REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Lun., 20 Mai 2024
Anul XX Nr. 6735
12.7° Constanța Luni, 20 Mai 2024 Anul XX Nr. 6735
 

CSM CSU Oradea şi U-Banca Transilvania Cluj-Napoca vor juca finala Cupei României

CSM CSU Oradea şi U-Banca Transilvania Cluj-Napoca vor juca finala Cupei României

Replica API 10 februarie 2020 | 00:00 381

CSM CSU Oradea şi U-Banca Transilvania Cluj-Napoca vor juca finala Cupei României la baschet masculin, după ce au obţinut victorii, duminică, în semifinalele disputate în Sala Sporturilor ''Horia Demian'' din Cluj-Napoca.

CSM CSU Oradea, campioana en titre şi finalista ediţiei trecute a Cupei României, s-a impus în prima semifinală în faţa formaţiei Dinamo Ştiinţa Bucureşti, cu scorul de 76-72 (19-20, 15-19, 18-13, 24-20). Orădenii au făcut diferenţa în ultimul sfert al partidei, după ce Dinamo a fost mai bună în primele 20 de minute. Dragan Zekovic, cu 16 puncte, 4 recuperări, a fost cel mai bun om al învingătorilor. Aaron Broussard, 13 p, 4 rec, şi Nikola Markovic, 12 p, 7 rec, 4 pase decisive, au avut şi ei contribuţii însemnate.

De la Dinamo s-au evidenţiat Javon Damian Ferguson Masters, 19 p, 6 rec, 4 pd, şi Ousmane Barro, 18 p, 4 rec. U-Banca Transilvania Cluj-Napoca a învins-o în cealaltă semifinală pe CS SCM Timişoara cu 88-71 (32-21, 15-10, 21-25, 20-15). Cei mai buni de la ''U'' au fost Nandor Kuti, 15 p, 4 rec, 5 pd, Karlo Zganec, 13 p, 6 rec, Darko Planinic, 12 p, 5 rec, Patrick Neal Richard, 11 p, 3 rec, 5 pd, Donatas Tarolis, 10 p, 5 rec, 3 pd.

Sherwood Terrell Brown, 19 p, 5 rec, şi Milos Komatina, 16 p, 4 rec, 3 pd, s-au evidenţiat de la bănăţeni. Finala se va juca luni, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', de la ora 19:00 relatează agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
392234462419
5/49
22315123624
joker
61933284515