REPLICA ONLINE CONSTANTA

5.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
5.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Cum afectează Donald Trump investiţiile americane din Constanţa

Cum afectează Donald Trump investiţiile americane din Constanţa

Replica API 11 septembrie 2019 | 00:00 371

Proiect amânat

Proiect amânat

sursa foto: Carolyn Kaster/AP

România ajunge victimă colaterală a războiului dintre președintele SUA, Donald Trump, și Congresul Statelor Unite, pe tema finanțării masivului proiect de construire a unui zid la granița dintre SUA și Mexic, despre care președintele susține, în contradicţie chiar cu destui membri ai Partidului Republican, că este vital pentru stoparea imigrației ilegale și care a constituit una dintre principalele sale promisiuni atât în campania electorală, cât și după instalarea la Casa Albă, devenind o componentă definitorie a brandului politic Trump. Americanii au decis astfel să amâne o investiţie de 25 de milioane de euro pe care intenţionau să o realizeze în Constanţa.

Date analizate de Profit.ro relevă că unul dintre principalele planuri de investiții ale Pentagonului în România este sacrificat, cel puțin temporar, printre multe altele, în vederea eliberării de fonduri bugetare care să fie redirecționate către construcția zidului de la frontiera cu Mexicul. Departamentul pentru Apărare de la Washington a întocmit acum lista oficială a proiectelor de investiții care vor fi amânate la finanțare, iar fondurile prevăzute pentru acestea, în sumă totală de 3,6 miliarde dolari, sunt realocate pentru zidul de la frontiera mexicană. Pe această listă figurează și un proiect românesc de aproape 22 de milioane de dolari al armatei americane, de construire a unei platforme de încărcare și descărcare a muniției și explozibililor la baza aeriană militară Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, arată sursa citată.

În aprilie, baza de la Kogălniceanu i-a primit pe reprezentanții companiilor interesate să participe la licitația organizată de Pentagon în vederea atribuirii acestui contract. Valoarea contractului este estimată între un minimum de 10 milioane dolari și un maximum de 25 milioane dolari, respectiv între circa 42 și peste 105 milioane lei. Se estima atunci că lucrările ar putea începe în august anul acesta și ar putea dura 2 ani și 4 luni (850 de zile calendaristice). Licitația este deschisă și companiilor românești, iar garanția de participare este de 25% din valoarea licitată. Baza aeriană de la Kogălniceanu este un hub de tranzit pentru trupele SUA și NATO și pentru armamentul și echipamentele acestora. Prin intermediul acesteia a fost adus, iar ulterior retras din România, anul acesta, un sistem de apărare antirachetă de tip Terminal High Altitude Area Defense (THAAD), pe perioada actualizării complexului Aegis Ashore de la Deveselu.

Pe lângă prețul oferit, Pentagonul va ține seama în cadrul procedurii de selecție de experiența contractorilor în proiecte similare, de planurile de management al proiectului întocmite de aceștia, de calendarele de implementare propuse de companii și de capacitatea de proiectare și organizare a acestora. Contractorii și subcontractorii acestora trebuie să demonstreze o cunoaștere aprofundată a specificităților inginerești și de design din România, pentru a se putea coordona cu națiunea-gazdă, să cunoască și să respecte standardele de certificare românești în domeniu și să dispună de personal capabil să comunice în limba națiunii-gazdă.

Președintele Klaus Iohannis a declarat luna trecută, la Washington, după întâlnirea cu Donald Trump, că președintele SUA este foarte interesat de creșterea prezenței militare americane în România și că discuții tehnice vor avea loc cu secretarul american al Apărării. „Am arătat disponibilitatea României de a găzdui contingente mai mari americane și președintele Trump a fost foarte deschis, iar cu secretarul Apărării am rămas noi doi că vom continua discuția foarte aplicată și mult mai tehnică, pentru a vedea foarte concret unde se poate realiza așa ceva, fiindcă vrem să avem mai mulți militari de exemplu în Brigada Multinațională, în Comandamentul regional pe care dorim să-l creăm, în Poliția americană și multe alte lucruri foarte concrete. Deci este foarte interesat (președintele Trump - n.r.) și tema va fi urmărită în continuare de secretarul apărării și aprofundată”, a spus Klaus Iohannis.

Acum, secretarul Apărării, Mark Esper, a trimis Congresului lista proiectelor de investiții ale Pentagonului care vor fi amânate la finanțare în beneficiul planului de întărire a securității la granița cu Mexicul, cu lucrări prevăzute în Texas, Arizona și New Mexico. Pe listă sunt 127 de proiecte, localizate atât pe teritoriul Statelor Unite, cât și în străinătate, în valoare totală de 3,6 miliarde dolari. Potrivit listei, în Europa vor fi amânate proiecte militare americane în valoare de 770 milioane dolari. Președintele Donald Trump a decretat în februarie că situația de la granița cu Mexicul reprezintă o urgență națională, care permite din punct de vedere legal Casei Albe să aloce bani în plus din bugetul de stat pentru zid, luându-i de la alte proiecte ale Pentagonului. Administrația Trump a recurs la această procedură de asigurare a finanțării pentru zidul de la frontiera cu Mexicul pentru a ocoli refuzul Congresului, dominat de democrați, de a aproba alocarea de fonduri bugetare în acest scop. Redirecționarea acestor bani a fost atacată și în justiție, chiar cu argumentul că nu fusese autorizată explicit de Congres. În iulie, Curtea Supremă a Statelor Unite a decis însă că realocarea dorită de Trump este legală. Decizia a fost luată la limită, 5 dintre judecători pronunțându-se „pentru”, iar ceilalți 4 – „împotrivă”. „Decizia din această seară a Curții Supreme, prin care i se permite lui Trump să deturneze fonduri militare pentru a le cheltui pe un zid ineficient respins de Congres, este o greșeală profundă. Fondatorii acestei țări au creat o democrație guvernată de popor – nu o monarhie”, a declarat atunci președinta democrată a Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi.

R.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Romania este tratata ca o colonie de americani. Ambasadorul lor spune ce e bine si ce e rau pt tara asta iar polticienii nostri executa ordinele lui
1
3
laboratorul de mascarici postaci din tomis nord este in alerta.unul scrie ca acea rampa de incarcare descarcare nu se mai face din cauza lu klaus.asa o fii dar nevertebrata nu intelege ca acea investitie urma sa fie facuta in baza militara.nu am asteptari de la miriapode sa citeasca articolul sa inteleaga. defapt ordinul pe linie de partid este sa scrie de klaus. ba spartilor nu erati voi cei care sustineati ca banii americanilor nu s buni sunt falsi si ca ne trebuie rubla ruseasca... ai de capul meu ce trogloditi mai sunteti. iar pt terente dragule, nu mai exista stat suveran in lumea asta.
2
1
Hoardele sint mexicanii probabil care invadeaza Sua ---gardul sa-l faca cu banii lor nu taind banii ptr platforma unitatii lor de la Kogilniceanu
2
1
Actiunea presedintelui TRUMP este perfect justificata. Oprirea hoardelor migratoare de pitecantropi este esentiala.
10
2
Pentru ca Romania este mereu condusa de ghiocei care in afara intereselor personale nu au nimic,adica efectiv ii doare-n cur de restul romanilor,am ajuns mereu victim colaterale si scheunatori. O tara ca Romania,condusa de patrioti ar fi chiar o putere in Europa. Cum noi ne alegem mereu tot felul de neica nimeni cu fite-n cap,avem ce am ales,deci inclusiv politici de triburi cu capete plecate cu consecinte economice negative. Dar hei,avem mici,sarmale,fete frumoase,mana de lucru ieftina,sa fim deci veseli !Multe festivaluri medievale,sa cante maneaua!
4
2
Asta esre bunastarea relatiilor cu Sua ---noi le dam 2 miliarde dol iar ei taie investitiile din Ro ----Acum sa le rezolve prietenul lui Klaus
4
4
decat un zid urat mai bine un camp minat verde !
2
2
De rahat. Titlul cum afecteaza donal trump investitiile in constanta iar in articol este vb despre o rampa de incarcare descarcare in baza americana de la kogalniceanu. Ai de plm.... ai de plm .... bine si articolul este un copy paste ordinar nu va imaginati ca au emis ei o astfel de analiza... ma uimiti cat de retardati sunteti draga redactie replica
7
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614