REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
17.4° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

Cum a fost în ultimele zile cu vreme numai bună de plajă

Cum a fost în ultimele zile cu vreme numai bună de plajă

Replica API 22 octombrie 2012 | 00:00 79

Sezon în octombrie!

Sezon în octombrie!

De duminică s-a cam terminat cu vremea de plajă pe litoral! Sezonul estival prelungit a fost ocazie ca vineri şi duminică, 19-20 octombrie, lumea să iasă la plimbare pe plajă, ba chiar să facă şi... plajă. Aşa se face că vineri, constănţeanul Sebastian ne declara: "Stau de trei ore la plajă, am făcut o singură baie, însă apa este foarte caldă. Am venit cu câinele şi l-am făcut şi pe el să intre în apă. De trei zile vin şi fac în fiecare zi baie. Nu am mai văzut multă lume care să facă baie. Apa este cristalină şi este mult mai curată faţă de cea din plin sezon estival. Prefer să vin prin luna octombrie, când nu este aglomerat, pentru că sunt genul mai "wild". Buna dispoziţie nu are cum să lipsească, mai ales când liniştea de pe plajă îţi sporeşte relaxarea şi te îndeamnă spre un bronz perfect. De aceeaşi părere a fost şi o doamnă pensionară, care a venit împreună cu prietena ei cea mai bună pentru a se bucura de ultimele zile călduroase de toamnă: "Este o zi perfectă (vineri după-amiază - n.r.) pentru bronzat. Am venit cu prietena mea, după ce am văzut la TV că vremea este bună şi că oamenii încă mai vin la plajă să facă o baie sau să se bronzeze. Este o atmosferă incredibilă, iar dacă vremea nu se va schimba, voi continua să vin în fiecare zi". De pe plajă nu au lipsit vineri şi sâmbătă nici tinerii dornici de sport, aceştia profitând de briza caldă a mării pentru a se menţine în formă. Deşi nu a venit pe plajă pentru alergat, constănţeanul Ovidiu Pisică se declară un mare fan al şezlongului, dar şi al scăldatului în mare: "Zile ca acestea nu au mai fost niciodată. Mă bronzez în fiecare zi sau cel puţin încerc. Am intrat în apă de cel puţin 3 ori astăzi (vineri -n.r.). Apa este perfectă, mult mai limpede decât în alte luni ale anului", a declarat constănţeanul. De duminică însă, vremea a început să intre în normalitate, adică temperaturile să fie corespunzătoare lunii octombrie.

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272