REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
11.9° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Cum l-a pensionat Cristi Borcea pe şeful Penitenciarului Poarta Albă!

Cum l-a pensionat Cristi Borcea pe şeful Penitenciarului Poarta Albă!

Replica API 25 martie 2016 | 00:02 522

Controalele au scos la iveală neregulile de după gratii

Controalele au scos la iveală neregulile de după gratii

Cristi Borcea, sursa foto: click.ro

Avem acum şi motivul pensionării bruşte a lui Dănuţ Dincă, şef al Penitenciarului Poarta Albă! Ei bine, raportul controlului efectuat la penitenciar dezvăluie o serie de abateri grave, toate întâmplate în mandatul lui Dincă, unele dintre ele legându-se de celebrul Cristi Bocea. Raportul confirmă că Borcea a beneficiat de aparate de fitness. Tot referitor la Borcea, cităm din raport: „Nu au fost respectate în totalitate prevederile art.29 din OMJ nr. 429/C/125/07.02.2012 şi a ghidurilor interne şi internaţionale de specialitate, care prevăd că recuperarea unui bolnav cardiovascular prin exerciţii fizice se face de către personal specializat, cu abilităţi cognitive şi practice exersate pe o perioadă mai lungă de timp”.

Administraţia Penitenciarelor explică deficienţele constatate şi actele normative încălcate cu privire la regimul de detenţie al lui Cristi Borcea. Asta după ce s-a vehiculat că gardienii de la Penitenciarul Poarta ALbă i-au devenit slugi personale lui Cristian Borcea, că acesta din urmă are acces la telefon mobil, aparate de fitness etc. Referitor la efectuarea convorbirilor telefonice de către deţinutul Borcea s-a constatat că acesta a efectuat convorbiri telefonice în timpul programului de muncă, în timpul activităţii de apel, după ora de stingere (ora 22.00), precum şi folosindu-se de cardul altui deţinut.

ANP a constat că n-au fost respectate prevederilor art.118 din OMJ nr. 1676/2010, referitoare la desfăşurarea unor activităţi în timpul activităţii de apel; prevederilor art. 123 lit. l din OMJ nr. 1676/2010, referitoare la desfăşurarea altor activităţi, după ora 22.00; prevederilor art. 114 lit. g din OMJ nr. 1676/2010. Referitor la acordarea vizitei/pachetului, s-a constatat că întrevederea cu apărătorii s-a efectuat de obicei în timpul săptămânii (atât în timpul cât şi în afara programului de lucru al deţinutului), în sectorul de vizită, deţinutul a fost prezentat zilnic sau chiar de 2-3 ori pe zi; a primit pachete de la avocat, fără ca acestea să fie consemnate în fişa de vizită, iar în zilele de duminică deţinutul a beneficiat de vizite după ora 16.00, deşi intervalul orar de vizită este 11.00-14.30.

Deficiențe constatate: nerespectarea prevederilor art. 5 din OMJ nr. 2714/2008, coroborat cu prevederile Anexei nr.18 din OMJ nr. 1676/2010, în sensul că modalitatea de acordare a vizitei cu apărătorul nu se realizează în conformitate cu acestea; nerespectarea prevederilor art. 145 alin.1, lit. c și j din OMJ nr. 1676/2010, în sensul că nu s-au operat în fișele de vizită pachetele primite de către deținut, precum și că acordarea dreptului la vizită s-a efectuat în afara intervalelor orare de vizită aprobate de conducerea penitenciarului; nerespectarea prevederilor art. 13, alin.1, din OMJ nr. 2714/2008, privind cantitatea maximă de alimente pe care le poate primi un deținut în cursul unei luni calendaristice; la nivelul sectorului de vizită nu se întocmesc bonuri de primire în păstrare pentru efectele personale primite de către deținuți.

Referitor la primirea a două aparate fitness (bandă de alergat, bicicletă) de către deținutul Borcea Cristian, cercetările efectuate au evidențiat faptul că în interiorul unității există un aparat fitness tip bicicletă, care aparține deținutului Borcea Cristian și care a fost primit în data de 07.11.2014, în baza cererii nr. II 642/07.11.2014. Nu a fost identificat însă un aparat de tip bandă de alergare.

Cu privire la introducerea în unitate, prin Postul de control nr.2, gestionat de Penitenciarul Poarta Albă, a aparatului fitness steperr cardio, s-a constatat că șeful postului de control nr.2 a permis accesul acestuia în sectorul de deținere cu acordul doamnei director, comisar șef de penitenciare, iar ulterior bicicleta a fost urcată/cărată în clubul din cadrul secției E3 de câțiva deținuți repartizați la Deservire. Nu s-a putut stabili cine a adus respectivul aparat, întrucât nu a fost întocmit nici un document în acest sens, însă la acea dată deținutul Borcea Cristian nu a fost vizitat de către aparținători. Din verificări a rezultat că respectivul aparat era folosit și de către deținuții care participă la activitățile sportive organizate la nivelul unității.

Deficiențe constatate: nerespectarea prevederilor art. 68 din OMJ nr. 1316/2012 folosirea autoturismelor din dotare în alte scopuri decât cele prevăzute de legislația specifică; nerespectarea art.11 din Legea nr. 82/1991, respectiv este interzisă deținerea de bunuri fără a fi înregistrate în evidența contabilă; exercitarea în timpul programului de lucru, de către șef serviciu siguranță și regim, șef tură, agent-tehnician constructor și gospodar a altor activități decât cele prevăzute în fișa postului; nu au fost respectate în totalitate prevederile art.29 din OMJ nr. 429/C/125/07.02.2012 și a ghidurilor interne și internaționale de specialitate, care prevăd că recuperarea unui bolnav cardiovascular prin exerciții fizice se face de către personal specializat, cu abilități cognitive și practice exersate pe o perioadă mai lungă de timp.

Măsuri dispuse la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor

Sesizarea ”in rem” a organelor de urmărire penală, prin transmiterea prezentei Note de constatare și a probatoriului avut la dispoziție, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța; sesizarea Comisiei de disciplină din cadrul Ministerului Justiției de către directorul general al ANP împotriva directorului unității, comisar șef de penitenciare, pentru fapte care constituie abateri disciplinare constatate în urma controlului inopinat, prevăzute de art. 69 lit. a, b, g și p, coroborat cu art. 48 lit. a și d din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din ANP; încetarea împuternicirii domnului comisar șef de penitenciare din funcția de șef serviciu siguranță și regim penitenciar și sesizarea Comisiei de disciplină din cadrul ANP, pentru fapte care constituie abateri disciplinare constatate în urma controlului inopinat, prevăzute de art. 69, coroborat cu art. 48 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din ANP ; încetarea împuternicirii doamnei comisar de penitenciare, din funcția de director adjunct pe probleme medicale și sesizarea Comisiei de disciplină din cadrul ANP, pentru fapte care constituie abateri disciplinare constatate în urma controlului inopinat, prevăzute de art. 69, coroborat cu art. 48 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din ANP; transmiterea unei fotocopii a Notei de constatare către compartimentele de specialitate din cadrul ANP și Corpul de Control al Ministerului Justiției.

Măsuri dispuse la nivelul Penitenciarului Spital Poarta Albă

S-a dispus remedierea deficiențelor în termen de 3 luni de la primirea Notei de constatare; sesizarea Comisiei de disciplină împotriva persoanelor care s-au făcut vinovate de neajunsurile constatate; atenționarea celorlalte persoane responsabile cu privire la deficiențele reținute în Nota de constatare, referitoare la obligativitatea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, a dispozițiilor legale sau a celor primite de la șefii ierarhici ori de la autoritățile anume abilitate de lege, precum și a consecințelor nerespectării acestor prevederi.

Mirela Sorina PASCAL

Vezi şi:

http://www.replicaonline.ro/pensionare-fulger-la-penitenciarul-poarta-alba-spaima-de-controale-sau-se-reprofileaza-265704/

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
s-o pensioneze pe Cristina Teoroc de l a Jilava si pe FlorinPopa sau Velicea, ca la Jilava Borcea a fost si este sef mare! loc de munca aranjat, activati la greu, de toate! camera de hotel, rusine ANP!
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218