REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
13.9° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

CSM Bucureşti a confirmat transferul franţuzoaicei Siraba Dembele

CSM Bucureşti a confirmat transferul franţuzoaicei Siraba Dembele

Replica API 20 februarie 2020 | 21:42 422

Echipa feminină de handbal CSM Bucureşti a confirmat, miercuri, pe site-ul său oficial, transferul jucătoarei franceze Siraba Dembele, anunţat de marţi de presa din Hexagon.

Siraba Dembele-Pavlovic (33 ani), campioană europeană (2018) şi mondială (2017) cu naţionala Franţei, a semnat un contract valabil pe doi ani şi va acoperi din vară postul de extremă stânga.

Fostul căpitan al naţionalei Franţei a mai jucat în trecut la echipe de înalt nivel, precum Randers (2012-2013), ZRK Vardar Skopje (2013-2016) sau Rostov pe Don (2016-2018).

''Sunt foarte fericită că am ajuns la o înţelegere cu CSM şi abia aştept să încep treaba la Bucureşti. Obiectivul meu principal este să câştig Liga Campionilor cu CSM Bucureşti şi cred că împreună vom reuşi să îndeplinim acest vis'', a declarat Siraba Dembele.

Siraba Dembele a devenit mama unor gemeni în noiembrie 2019. Ea nu a mai jucat de la începutul lunii aprilie a anului trecut, iar acum a revenit la antrenamente cu obiectivul de a-şi recăpăta locul în naţionala Franţei în vederea Jocurilor Olimpice de la Tokyo (24 iulie - 9 august).

Extrema stânga era legată prin contract cu Toulon până în 2021, dar a ajuns la un acord pentru rezilierea înţelegerii.

Palmaresul franţuzoaicei mai cuprinde un titlu olimpic cu echipa naţională, în 2016, medalii de argint la Mondialele din 2009 şi 2011, medalii de bronz la Europenele din 2006 şi 2016, Cupa EHF în 2017 cu cu Rostov Don, trei titluri de campioană şi trei Cupe ale Macedoniei cu Vardar (2014, 2015, 2016), două titluri de campioană a Rusiei şi două Cupe (2017, 2018) cu Rostov pe Don.

Dembele a fost cea mai bună extremă stânga a Campionatului Mondial din 2017 şi cea mai bună extremă stânga din Franţa în cinci rânduri (2008, 2009, 2010, 2011, 2012).

CSM Bucureşti a anunţat marţi prelungirea contractului cu interul stânga Cristina Neagu. Vicecampioana României se va despărţi sigur în vară de sârboaicele Andre Lekic şi Dragana Cvijic, care au semnat deja pentru Buducnost Podgorica, scrie agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272