REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
14.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

CSM: Raportul CE privind ridicarea MCV, un moment de referinţă în parcursul european al României

CSM: Raportul CE privind ridicarea MCV, un moment de referinţă în parcursul european al României

A.F. 24 noiembrie 2022 | 19:48 439

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, joi, că Raportul Comisiei Europene privind ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) reprezintă "un moment de referinţă" în parcursul european al României.

"Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de concluziile pozitive ale Raportului Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, prin care se constată îndeplinirea obiectivelor asumate de statul român. Acesta reprezintă un moment de referinţă în parcursul european al României, la a cărui realizare instituţiile din sistemul judiciar au avut o contribuţie esenţială", se precizează într-un comunicat al CSM, scrie Agerpres.

Sursa citată menţionează că atât Consiliul, cât şi instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea au depus "eforturi susţinute" care au condus la consolidarea eficienţei şi calităţii actului de justiţie, precum şi la întărirea independenţei sistemului judiciar.

"În acest context, Consiliul Superior al Magistraturii mulţumeşte judecătorilor şi procurorilor, dar şi personalului auxiliar de specialitate, toţi aceştia contribuind decisiv la rezultatul pe care România l-a obţinut, în pofida tuturor dificultăţilor cu care s-a confruntat sistemul judiciar în această perioadă", transmite Consiliul.

Totodată, CSM asigură întreaga societate de faptul că implicarea instituţiilor autorităţii judecătoreşti va rămâne în continuare aceeaşi, în scopul realizării unui act de justiţie subsumat garantării drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului şi asigurării ordinii de drept.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272