Cum arată Satul de Vacanță, la început de sezon estival! Video
Cum arată Satul de Vacanță, la început de sezon estival! Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSatul de Vacanță este printre cele mai populare atracții de pe litoral - sau a fost. Cândva, „polul distracției” din Constanța, a fost îmbunătățită, însă nu suficient de mult cât să atragă, din nou, turiștii de odinioară. În minivacanța de 1 Mai, terasele și-au deschis porțile, dar sunt cam goale, iar operatorii economici de la tarabe încă nu și-au făcut simțită prezența. Să sperăm că se va schimba ceva în acest sezon, deși... ne este greu să credem că cineva se gândește să reînvie Satul de Vacanță...
Satul de Vacanță reprezenta, cândva, kilometrul 0 al distracției, acesta atrăgând mii de vizitatori. Amenajat în sudul stațiunii, între lacurile Tăbăcărie și Siutghiol, acest loc era, cândva, ideal pentru persoanele aflate în căutarea distracției și veseliei.
Video 1:
Primii turiști și-au făcut, deja, simțită prezența pe litoral, stațiunile sunt pline, restaurantele din oraș la fel... însă nu cu aceiași ochi vedem Satul de Vacanță. Parcă nu mai este același loc polivalent, plin de culoare.
Distracția lipsește și-n acest an, iar Luna Park, chiar dacă și-a deschis și anul acesta porțile, așteptându-i pe turiști să lase bani grei la casele aparatelor, „plânge“ după clienți.

Spațiile de agrement, roller-coaster-ul și alte atracții sunt goale, abia dacă sunt doritoare două-trei persoane să le încerce.
Parcul parcă este un mormânt tăcut, cu câțiva trecători curioși, care merg agale pe lângă atracțiile ce par pustii.
Video 2:
.
Mizeria și tonetele vechi fac să pară că am ajuns cu adevărat într-un sat fără câini. Tarabele cu suveniruri le numeri pe degete, multe dintre ele fiind, încă, închise, iar hamsiile prăjite și halba cu bere, dar și vata pe băț, care ne încânta în copilărie, sunt demult apuse.
Reamintim că anul 2022 a fost unul crunt pentru cei care au afaceri în această zonă a litoralului, după ce au fost notificați de Primăria municipiului Constanța că nu vor primi autorizații de funcționare pentru sezonul estival.
Decizia Primăriei Constanța de a lua bani pe terenurile din Satul de Vacanță pe care au fost construite activele din prezent, fie că vorbim de căsuțe de vacanță, restaurant sau magazine, i-a scandalizat pe operatorii economici. Între timp, lucrurile s-au rezolvat, iar afaceriștii de aici și-au putut vedea de treabă în tihnă.
Video 3:
Acestea fiind spuse rămâne de văzut cum va decurge acest sezon estival, dacă operatorii vor reuși să facă vrăji pentru a atrage turiști sau vor îngropa, definitiv, polul distracției de pe litoral.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.1° Constanța 









.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)



