REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
11.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Cum arată Maria, fiica lui Marius Moga, la 7 ani

Cum arată Maria, fiica lui Marius Moga, la 7 ani

Ana Maria Lipan 3 ianuarie 2023 | 00:00 1135

Cum arată Maria, fiica lui Marius Moga, la 7 ani. Compozitorul și soția acestuia, Bianca Lăpuște, sunt căsătoriți de aproape 8 ani și au împreună o fetiță. Cei doi au devenit părinți în anul 2015, atunci când partenera artistului a adus-o pe lume pe Maria. Despre fiica lui, Marius Moga susținea că are o personalitate puternică, însă, în același timp, este „gingașă' și „cochetă'. Iată cum arată fetița compozitorului!

Marius Moga și Bianca Lăpuște formează unul dintre cele mai discrete cupluri din showbiz. Povestea de dragoste dintre cei doi a început în urmă cu aproape un deceniu, iar cei doi au devenit soț și soție în vara anului 2014. Câteva luni mai târziu, partenera artistului a adus pe lume singurul copil al cuplului, o fetiță pe nume Maria. Cei doi părinți evită să-și expună fiica pe rețelele de socializare, însă, cu ocazia evenimentelor importante, își bucură fanii cu imagini de familie.

Compozitorul a susținut că Maria este fata „tatei', având în vedere conexiunea specială dintre ei doi. Juratul de la „SuperStar' îi oferă fiicei sale toată libertatea de care are nevoie, fiind de părere că unui copil nu trebuie să-i impui „cum să fie'. Când vine vorba despre împărțirea responsabilităților, acesta a subliniat că el și soția lui îndeplinesc „roluri contrastante' și se completează situație cu situație.

În toamnă, fiica lui Marius Moga și a Biancăi Lăpuște a împlinit vârsta de 7 ani. Fetița s-a transformat într-o adevărată domnișoară și este fana tatălui ei. Când vine vorba despre viitorul profesional al Mariei, soția artistului a mărturisit că își dorește ca aceasta să-și descopere propriile pasiuni și să de transforme într-o carieră.

„Despre Maria, fiica noastră, nu ştim ce drum va lua, îşi va da singură seama când va creşte, până atunci fredonează piesele lui tati. E o combinaţie între noi doi, un mix, fiind foarte pedantă, cochetă, autoritară şi sensibilă. Are puţin din fiecare, dar are şi ceva al ei. Deocamdată e foarte ea însăşi, ne surprinde, are multă personalitate', a mărturisit Bianca despre fiica ei, acum ceva vreme.

Invitat în podcastul Alexandrei Ungureanu, Marius Moga a vorbit despre relația pe care o are cu fiica lui. Acesta a susținut că Maria are o personalitate puternică, așa că negocierile dintre ei decurg mai greu câteodată. Cu toate acestea, compozitorul este de părere că „încăpățânarea' fiicei sale o va duce departe în  viață.

„Eu încerc să-i insuflu fetiței mele ideea de a fi creativă. Apoi, ea este încăpățânată. Îi va prinde bine în viață. Să nu ajungă la adolescență sau când va fi matură că va face orice îi zic alții! Este bine să asculți și de alții, dar să ai voință.

La ea trebuie să fie ca ea! Deși e mai chinuitor așa. Mă văd în ea, dar totodată mă enervează. Nu e ușor când te uiți din perspectiva de părinte, dar, mai departe în viață, un copil încăpățânat va reuși mai mult decât unul ascultător', a povestit Marius Moga, potrivit viva.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272