REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.7° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14.7° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Cseke Attila: Proiectele din încă patru judeţe primesc finanţare prin Programul 'Anghel Saligny'

Cseke Attila: Proiectele din încă patru judeţe primesc finanţare prin Programul 'Anghel Saligny'

Replica API 16 iulie 2022 | 00:00 756

Lista obiectivelor de investiţii finanţate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Programul naţional de investiţii ''Anghel Saligny'', a fost finalizată pentru alte patru judeţe şi este publicată pe site-ul instituţiei, a anunţat, vineri, ministrul Cseke Attila.

Cseke Attila

Astfel, au fost finalizate şi listele cu obiectivele de investiţii ce vor fi realizate în judeţele Bihor, Buzău, Mureş şi Vâlcea, urmând alocările şi pentru celelalte judeţe. Aceste patru judeţe se alătură celorlalte 12 (Alba, Arad, Argeş, Braşov, Brăila, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Harghita, Sibiu şi Tulcea), precum şi sectoarelor municipiului Bucureşti, care au primit finanţare prin Program, în ultima lună, a precizat ministrul Dezvoltării, potrivit unui comunicat de presă, scrie Agerpres.

Conform criteriilor de selectare, în judeţul Bihor au fost propuse spre finanţare 120 obiective de investiţii, în valoare totală de 1.488.786.824,14 lei.

Pentru judeţul Buzău, au fost aprobate 101 obiective, în valoare totală de 1.357.909.823,88 lei.

Unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Mureş vor primi finanţare pentru 136 de investiţii, în valoare totală de 1.448.028.839,61 lei.

În judeţul Vâlcea, din totalul celor 163 solicitări, MDLPA va finanţa 119 obiective, în valoare totală de 1.378.779.511,12 lei, reprezentând aproximativ 52% din cuantumul tuturor solicitărilor pentru acest judeţ.

Prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, asigură serviciile de bază în localităţi (apă, reţele de canalizare şi de gaze) şi reabilitează drumurile şi podurile.

MDLPA a publicat, la începutul lunii mai, criteriile de prioritizare a proiectelor care vor primi finanţare din bugetul total al programului de 65,5 miliarde de lei, dar şi lista sumelor repartizate pe judeţe, iar autorităţile au depus cereri în valoare totală de 137 de miliarde de lei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272