REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
16.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Cum arată copiii lui Cristi Minculescu, la 44 de ani

Cum arată copiii lui Cristi Minculescu, la 44 de ani

Valentina CAMARA 10 ianuarie 2023 | 00:00 2144

Când vorbim despre trupa Iris, ne gândim la Cristi Minculescu și la toată cariera lui de peste patru decenii. Pe lângă succesul său în industria muzicală, situația familiei l-a adus și mai mult în centrul atenției. Acesta a crescut copiii soției sale, Rodica, pe care i-a și adoptat ulterior.

Familia lui Cristi Minculescu

Cristi Minculescu este una dintre cea mai mare voce a muzicii rock din România. De peste 4 decenii, artistul se află pe scenă, reușind să uimească prin vocea sa. Viața sa de familie l-a adus și mai mult în atenția publicului, mai ales după ce a adoptat copiii soției sale, Rodica Minculescu în anul 2009.

Cristi Minculescu a adoptat copiii fostei soții

Gemenii Mădălina și Florin provin din relația anterioară a mamei lor, Rodica Minculescu, înainte ca artistul că apară în viața sa. Cristi Minculescu s-a înțeles bine cu cei doi copii și le-a fost un tată adevărat. La vârsta de 19 ani, ei au decis să treacă pe numele său și să renunțe la numele părintelui adevărat.

În 2009, la vârsta de 31 de ani, instanța a decis că gemenii pot fi adoptați de către Cristi Minculescu. Din acel moment, Mădălina și Florin sunt, legal, copiii artistului rock.

Cine sunt și cum arată copiii lui Cristi Minculescu

Copiii lui Cristi Minculescu au ajuns la frumoasa vârstă de 44 ani și fiecare și-a croit un drum în viață. Florin a studiat jurnalismul în România, apoi a urmat cursuri de marketing și relații publice la o universitate prestigioasă din Munchen.

A urmat un master în marketing și comunicare în afaceri. Deși a încercat să intre în domeniul antreprenoriatului, a dat faliment și lucrează pentru o publicație străină. El s-a căsătorit și are o fetiță pe nume Lara.

Sora lui geamănă, Mădălina a ales să se mute din România Aceasta a studiat Facultatea de Drept în Germania, apoi a absolvit și cursurile facultății de limbi străine din țara natală. În prezent, lucrează pentru guvernul Canadei, după ce s-a stabilit peste hotare, fiind ajutată și de tatăl său natural.

Cine este tatăl biologic al celor doi

Rodica Minculescu și Adrian Roșu au avut un mariaj timp de două ani, timp în care s-au născut și gemenii. Acesta a plecat peste hotare și s-a stabilit în Ottawa, Canada. El a păstrat legătura cu cei doi copii și se bucură că solistul trupei Iris a avut grijă de gemeni. Bărbatul și-a refăcut viața și s-a recăsătorit, având o altă familie peste ocean.

Cristi Minculescu și Rodica au divorțat în anul 2022

Cristi Minculescu și Rodica au divorțat după un mariaj de peste 3 decenii. Se pare că artistul și-a refăcut viața rapid, fiind surprins în compania unei alte femei la scurt timp după separare, potrivit spynews.ro  .

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272