REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Cupa Mondială 2026 – calificări: Surpriză uriaşă la Bratislava, Slovacia – Germania 2-0

Cupa Mondială 2026 – calificări: Surpriză uriaşă la Bratislava, Slovacia – Germania 2-0

Virgil STOIAN 5 septembrie 2025 | 00:00 423

Echipa naţională a Slovaciei a produs o mare surpriză, joi seara, învingând, pe teren propriu, scor 2-0, echipa naţională a Germaniei, în cadrul grupei A a calificărilor europene pentru Cupa Mondială 2026.

Cupa Mondiala 2026 – calificari: Surpriza uriasa la Bratislava, Slovacia – Germania 2-0

La Bratislava, elevii lui Julian Nagelsmann au fost conduşi la pauză cu 1-0, după ce David Hancko a înscris în minutul 42, după o acţiune personală, ajutat de Strelec. La reluare, în minutul 55 a venit rândul lui Strelec să înscrie şi slovacii conduceau cu 2-0. Chiar dacă selecţionerul german a efectuat schimbări şi echipa sa a avut posesie, şutând de opt ori la poartă numai în repriza secundă, Slovacia – Germania s-a terminat 2-0, iar formaţia lui Nationalmannschaft debutează cu stângul în preliminariile Cupei Mondiale din 2026.

La Rotterdam, pe stadionul De Kuip, s-au înfruntat Ţările de Jos şi Polonia. Olandezii au avut o bară, prin Reijnders, apoi Dumfries a deschis scorul şi lucrurile erau în grafic, dar Matty Cash a egalat cu un gol superb în minutul 80 şi, după 1-1 scor final, ambele echipe sunt în fruntea clasamentului  grupei G, cu câte şapte puncte, despărţite însă de golaveraj, +10 pentru olandezi şi +2 pentru Polonia.
Rezultate înregistrate joi în meciurile din calificările europene pentru Cupa Mondială 2026:

Grupa A: Slovacia – Germania 2-0 (Hancko 42, Strelec 55);

Grupa A: Luxemburg – Irlanda de Nord 1-3 (Dardari 30 / Reid 7, S. Charles 46, Devenny 70);

Grupa E: Bulgaria – Spania 0-3 (Oyarzabal 5, Cucurella 30, Merino 38);

Grupa E: Georgia – Turcia 2-3 (Davitashvili 63, Kvaratskhelia 90+8 / Muldur 3, Akturkoglu 41, 52);

Grupa G: Ţările de Jos – Polonia 1-1 (Dumfries 28 / Cash 80);

Grupa G: Lituania – Malta 1-1 (Gineitis 90+7 penalti / Satariano 83);

Grupa J: Kazahstan - Ţara Galilor 0-1 (K. Moore 24);

Grupa J: Liechtenstein – Belgia 0-6 (De Cuyper 29, Tielemans 46, 70 penalti, Theate 60, De Bruyne 62, Fofana 90+1).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere