REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Criză majoră în spitalele din Prahova și Dâmbovița - sute de pacienți afectați

Criză majoră în spitalele din Prahova și Dâmbovița - sute de pacienți afectați

Marius Cristian NITU 3 decembrie 2025 | 11:00 364

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a convocat miercuri o celulă de urgență la Ministerul Sănătății pentru gestionarea situației critice generate de criza apei din județele Prahova și Dâmbovița. În cele cinci spitale afectate se află 378 de pacienți și 1.260 de angajați, iar riscul epidemiologic este ridicat.

Criza majora in spitalele din Prahova si Dambovita - sute de pacienti afectati

Rogobete a declarat la Digi 24 că situația este sub formă de alertă de sănătate publică. Celula de urgență coordonează măsurile pentru cele cinci spitale din Prahova: Câmpina, Spitalul de Psihiatrie Voila, Spitalul de Pneumoftiziologie Florești, Spitalul Orășenesc Băicoi și Spitalul de Pneumologie Breaza. Acestea nu mai internează pacienți pentru că actul medical nu se poate face în condiții optime.

Paturile din București au fost blocate pentru urgențe

Ministrul a anunțat că mai multe spitale din Capitală – Spitalul Universitar, Floreasca și Bagdasar-Arseni – au blocat paturi pentru preluarea pacienților transferați din Prahova.

„Am discutat cu aceste spitale incluse în coordonarea mea directă, care până luni inclusiv au blocat paturi astfel încât dacă este nevoie de transfer de urgență să avem un disponibil”, a precizat Rogobete.

Între timp, Spitalul Județean din Ploiești funcționează la capacitate maximă, după ce a preluat pacienții redirecționați din județ.

Ministerul a dispus intensificarea procedurilor de dezinfecție și monitorizare, cu două seturi de probe pe zi – atât la apă, cât și de pe suprafețe.

„Inspecția Sanitară de Stat din Ministerul Sănătății va coordona această situație pentru a nu risca un eveniment epidemiologic masiv”, a declarat ministrul.

Rogobete a aprobat suplimentarea stocurilor de apă potabilă îmbuteliată din rezerva de stat pentru pacienți și personalul medical. ISU continuă aprovizionarea cu apă potabilă și apă menajeră, iar autoritățile avertizează că termenul estimat pentru remedierea situației se prelungește. potrivit: stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ministrul, directorii, sefii mai sunt pe functii!? Unde zsunt procurorii ?! Unde este opinia publica?! Unde sunt cei care trebuie sa ia masuri?! Ce corp de control!? Terminati cu scuze puerile, puscarie pe viata pentru atentat la siguranta publica. TOTI. Cum dracu au fost votati astia!? Cum inca mai sunt cetateni care le gasesc scuze!? Ne meritam soarta! Nu este de mirare, cu 58 la suta analfabeti functionali!
0
0
Si vinovat este acarul Paun, niciodata factorii de decizie. Liniste mormantala si inghitim ca pelicanii.
1
0