Cursă nebună prin Mangalia: băut şi fără permis, a încercat să scape
Cursă nebună prin Mangalia: băut şi fără permis, a încercat să scape
20 de zile de arest
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin Pinterest20 de zile de arest

Noul an a debutat cu un accident mortal în staţiunea Mamaia. Câteva zile mai târziu, poliţiştii de la Rutieră au avut de-a face cu o urmărire ca în filme, pentru prinderea unui şofer teribilist care nu a oprit la semnalele echipajului în trafic. Evenimentul s-a petrecut în noaptea de 3 spre 4 ianuarie 2013. În momentul în care i-a văzut pe poliţişti că-i fac semn să tragă pe dreapta, tânărul şofer, de 32 de ani, care circula pe şoseaua Constanţei, din municipiul Mangalia, a accelerat şi a încercat să scape de agenţi. A urmat o cursă nebună, totuşi bărbatul a reuşit să-şi piardă urma, dar numai pentru câteva minute. În faţa hotelului Cleopatra din staţiunea Saturn, bărbatul a coborât din maşină şi a luat-o la fugă, abandonându-şi autoturismul. Politiştii au reuşit să-l găsească, după care a fost condus la sediul Poliţiei Mangalia. Acolo aveau să afle că şoferul fugar era sub influenţa alcoolului. La testarea cu aparatul Drager, a ieşit o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Si asta nu e tot. Poliţiştii au constatat că tânărul avea şi permisul reţinut, din 3 decembrie 2011, tot pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice. Astfel, şoferul teribilist s-a ales pentru moment cu 20 de zile de arest preventiv.
Alexandra VASILE
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
1.5° Constanța 



.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









