Cum a devenit România țara cu construcțiile navale în aer și aviația la pământ

România reușește performanța sinistră de a sabota, cu o precizie demnă de incompetență planificată, una dintre puținele industrii strategice care abia mai respiră: cea navală. În timp ce țările NATO accelerează construcția de nave militare, la noi, birocrația și orgoliul politic trag România la fund, exact când fondurile europene SAFE ar putea finanța producția locală a două corvete ușoare. Un moment de răscruce — și, cum prea bine știm, statul român alege de obicei să rateze răscrucile.

Corveta usoara 

Programul european SAFE, pus la dispoziția statelor membre pentru a întări capacitatea militară europeană, aduce 150 de miliarde de euro în joc. Din acești bani, României îi revin 16,6 miliarde. Două corvete ușoare, nave de patrulare OPV (Offshore Patrol Vessel), pot fi construite aici, acasă. Totul pare simplu. Numai că, în România, simplitatea este o crimă împotriva sistemului.

O șansă rară, aruncată peste bord

Singura companie capabilă să livreze aceste nave până în 2030 este Damen, proprietara Șantierului Naval Galați. Damen, departe de a fi o companie exemplară în activitățile ei în România, are totuși deja un proiect operațional – OPV 2600 – finalizat și testat, construit pentru Pakistan, echipat cu rachete NSM și sistemul de management TACTICOS de la Thales. Cu alte cuvinte, totul este gata: designul, tehnologia, experiența. Mai lipsește doar semnătura pe dosar.

Șantierul Naval Galați ar putea livra prima navă în 30 de luni, iar pe a doua în 36. Două nave moderne, “made in Romania”, la un cost competitiv de 200–250 de milioane de euro bucata, sub prețul corvetei turcești Hisar. Un vis posibil. Până când statul a decis că trebuie blocat.

Corveta turca de tip Hisar

Blocajul se numește Ministerul Economiei. Acolo, fie ca e vorba de interese politice sau orgolii personale, un lucru e cert:  sunt lucruri mai importante decât securitatea națională. Dosarul pentru SAFE trebuie depus în următoarea lună. Dacă nu o facem, pierdem trenul. Iar trenurile, ca și navele, nu mai trec de două ori prin portul Galați.

Industria navală, sabotată din interior

Problemele au apărut la Șantierul Naval Mangalia, unde statul deține 51% din acțiuni și Damen 49%. Deciziile politice, conducerile impuse, lipsa de strategie și blocajele legislative i-au făcut pe olandezi a caror administrare a santierului a fost oricum, cel putin suspicioasa, să dea înapoi. Damen ia în calcul o retragere completă din România. O decizie care ar echivala astfel: peste 30 de nave militare construite până acum pentru flote NATO și partenere ar deveni ultima filă dintr-un album de ruine industriale.

Santierul Damen Mangalia

Ironia supremă este că, în timp ce România pierde vremea cu proceduri inutile, alte state europene își consolidează producția navală exact prin programele SAFE. Noi, în schimb, dezmembrăm tot ce mai funcționează, cu o răceală birocratică ce frizează trădarea economică.

Șantierul Naval Galați, declarat „șantier militar” din iulie, ar trebui să fie mândria industriei românești. Dar dacă Damen pleacă, la Galați vor rămâne doar carcasele – literalmente. Corpuri de nave care vor fi tractate în Olanda, pentru finalizare. România va construi doar coji, exact ca o economie de vitrină: frumoasă la exterior, goală în interior.

Hangar Damen Galati

În trecut, am ratat deja Programul Corvetelor multifuncționale. În 2023, Ministerul Apărării a anulat licitația câștigată de Naval Group în 2019. Patru corvete pentru Forțele Navale Române nu s-au mai făcut niciodată. Nici măcar nu s-a mers mai departe cu următorii competitori. România a pierdut ani prețioși, iar flota rămâne un muzeu plutitor.

România – cimitirul proiectelor militare

Să nu ne amăgim: această criză nu e o excepție, ci o regulă. De fiecare dată când apare o oportunitate strategică, se ridică zidul intereselor politice, al ego-urilor și al lipsei de viziune. Politicienii noștri vorbesc despre securitatea Mării Negre, dar refuză să înțeleagă că fără flotă, fără industrie, fără parteneriate solide – nu există securitate, ci doar retorică.

Fregata Ferdinand 

Războiul continua dincolo de graniță, iar România își sabotează singură apărarea navală. Thales și Damen – parteneri respectați în NATO – sunt tratați ca niște inamici economici si priviti cu suspiciune. Si poate aceasta atitudine este justificata. Dar in aceste santiere raman totusi romani care isi castiga existenta din aceste proiecte. Comunitati a caror continuitate este asigurata de functionalitatea acestor santiere.

Cine răspunde pentru această sinucidere industrială? Nimeni. Așa cum nimeni n-a răspuns pentru eșecul corvetelor din 2019, pentru anii pierduți, pentru marinarii care încă așteaptă nave noi. România are talentul rar de a transforma orice oportunitate într-un scandal administrativ.

Dacă Damen pleacă, pierdem nu doar un investitor, ci și tehnica si experienta, locurile de muncă, reputația internațională și ultima șansă de a rămâne relevanți pe harta navală a Europei. Șantierul Galați nu va mai fi o mândrie, ci un simbol al eșecului național.

La aproape patru ani de război în regiune, România continuă să se comporte ca un spectator în propria tragedie. În loc să construiască nave, construim comitete. În loc să lansăm proiecte, lansăm scuze. Corvetele ușoare ar fi putut fi primul pas spre o flotă modernă. Acum riscă să fie doar o altă poveste despre cum o țară își scufundă singură viitorul.