Cultul personalității în politica românească după revoluție face prozeliți pe zi ce trece
Cultul personalității în politica românească după revoluție face prozeliți pe zi ce trece
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestTrei decenii au trecut de la prăbușirea regimului socialist, dar România pare să nu se fi vindecat de obsesia liderului suprem. Cultul personalității, odinioară asociat cu dictatura și cu manipularea propagandistică, continuă să existe sub forme noi, mai subtile și mai mediatizate. Nu este vorba doar despre politicieni extremiști sau despre cei aflați în opoziție. Astăzi, aproape orice om politic, indiferent de convingerea sa, folosește populismul și spectacolele de imagine ca instrument de legitimitate și putere. De la liderii centrali ai statului până la primarii din cele mai mici comune, gesturile simbolice au înlocuit adesea implicarea reală, iar electoratul a devenit spectator al propriilor lideri.
Fiecare campanie electorala aduce in fata oameni cu imagini mesianice
Spectacolul puterii: când imaginea înlocuiește fapta
Exemplele sunt mai degrabă ilustrative decât izolate. Nicușor Dan sapă o lopată de pământ la Centrala de la Cernavodă, un gest fără impact real asupra funcționării centralei sau asupra comunității. Călin Georgescu și George Simion se prezintă ca salvatori ai victimelor inundațiilor din Broșteni, oferind sprijin simbolic pentru camere, dar fără ca intervenția să aibă continuitate sau efect concret. Aceste acțiuni nu sunt simple excepții: ele oglindesc o practică obișnuită a politicienilor români. Distribuirea de pungi cu alimente sau apă, vizitele scurte în cartiere sărace sau în zone afectate de calamități, îmbrățișările și gesturile teatrale sunt toate piese ale unui spectacol permanent menit să creeze iluzia implicării și a ajutorului.
Călin Georgescu și Nicușor Dan
De la primarii „hologramă“, la liderii centrali: mecanismele vizibilității artificiale
Primarii nu fac excepție. În întreaga țară, de la sate uitate de lume în Bărăgan până la orașele mari, există primari „hologramă” care investesc milioane din bani publici în campanii de PR pentru realizări fictive – spitale inexistente, lucrări neverificate, legitimitate imagistică în loc de rezultate concrete.
Multe din campanii au fost la granița ridicolului
Evenimentele lor orchestrate, inaugurările simbolice și tăierile de panglici pentru lucrări minore devin mai mult spectacol mediatic decât serviciu public real. Primarii digitali, precum Mihai Chirica la Iași, cheltuiesc sume uriașe pentru vizibilitate online, aproximativ 160.000 de euro anual pentru clipuri, știri și spoturi, dar canalul oficial de YouTube al Primăriei genera doar câteva zeci de vizualizări, ceea ce face ca banii publici să fie transformați într-un spectacol aproape invizibil pentru electorat.
Mihai Chirica
La nivel central, liderii politici repetă același tipar. Marcel Ciolacu, lider al PSD, a promis în repetate rânduri transparența plăților din bani publici către presă, dar promisiunea nu a fost respectată. În 2024, peste 40 de milioane de lei au fost cheltuiți pentru imagine în mass-media, sume colosale care, în loc să fie folosite pentru proiecte sociale, servesc doar pentru consolidarea unei imagini de lider implicat. Acest tipar de gesturi goale, de la promisiuni neonorate la promovarea de proiecte nefinalizate, este atât de răspândit încât pare să facă parte din ADN-ul politic românesc contemporan.
Marcel Ciolacu
Recent, condamnarea primarului de la Mangalia, Cristian Radu, a dezvăluit că fenomenul nu este izolat. Un întreg lanț de primării din regiune cat si din tara și-au construit legitimitatea prin manipularea opiniei publice și prin jocuri de imagine. Fenomenul este vizibil și în vizitele în spitale sau școli cu flori și zâmbete, în postările pe rețele sociale despre „ajutor” sau în gesturile teatrale de tipul strângerii copiilor în brațe sau ajutorului temporar oferit persoanelor vârstnice. Toate acestea au impact minim asupra comunităților, dar creează impresia unei implicări autentice.
Cristian Radu
Toate aceste comportamente confirmă un adevăr dureros: românii nu s-au vindecat de boala liderului suprem. Îndoctrinarea generațiilor trecute, combinată cu un sistem politic și administrativ care perpetuează spectacolele de imagine, a creat o cultură a puterii care continuă să corupă, chiar și atunci când liderii apar inițial cu bune intenții.
Elena Lasconi
Este ușor să dăm vina pe clasa politică, să îi catalogăm drept oameni diferiți de restul societății. Dar, în fond, acești lideri sunt tot români, crescuți în aceleași condiții ca noi. Poate cea mai dureroasă recunoaștere este că, la un nivel de bază, mulți dintre noi am putea reacționa la fel în fața tentațiilor puterii și a spectacolelor de imagine. În politică, puterea nu corupe neapărat; atrage pur și simplu oameni deja predispuși către corupție și nevoia de afirmare. Și așa, gesturile goale, spectacolele de imagine și cultul personalității rămân o constantă tristă a României contemporane.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9° Constanța 












