Cum a devenit statul român... chiriașul de lux al Europei de Est
Cum a devenit statul român... chiriașul de lux al Europei de Est
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎn timp ce românii își numără bănuții pentru a face față scumpirilor și „disciplina fiscală” devine laitmotivul zilei, instituțiile statului continuă să locuiască în palate pe banii contribuabililor. De la Constanța la București, bugetele publice plătesc chirii demne de Cartierul European din Bruxelles. Cine zice că austeritatea nu poate fi luxoasă?
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ)
Când premierul vorbește despre responsabilitate bugetară, probabil nu se gândește la 182.000 de euro pe lună. Atât plătește Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) pentru un sediu temporar. Da, ați citit bine: temporar. Cu alte cuvinte, plătim chirie de lux pentru ceva ce nici măcar nu e al nostru. Poate că justiția e oarbă, dar sigur știe să aleagă adrese bune.
Când austeritatea stă în chirie
La rândul lui, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) își face veacul într-un spațiu privat care costă, potrivit presei, cam 60.000 de euro pe lună. Cifra e greu de digerat chiar și pentru un avocat corporatist, dar se pare că pentru magistrații care „veghează la buna funcționare a sistemului judiciar”, luxul vine la pachet cu independența. Contract lung, costuri pe măsură și, desigur, zero transparență.
Tot în categoria „noului val de chiriași de stat” intră și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), care împrăștie anual peste 4,4 milioane de euro pe chirii. Din care doar sediul central, atenție, înghite 2,7 milioane de euro. O instituție care ar trebui să aducă bani europeni preferă, ironic, să exporte bani publici în conturile proprietarilor de clădiri private.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE)
La malul mării, Primăria Constanța plătește aproape 1,74 milioane de lei pe an pentru chirii. Aparent, orașul portuar are destule clădiri istorice, dar niciuna nu e bună pentru birourile edililor. Iar dacă tot e vorba de generozitate, Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța (SPIT) are grijă să colecteze dările cetățenilor cu o chirie de 41.000 de euro pe lună. Asta da ironie fiscală – plătești taxe pentru ca cei care le colectează să stea mai comod.
Primăria Constanța
Nici Poliția Locală Constanța nu se lasă mai prejos: peste 20.000 de euro lunar pentru sediul de pe strada Amzacea. Spațiu generos, factură și mai generoasă. Cine ar fi crezut că paza bună se plătește scump – mai ales când vine vorba de confortul celor care ar trebui să păzească ordinea publică? Măcar aici putem înțelege totuși necesitatea.
Dacă ridicăm privirea spre Capitală, găsim un alt record: cele șase Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din București toacă aproape 7 milioane de euro pe an doar pentru servicii de pază. Nu chirie, nu utilități, ci pază. Asta în timp ce multe centre sociale abia își permit să repare acoperișurile. FACIAS, organizația care a scos aceste cifre la iveală, vorbește despre o risipă ce ar putea fi redusă cu 60% prin digitalizare. Dar cine să vrea economie, când se poate avea paznic la fiecare ușă?
Sediul DGASPC Sector 6 București
Raportat la cele 130.000 de instituții publice din țară, suma devine grotescă. Dacă doar șase direcții consumă șapte milioane, cât ar fi nota totală pentru „siguranța” birocrației românești? Probabil suficient cât să ridici o universitate sau două spitale regionale – dar mai bine cumpărăm liniște la oră.
Totul se petrece sub umbrela austerității. Ni se cere să strângem cureaua, dar statul o folosește pe post de curea Gucci. În timp ce oamenii își taie din coșul de cumpărături, instituțiile de stat taie panglici la sedii noi, la birouri spațioase și la facturi de chirie care ar face să roșească și o multinațională.
Iar concluzia? Statul român pare să fi descoperit secretul unei economii paralele: austeritatea se aplică doar celor fără putere. Restul, cei cu semnături și sigilii, pot locui liniștiți în palatele altora, pe banii noștri. Că doar, nu-i așa, „țara merge înainte” – măcar până vine scadența chiriei.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.1° Constanța 













