REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.6° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
16.6° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Critics Choice Awards: Documentarul românesc „colectiv“, nominalizat la categoria „cel mai bun film străin“

Critics Choice Awards: Documentarul românesc „colectiv“, nominalizat la categoria „cel mai bun film străin“

Replica API 10 februarie 2021 | 00:00 845

Documentarul românesc "colectiv", regizat de Alexander Nanau, a fost nominalizat luni seară la ediţia din acest an a premiilor Critics Choice, unde va concura la categoria "cel mai bun film străin", informează revista Variety, citată de Agerpres.

Documentarul "colectiv", coproducţie România-Luxemburg, regizată de Alexander Nanau, este o poveste captivantă ce prezintă eforturile comune depuse de medici, oficiali guvernamentali şi jurnalişti de investigaţie, care luptă împotriva corupţiei în timp ce descoperă o fraudă de amploare în sistemul de sănătate din Bucureşti după incendiul din clubul Colectiv, care a avut loc pe 30 octombrie 2015.

Filmul "Mank", ce prezintă povestea lui Herman Mankiewicz, coscenarist al filmului "Citizen Kane", a primit luni seară cele mai multe nominalizări - 12 - la premiile Critics Choice, inclusiv la categoriile "cel mai bun lungmetraj", "cel mai bun regizor" (David Fincher), "cel mai bun actor" (Gary Oldman) şi "cea mai bună actriţă în rol secundar" (Amanda Seyfried).

"Minari", de Lee Isaac Chung, o poveste semiautobiografică a unei familii coreene care se mută în Arkansas în anii 1980, a primit 10 nominalizări, inclusiv la categoriile "cel mai bun lungmetraj", "cel mai bun film străin", "cel mai bun actor" (Steve Yeun) şi "cea mai bună actriţă în rol secundar" (Yuh-Jung Youn).

"Ma Rainey's Black Bottom", de George C. Wolfe, a primit opt nominalizări, iar filmul "News of the World", produs de Universal Pictures şi regizat de Paul Greengrass, a primit şapte nominalizări.

Serviciile de streaming au dominat nominalizările pentru cea de-a 26-a gală Critics Choice Awards, iar compania Netflix are patru pelicule nominalizate la categoria "cel mai bun film", stabilind astfel un record. Cele patru filme Netflix care au fost nominalizate în această categorie sunt următoarele: "Da 5 Bloods", "Ma Rainey's Black Bottom", "Mank" şi "The Trial of the Chicago 7". În total, Netflix a primit 46 de nominalizări în secţiunile cinematografice şi 26 de nominalizări în secţiunile pentru televiziune.

Lungmetrajele care completează categoria "cel mai bun film" sunt: "Minari", "News of the World", "Nomadland", "One Night in Miami", "Promising Young Woman", "Sound of Metal".

În istoria galei Critics Choice Awards au existat mai mulţi ani în care un singur studio a avut trei producţii nominalizate la categoria "cel mai bun film". Ultima dată acest lucru s-a întâmplat în 2012, când trei pelicule produse de The Weinstein Company - "Django Unchained", "The Master" şi "Silver Linings Playbook" au fost selectate, însă ele au pierdut trofeul în faţa filmului "Argo".

Cel mai bun regizor va fi ales dintre cineaştii Lee Isaac Chung ("Minari"), Emerald Fennell ("Promising Young Woman"), David Fincher ("Mank"), Spike Lee ("Da 5 Bloods"), Regina King ("One Night in Miami"), Aaron Sorkin ("The Trial of the Chicago 7"), Chloé Zhao ("Nomadland").

La categoria "cel mai bun actor" vor concura Ben Affleck ("The Way Back"), Riz Ahmed ("Sound of Metal"), Chadwick Boseman ("Ma Rainey's Black Bottom"), Tom Hanks ("News of the World"), Anthony Hopkins ("The Father"), Delroy Lindo ("Da 5 Bloods"), Gary Oldman ("Mank"), Steven Yeun ("Minari").

Premiul pentru cea mai bună actriţă va reveni uneia dintre următoarele artiste: Viola Davis ("Ma Rainey's Black Bottom"), Andra Day ("The United States vs. Billie Holiday"), Sidney Flanigan ("Never Rarely Sometimes Always"), Vanessa Kirby ("Pieces of a Woman"), Frances McDormand ("Nomadland"), Carey Mulligan ("Promising Young Woman"), Zendaya ("Malcolm & Marie").

Documentarul românesc "colectiv" va concura la categoria "cel mai bun film străin" alături de producţiile "Another Round", "La Llorona", "The Life Ahead", "Minari", "Two Of Us".

Din cauza pandemiei de COVID-19, cea de-a 26 gală Critics Choice Awards va avea loc într-un format hibrid. Prezentatorul principal al galei, Taye Diggs, se va afla alături de alţi prezentatori pe scena unui cinematograf din Los Angeles, iar câştigătorii vor apărea prin videoconferinţe din diverse zone ale lumii. Gala va avea loc pe 7 martie şi va fi transmisă de postul CW.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212