REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.3° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Curtea de Apel București a decis: Euroins rămâne fără licență de funcționare

Curtea de Apel București a decis: Euroins rămâne fără licență de funcționare

A.F. 29 aprilie 2023 | 00:00 1073

Curtea de Apel București (CAB) a respins joi, 27 aprilie a.c., cererea de suspendare a deciziei ASF de revocare a licenței de funcționare a Euroins România. Euroins Insurance Group (EIG) a cerut în instanță suspendarea şi anularea deciziei ASF din 17 martie a.c. de revocare a licenţei de funcţionare a Euroins România.

Curtea de Apel Bucuresti a decis: Euroins ramane fara licenta de functionare

Solutia pe scurt: Respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată. Cu recurs în 5 zile de la comunicare, calea de atac urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată la data de 27.04.2023 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Curtea de Apel Bucuresti a decis: Euroins ramane fara licenta de functionare

Autoritatea de Supraveghere Financiară ia act de hotărârea pronunțată de CAB

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) ia act de hotărârea pronunțată astăzi, 27.04.2023, de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 2441/2/2023, prin care instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea Societății Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. de suspendare a Deciziei A.S.F. nr. 242/17.03.2023, prin care Autoritatea a dispus retragerea autorizației de funcționare a societății, constatarea stării de insolvență și promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia.

Prin hotărârea pronunțată, la acest moment, instanța confirmă legalitatea și temeinicia măsurilor luate de A.S.F. prin decizia contestată.

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis, în data de 17 martie 2023, să retragă autorizația de funcționare a Societății Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A., constatând indiciile stării de insolvență a companiei.

Conform dispozițiilor art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012, A.S.F. este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ii doare in c.r. ei cu banii, noi cu paguba. si mai spui ca-s bulgari cu ceafa groasa! cica erau colaboratori rusi: alo serviciile, se aude?
0
0