REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.7° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
18.7° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

Cum au încercat doi constănțeni să scape de o mașină furată din Belgia!

Cum au încercat doi constănțeni să scape de o mașină furată din Belgia!

Victor ROTARU 11 decembrie 2023 | 00:00 2781

Sorinel S. și Dumitru S., tată și fiu, au încercat să se sustragă de la plata ratei unei mașini, cumpărată din Belgia, aducând autovehiculul în România și vânzându-l imediat pentru ca autoritățile să-i piardă urma. Spre nenorocul acestora, în urma unei razii, polițiștii constănțeni au sesizat că mașina pe care o conducea Sorinel S. era căutată de către autoritățile europene.

Cum au incercat doi constanteni sa scape de o masina furata din Belgia!Foto cu rol iulstrativ

Totul s-a întâmplat pe 20 martie 2019, atunci când organele de poliție au depistat pe raza Municipiului Constanța, în posesia lui Sorinel S., un autoturism cu privire la care exista în bazele de date ale poliției o semnalare Schengen, autoturismul fiind căutat de către autoritățile din Belgia. Sorinel S. a pus la dispoziție organelor de poliție actele constitutive ale societății pe care o deținea, S&D Innovation BVBA, și contractul de leasing, din care reiese că în cursul lunii septembrie 2017, Sorinel S. și Dumitru S., în calitate de administratori ai S&D Innovation BVBA, societate înregistrată în Belgia, au achiziționat în leasing, pe numele societății un autoturism contra sumei de 25.247,62 euro, având de achitat rate în valoare de 502 euro/lunar.

Aceștia au susținut că în luna iulie 2018, au decis să revină în România, părăsind teritoriul Belgiei cu autoturismul și au achitat ratele aferente contractului de leasing până în luna septembrie 2018, după care au încetat să le mai plătească. În continuare, pentru a putea utiliza și înmatricula autoturismul pe teritoriul României, cei doi au întocmit în fals un contract de vânzare-cumpărare pentru vehicul folosit între persoana juridică S&D Innovation BVBA, reprezentată prin Dumitru S. în calitate de vânzător, și Sorinel S., în calitate de cumpărător, având ca obiect vânzarea autoturismului, contra sumei de 63.000 lei, autoturism ce făcuse obiectul contractului de leasing între Car Finance și S&D Innovation BVBA.

Ulterior, contractul fals încheiat de cei doi, împreună cu documentele necesare înmatriculării, au fost depuse la S.P.C.R.P.C.Î.V. Constanța în data de 22.02.2019 de către inculpatul Sorinel S., în vederea obținerii numerelor de înmatriculare provizorie. Fiind audiați, cei doi au recunoscut comiterea faptei, considerându-se însă nevinovați din punct de vedere penal, declarând faptul că au lucrat pe teritoriul Belgiei mai mulți ani, iar în anul 2015 au decis să înființeze societatea S&D Innovation BVBA, având ca obiect de activitate amenajări interioare. În anul 2017 au achiziționat în leasing în numele societății un autoturism, contra sumei de 25.247,62 euro, având de achitat rate în valoare de 502 euro/lunar.

Cum au incercat doi constanteni sa scape de o masina furata din Belgia!Foto cu rol ilustrativ

Au achitat ratele până în luna iulie 2018, după care au decis să revină în România, unde au mai achitat rate până în luna septembrie 2018. Cei doi au susținut că ulterior au avut o înțelegere cu o persoană, care a rămas în Belgia să administreze societatea, să achite ratele în continuare din garanția de 18.000 euro depusă la înființarea societății, însă această persoană nu a respectat înțelegerea. Conform declarațiilor, în continuare, au întocmit un contract de vânzare-cumpărare, având ca obiect vânzarea autoturismului, contra sumei de 63.000 lei, pentru a obține numere provizorii și a putea folosi autoturismul pe teritoriul României. Sorinel S. a menționat că a considerat că societatea S&D Innovation BVBA, fiind proprietara autoturismului, putea să dispună de el, acesta fiind motivul pentru care a semnat la rubrica „vânzător”, el fiind administratorul societății. Cei doi au mai precizat că nu au urmărit să fraudeze societatea de leasing și că regretă cele întâmplate.

Magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța au decis să îi condamne pe Sorinel S. și Dumitru S. la pedeapsa de 1 an de închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Doi constănțeni sau doua c***i?
3
0

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436