateOboseala și buzele crăpate, semne ale carenței de vitamina B6

Vitaminele sunt foarte importante în funcționarea corectă a organismului. Ce simptome îți indică faptul că ai...356

22 ian 00:00SănătateCele 7 tipuri de memorie și cum se pot îmbunătăți

Multe persoane știu că avem două tipuri de memorie - pe termen lung și pe termen scurt - însă există și...388

22 ian 00:00SănătateLacrimile artificiale, eficiente dacă ai ochii obosiți

324

22 ian 00:00SănătateCum eviți sedentarismul dacă nu-ți place să faci sport?

Faptul că nu-ți place să faci sport nu înseamnă că nu poți fi o persoană care face mișcare și își...442

22 ian 00:00SănătateTotul despre lentilele de contact: cum se aleg, cum se îngrijesc, riscuri și beneficii

Lentilele de contact pot face o diferență majoră când vorbim despre viața celor care le poartă, deoarece asigură...325

22 ian 00:00SănătateCele mai bune suplimente pentru imunitate

Medicii nutriționiști subliniază că ar trebui să încercăm să consumăm o varietate largă de alimente și să...400

22 ian 00:00SănătateAnticoagulantele pot crește riscul de AVC la cei de peste 65 de ani

Persoanele cu vârste peste 65 de ani ar putea să aibă un risc crescut de accident vascular cerebral (AVC) prin faptul...402

22 ian 00:00SănătateFemeile cu menstruație precoce au risc crescut de probleme cardiovasculare și de AVC

Studiile arată că femeile care au avut menstruație precoce (la o vârstă fragedă, adică în jur de 12 ani), au...335

22 ian 00:00SănătateStudiu: Un atac cerebral (AVC) crește semnificativ riscul de demență

335

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT