REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Cum încearcă hackerii să îți ia banii din cont, folosindu-se de OLX?

Cum încearcă hackerii să îți ia banii din cont, folosindu-se de OLX?

Andreea VLAICU 23 ianuarie 2024 | 00:00 7222

În ultimul timp, utilizatorii platformei de anunțuri OLX au devenit victime ale tentativelor de fraudă. Infractorii, inițial, îi contactează pe cei care vând produsul, se declară interesați de produs, ca mai apoi să mute conversația pe un alt canal de comunicare. Cea mai folosită este aplicația de mesagerie WhatsApp.

Cum incearca hackerii sa iti ia banii din cont, folosindu-se de OLX?conversațiile dintre vânzător și hacker

O nouă campanie frauduloasă, aplicată de un număr alarmant de mare de impostori, a fost demascată și expusă utilizatorilor de Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO). Potrivit acestora, ne avertizează că atacatorii se folosesc de conturi nou create, cu date și identități false. Imaginile de la profil sunt cât mai sugestive, de obicei poze cu femei sau cu familia întreagă, pentru a inspira încredere.

Cum acționează hoții?

Incipient, hackerii trimit pe platforma de comerț OLX un mesaj generat în prealabil, redirecționat cât mai multor utilizatori care au intenția de a vinde un produs. Atacatorii își oferă numărul de telefon pentru a fi contactați pe WhatsApp, solicitând mai multe detalii și poze cu produsul. Aceștia nu au niciun interes de ceea ce vând ,,victimele”, ci urmăresc ca utilizatorii să fie cât mai siguri că au parte de încredere și că la mijloc nu este nimic corupt.

Odată ce primesc informațiile dorite, următorul pas este de a iniția vânzătorii în procedura de livrare OLX. Le explică cât de sigură și simplă este ridicarea obiectului chiar de la ei, de acasă.

Cum incearca hackerii sa iti ia banii din cont, folosindu-se de OLX?conversațiile dintre vânzător și hacker

Urmează ca escrocii să genereze un link de plată, care simulează foarte bine un website autentic, urmând ca banii să intre în contul bancar al vânzătorului. Specialiştii în securitate cibernetică recomandă analizarea foarte atentă a link-ului, deoarece acesta are mici detalii care îi dau de gol pe șarlatani, de exemplu li se cer datele cardului, inclusiv codul CVV/CVC, sub pretextul de a fi făcută plata pentru produsul tranzacţionat.

Cum incearca hackerii sa iti ia banii din cont, folosindu-se de OLX?conversațiile dintre vânzător și hacker

În cazul de față, un bărbat care ne-a adus la cunoștință faptul că aproape a devenit păgubitul hackerilor ne-a semnalat că în ultimul pas al tranzacției se precizează că va face o plată, nicidecum că va primi bani. Mulți utilizatori nu sunt atenți la acest mic amănunt și sunt lipsiți de o mare sumă de bani. ,,Am pus spre vânzare o mașină de cusut pe care o țineam de mult timp printre vechituri. Am fost contactat pe OLX de o femeie care dorea să o cumpere. Am continuat conversația pe WhatsApp. Nu am mai trimis niciodată cu livrare OLX, dar mi-a explicat ea pașii. Mi-a trimis un link de plată. Arătă exact ca cel de la BT pay, așa că am continuat cu tranzacția. Am fost norocos pentru că mi-a atras atenția faptul că la ultimul pas, era menționat că voi plăti o anumită sumă, nu că voi primi, iar suma era în UAH, nu RON. Când am confruntat-o, mi-a zis că trebuie să confirm plata. Atunci mi-am dat seama că urma să îmi fie furați banii din cont și am renunțat imediat la tranzacție”, ne-a declarat păgubitul.

Care e metoda de... acțiune!

Observăm că moneda prin care se face operațiunea bancară este UAH, grivna ucraineană, mai exact 8078 UAH, echivalentul a aproximativ 1.000 lei, ceea ce ne arată că atacatorii sunt străini. Dovadă face și faptul că, de multe ori, există multe greșeli gramaticale în conversație, cel mai sigur fiind traduse în limba română.

Cum incearca hackerii sa iti ia banii din cont, folosindu-se de OLX?suma pe care ar fi trebuit s-o plătească vânzătorul

Amintim faptul că OLX este un website de vânzări în piața online și reprezintă cel mai mare site de anunțuri în mai multe țări de pe mapamond, însă acest lucru nu îl ferește de tentativele de fraudă. Website-ul are opțiunea de livrare a produsului, inițiată într-adevăr de cumpărător, însă vânzătorul este notificat de către website. Dacă este totuși anunțat de acest lucru de către beneficiar, trebuie sa fie atent la amănuntele înșelătorii pentru a preveni reușitele escrocilor.

În cazul în care sunteți abordat de acest gen de „cumpărători”, este necesar să vă adresați autorităților și băncii emitente, pentru a încerca să vă blocați cardul și eventualele tranzacții.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cu aceasta excrocherie care se practica in numele olx cu asa zisi cumparatori este destul de veche din inainte de a incepe operatiunea militara speciala in Ucraina. Aceasta escrocherie e practicata de majoritatea romanii ca mai sunt si unii ucraineni asta e partea a 2 a nu exista padure fara uscaturi. Dar deja se stie ca romanul e neam de traista, barfitor, pandar, excroc, carpanos, obisnuieste sa se uite mereu cu un ochi la faina si unul la slanina, gata mereu sa te vanda pentru un colt de paine sa te toarne, etc.nu spun ca sunt toti la fel dar 70la suta cel putin da.eu cand am intampinat astfel de escrocherie de genul, Am trimis un card fals, si apoi poza cu falusul si kka
1
0
Ce sa faca politia ? Totul este oarecum legal....Nu-ti fura banii din cont, tu ii trimiti ! Doar ca trebuie sa casti ochii la ce tranzactie urmeaza sa faci, atata tot !
2
1
politia ce face?doarme?s-a autosesizat?
8
2
Aia de-i pupati in c u r cu totii !!! Pentru putin timp,inca mai sunt ucrainieni...in cateva luni vor cu totii...copiii Maicii Rusia !
10
3
racketii ucrainieni ce mai fac, are statul roman grija de ei cu simt de raspundere ?
12
2
Numarul de telefon? Nu spun ca toti sunt la fel si nu judec dar nu toti sunt marinari si nu toti sunt it itsti cu joburi bine platite.stiti la cine ma refer. Plata n momeda ucrainiana nu este o coincidenta. Si este normal. Orice padure are uscaturile ei asa si poporul ucrainian are hotii ei. Dar se poate face o ancheta si se poate ajunge la sursa.nu se vrea pt ca astfel toata comunitatea va avea de suferit.
15
0