REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
14.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Cu proteste în stradă și o gaură la ANAF, PSD și PNL își pasează responsabilitatea

Cu proteste în stradă și o gaură la ANAF, PSD și PNL își pasează responsabilitatea

Victor ROTARU 31 mai 2023 | 00:00 1087

Războiul declarațiilor pe Facebook, între PSD și PNL, după demisia șefului ANAF, Lucian Heiuș. Cele două partide din Coaliție își pasează responsabilitatea, după ce Heiuș a publicat un document care prezintă o gaură în colectare la ANAF de aproape 9 miliarde de lei. Liberalii dau vina pe Ionuț Mișa, directorul ANAF numit de PSD care se ocupă de colectarea banilor de la marii contribuabili, și pe ministrul Finanțelor ca a supraestimat încasările bugetare, în timp ce social democrații au publicat în cascadă mesaje pe Facebook în care îl critică pe șeful demisionar al ANAF-ului, numit de PNL.

Cu proteste in strada si o gaura la ANAF, PSD si PNL isi paseaza responsabilitatea

„Sumele încasate efectiv de ANAF au fost cu 8,9 miliarde lei mai mici față de program și cu 11,3 miliarde lei mai mici față de ce s-a declarat”, spune marți ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, după ce cu o zi în urmă șeful ANAF a anunțat că demisionează și a publicat un document în care încasările sunt pe minus. Cea mai mare parte din gaura de 8,9 miliarde de lei este la direcția marilor contribuabili, condusă de Ionuț Mișa.

„PNL a lăsat încă o dată dezastru în urma lor! Așa cum ne-am învățat cu toate conducerile de dreapta, indiferent că ne referim la nivel guvernamental sau în fruntea deconcentratelor, peneliștii pârjolesc totul în jurul lor, în loc să construiască”, a scris pe Facebook marți liderul PSD Gabriel Zetea.  

Și alți lideri ai social democraților au transmis mesaje prin care îl acuză pe Heiuș că este singurul vinovat pentru proasta colectare.

„Domnul Heiuş şi-o fi dovedit performanţele, dar doar pe pârtie, la schi, nu la serviciu, având în vedere situaţia dezastruoasă a neîncasărilor la bugetul de stat. (...) Din păcate, ministrul Finanțelor nu putea să-l demită pe șeful ANAF – decizia trebuia să vină de la premierul Ciucă şi iată că s-a întâmplat şi salutăm acest lucru”, a scris și social democratul Marian Mina.

Tot de la PSD a reacționat și Daniel Suciu care spune că „e demitere, nu demisie, indiferent de cum prezintă domnul Heiuș acest lucru. Nu există nicio onoare să pleci acum, după ce ai ignorat toate semnalele și ai negat că există o mare problemă la colectare”.

De partea cealaltă, liberalii au reacționat și au dat vina pe ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, pentru că ar fi supraestimat bugetul pentru anul 2023.

„Principalul vinovat pentru “gaura” de miliarde de lei (pentru că nu știm exact despre câte miliarde este vorba) este fără niciun dubiu ministrul Finanțelor Adrian Câciu. Nu contribuabilii și nici mediul de afaceri, care s-au confruntat cu preţuri la energie electrică şi la gaz chiar şi de 3 ori mai mari faţă de anul trecut, cu dobânzi exagerate la credite sau cu taxe mai mari. Ministrul Finanțelor este cel care a ignorat semnalele din economie și a adus modificări la Codul Fiscal, majorând taxele și micșcorând semnificativ colectarea. Este o lecție simplă de economie”, a scris deputatul PNL, Gheorghe Pecingina.

Și fostul premier liberal Florin Cîțu îl consideră tot pe ministrul Finanțelor Adrian Câciu vinovat: „Marcel Ciolacu împreună cu MF-PSD aruncă cu bună știință România într-o criză. (...) PSD a falsificat cu bună știință construcția bugetului pentru 2023. A supraestimat veniturile și a subestimat cheltuielile. După 4 luni miniciuna i-a explodat în față”.

Surse din PNL susțin că președinții de filiale sunt nemulțumiți că PSD aruncă vina pe liberali. „Heiuș nu e de vină, Câciu trebuia să răspundă”, susțin sursele citate După demisia lui Heiuș de luni, premierul Nicolae Ciucă a anunțat marți că l-a demis și pe șeful Vămilor, Bogdan-Lari Mihei, potrivit digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
e gaura mare in curul vostru, dar cine v-a lucrat?
0
0
Rusine Vlad Voiculescu și USR ca ne-ați adus aici!
0
0
Contribuabili nu contribuie, o știm cu toții. Ce i important e sa contribuim noi,micii contribuabili,pana n martie să avem reducere.De n am face asta,cum ar exista marii,ce nu plătesc taxele?Dar ei n o fac din răutate,o fac din bunăt**e.Si așa mai departe.
1
0
Absurd, eu zic ca vremea de afara este de vina pentru situatie! Vrem condamnarea vremii pentru rezultate dezastruoase la M. Finantelor si la M. Educatiei! Cat despre specialistii rosii si galbeni tot respectul * aplauze furtunoase*
1
0