REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
11.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Cum şi-a dat seama Liv Tyler, la 11 ani, că Steven Tyler e tatăl ei

Cum şi-a dat seama Liv Tyler, la 11 ani, că Steven Tyler e tatăl ei

Replica API 26 aprilie 2021 | 00:00 1636

Superba actriţă avea 11 ani în august 1988, când s-a uitat mai bine la un poster pe care-l avea în dormitor, cu liderul trupei rock Aerosmith, şi a avut revelaţia vieţii ei. „Mama avea un jurnal pe care am scris: «Cred că Steven e tatăl meu!»”, a declarat Liv Tyler în 1997. La scurt timp, i-a spus şi mamei sale despre revelaţia avută şi modelul şi muzicianul Bebe Buell i-a confirmat bănuielile.

Liv și Steven Tyler

Foto - Instagram Liv Tyler, Instagram Steven Tyler

Până la acel moment, copila credea că Todd Rundgren, cântăreţul din Utopia, era tatăl ei biologic. Dar se pare că Buell, care fusese Miss Noiembrie 1974 în calendarul Playboy, avusese o scurtă aventură cu liderul trupei Aerosmith, care a rezultat în naşterea unei fetiţe, nouă luni mai târziu, în New York.

Rundgren ştia că exista posibilitatea ca el să nu fie părintele micuţei, dar şi-a luat întreaga responsabilitate, a semnat certificatul de naştere al nou-născutului, i-a dat numele lui de familie şi a început să o crească pe Liv Tyler ca şi cum ar fi fost sânge din sângele lui.

Singura care ştia adevărul era mama actriţei, însă ea a decis să păstreze secretă paternitatea copilului ei din simplul motiv că tatăl lui Liv avea mari probleme cu drogurile la acea vreme şi nu-şi dorea asemenea influenţă negativă asupra fiicei sale. Buell şi Rundgren s-au înţeles să fie împreună părinţii fetiţei şi să nu-i spună acesteia adevărul decât la 18 ani. Şi numai dacă Liv ar fi insistat.

Frumoasa actriţă l-a întâlnit, pentru prima dată, pe Tyler la 8-9 ani, la unul dintre concertele lui Rundgren, şi acesta i-a cumpărat fetei un Shirley Temple de la bar. Acel moment i-a marcat viaţa lui Liv. S-a îndrăgostit până peste cap de liderul trupei Aerosmith şi a început să colecţioneze afişe cu el şi să vorbească adesea cu posterele din dormitorul ei.

„A fost chimie pură! Ceva în genele noastre, în ADN-ul nostru”, a explicat Liv. „Am simţit o legătură puternică cu el şi nici nu ştiam de ce, dar mi-am dat seama ulterior”, adăugă aceasta. Un alt lucru care a făcut-o să-şi dea seama de adevăr a fost asemănarea ei cu fiica lui Tyler, Mia, sora ei vitregă, care a venit pe lume la numai un an după ea: „Mă uitam la ea, la unul dintre concerte, şi ţin minte cum mă gândeam că parcă o priveam pe sora mea geamănă.”

După ce adevărul a ieşit la suprafaţă, tatăl şi fiica au început să-şi construiască o relaţie. Liv şi-a schimbat numele de familie şi, când era în liceu, a apărut în videoclipul Crazy (1994) al trupei tatălui ei biologic, scrie clickpentrufemei.ro.

Buell şi Rundgren s-au despărţit într-un final, însă cel care a crescut-o a rămas o constantă în viaţa lui Liv. În momentul de faţă, actriţa consideră că are doi taţi. „Îi sunt recunoscătoare lui Todd că şi-a asumat responsabilitatea de-a mă creşte, când eram mică şi, chiar dacă s-a despărţit de mama mea, am continuat să-l consider o persoană stabilă şi iubitoare din viaţa mea.”

Mai mult de-atât, Liv Tyler nu i-a reproşat niciodată mamei ei că i-a ascuns adevărul şi a înţeles situaţia în care se afla Buell când a devenit mamă, fiind tânără şi lipsită de experienţă de viaţă.

În momentul de faţă, tatăl biologic şi fiica au o relaţie de vis, postând tot felul de imagini frumoase pe conturile lor de socializare şi pozând împreună pe copertele mai multor reviste de succes.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272