REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
9.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Crucea, comună cu investiţii de sute de mii de euro

Crucea, comună cu investiţii de sute de mii de euro

Replica API 23 ianuarie 2015 | 09:11 116

Frigioi anunţă un Centru de Informare Turistică şi o grădiniţă nouă

Frigioi anunţă un Centru de Informare Turistică şi o grădiniţă nouă

Anul 2015 a început destul de bine pentru localitatea Crucea din judeţul Constanţa. Administraţia locală a demarat lucrările la noua grădiniţă, dar, în acelaşi timp, se lucrează şi la reabilitarea şi extinderea sediului primăriei. Lista proiectelor pentru acest an este destul de lungă, anunţă edilul Gheorghe Frigioi. „Se lucrează la noua grădiniţă, proiect ce se derulează din fondurile Ministerului Educaţiei. Am profitat de vremea frumoasă ca să turnăm piatra de temelie. De asemenea, lucrăm la reabilitarea şi extinderea clădirii primăriei. Se lucrează la interioare, compartimentări. Vrem să extindem sediul, în sensul că vom face o sală de şedinţe. Avem deficit de spaţiu, stăteau funcţionarii câte 3,4 în birou, în 10, 12 mp, plus că există şi un volum mare de documente. Era nevoie de spaţiu”, a declarat, pentru „Replica”, Gheorghe Frigioi. „De asemenea, avem câteva proiecte care le-am depus la Ministerul Dezvoltării Regionale. Vorbim de proiectul privind alimentarea cu apă în Siriu şi Crişan, am primit fonduri pentru finanţarea proiectului tehnic, urmează ca, în curând, să organizăm licitaţia”, a mai continuat alesul local. Mai mult, acesta a ţinut să precizeze faptul că, până la sfîrţitul anului, în localitatea Crucea se va pune bazele unui Centru de Informare Turistică, proiect care beneficiază de fonduri europene şi a cărui valoare se ridică la suma de 230.000 euro. „Luna trecută am depus pe SEAP lucrarea pentru Centru de informare turistică. Toţi cei care tranzitează comuna, către litoral sau partea de sud şi nu numai, vor putea obţine informaţii despre locuri de interes istorice, rezervaţii naturale etc. Cel târziu în luna martie va fi adjudecată lucrarea, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de 12 luni, însă noi sperăm ca până la sfârşitul anului să fie gata“, a conchis Gheorghe Frigioi.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212