REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Cum a rămas un inginer fără jobul de 150.000 de dolari: Inteligența artificială i-a furat jobul și l-a lăsat pe străzi

Cum a rămas un inginer fără jobul de 150.000 de dolari: Inteligența artificială i-a furat jobul și l-a lăsat pe străzi

Robert NENCIU 17 mai 2025 | 00:00 384

Shawn K, un inginer software cu două decenii de experiență și un salariu de 150.000 de dolari pe an, trăiește acum într-o rulotă în centrul statului New York.

Cum a ramas un inginer fara jobul de 150.000 de dolari: Inteligenta artificiala i-a furat jobul si l-a lasat pe strazi

După ce și-a pierdut slujba anul trecut, a aplicat de peste 800 de ori fără succes și a primit sub 10 invitații la interviu – unele realizate chiar de agenți AI, nu de oameni. Acum, pentru a supraviețui, livrează mâncare și vinde obiecte personale pe eBay.

AI-ul scrie codul, inginerii rămân fără job

Potrivit CEO-ului Anthropic, Dario Amodei, până în 2025 AI va programa aproape tot, înlocuind majoritatea dezvoltatorilor software. Peste 150.000 de angajați din domeniul tech au fost concediați în 2024, iar tendința continuă. „E deja un tsunami de dezastru social și economic”, avertizează Shawn.

„Simt că nu exist”

Shawn povestește că în multe cazuri nici măcar nu apucă să ajungă la un recrutor uman – este eliminat din procesul de selecție de algoritmi care evaluează automat aplicațiile. Sentimentul de invizibilitate este copleșitor.

„Mă simt complet invizibil”, a declarat Shawn K pentru Fortune. „Simt că nu sunt văzut. Simt că sunt filtrat înainte ca un om să fie măcar în lanțul decizional”.

Fără perspective clare de angajare, Shawn s-a văzut nevoit să renunțe la ideea de a se recalifica sau de a deveni șofer de camion, din cauza costurilor. Își petrece zilele între aplicații pentru joburi, livrări de mâncare și vânzări ocazionale pe eBay. În ciuda situației, nu dă vina pe tehnologie.

Nu AI-ul e problema, ci modul în care companiile o folosesc

Shawn nu este supărat pe AI-ul care l-a înlocuit, ci pe companiile care aleg să reducă personalul pentru a economisi, în loc să folosească AI ca instrument de extindere. „Nu trebuie să înlocuim oameni cu AI, putem construi echipe hibride – angajați-cyborg care fac mai mult, nu mai puțin”, afirmă el.

Deși pierderea joburilor din cauza AI-ului este discutată adesea ca o posibilitate viitoare, experiența lui Shawn arată că transformarea e deja în desfășurare. „Vine pentru toți, mai devreme sau mai târziu”, avertizează el. Iar pentru mulți, soluțiile reale întârzie, conform stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere