REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.2° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Cursuri de echitaţie, organizate de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii

Cursuri de echitaţie, organizate de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii

Replica API 16 februarie 2016 | 23:18 334

Sursa foto: equitara.ro

Delfinariul din Constanţa amenajează un manej acoperit în apropiere de Parcul Tăbăcărie, pe bulevardul Mamaia. Potrivit directorului Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, Adrian Bâlbă, se pare că acestor cursuri vor fi dedicaţi 7 cai care vor fi puşi dispoziţia doritorilor timp de 45 de minute pentru călărie, plus timpul acordat acomodării cu animalul. Cursurile se adresează în special tinerilor, cu menţiunea că sunt foarte benefice pentru reprezentantele sexului frumos.

„Manejul încă nu e gata. E în curs de amenajare. Pentru cursuri vom folosi deocamdată 7 cai. Depinde cum va fi nevoie. Oricum sezonul de echitaţie încă nu se deschide pentru că e frig. La abonamente încă nu s-a dat drumul pentru că nu te poţi baza pe faptul că e cald o zi, două. Eu estimez că din aprilie vom începe”, a declarat, pentru „Replica”, Adrian Bâlbă. Acesta a precizat că echitaţia este foarte benefică în special pentru femei, pentru că le ajută să îşi dezvolte musculatura. „O şedinţă durează 45 de minute cu tot cu instructajul. Teoretic, durează o oră cu totul. În general vor fi pentru tineri, dar şi pentru copii. În special fete tinere, echitaţia fiind foarte recomandată femeilor din mai multe puncte de vedere. Le ajută la dezvoltarea musculaturii coapselor, musculatura perineală pentru când vor naşte şi multe lucruri”, a spus Bâlbă. Referitor la tarife, directorul Complexului de Ştiinţe ale Naturii susţine că încă nu se poate pune problema stabilirii tarifelor întrucât această discuţie este în dezbatere în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa. „Încă e devreme pentru a vorbi de tarife pentru că suntem în discuţii cu Consiliul Judeţean. Legea învăţământului prevede la un articol că elevii şi studenţii au 75% reducere pentru muzee ş.a.m.d. Şi vreau să văd dacă această reducere o vom putea aplica şi pentru echitaţie”, a adăugat Bâlbă.

Geanina DRĂGOI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218