Curtea de Conturi verifică mecanismul din spatele salariului de 42.000 de lei pe lună al managerului Alina Dan
Curtea de Conturi verifică mecanismul din spatele salariului de 42.000 de lei pe lună al managerului Alina Dan
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSistemul medical românesc se prăbușește sub povara lipsurilor, iar pacienții își cumpără singuri feșele și medicamentele, dar la malul mării unii manageri încasează lefuri care sfidează orice logică economică și socială. Leafa Alinei Dan, managerul Spitalului Municipal Mangalia, a ajuns în atenția Curții de Conturi, în urma unei sesizări formulată de viceprimarul cu atribuții de primar, Paul Foleanu. Indemnizația Alinei Dan este 42.000 de lei pe lună (brut), o sumă net superioară celei încasate de președintele României Nicușor Dan, sau de conducătorii unor coloși medicali precum Spitalul Județean Constanța și Spitalul Universitar București. Potrivit informațiilor noastre, auditorii Curtea de Conturi se află la Spitalul din Mangalia de mai bine de două săptămâni urmând ca, în cel mai scurt timp, să încheie controlul și, implicit, să aflăm și concluziile.
Alina Dan, managerul demis al spitalului din Mangalia și reintegrat pe funcție după ce a câștigat în instanță, are un salariu brut pe lună de 42.736 de lei, potrivit documentelor publicate pe site-ul unității medicale... în timp ce președintele Nicușor Dan are un salariu brut de 24.960 lei pe lună.
Cum este posibil ca managerul unui spital municipal de talie medie să aibă venituri mai mari decât președintele României? Pe ce criterii de performanță a fost fundamentată o asemenea indemnizație? Respectă algoritmul de calcul prevederile legale stricte privind salarizarea în sectorul public? Cine a semnat și a girat aceste sume din bugetul comunității? Sunt întrebări la care vom afla un răspuns în viitorul foarte apropiat, pentru că discrepanța uriașă dintre dimensiunea unității sanitare din Mangalia și remunerația de top a managerului a ajuns în atenția Curții de Conturi Constanța.
Control după sesizarea viceprimarului Paul Foleanu
Paul Foleanu, viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Mangalia, a sesizat, la finele anului trecut, Curtea de Conturi a României iar, în urma acestei notificări, auditorii au descins la Spitalul Municipal Mangalia, în urmă cu vreo două săptămâni, luând la puricat documentele financiare și contractele de management pentru a verifica, printre altele, legalitatea acordării acestor sume. Investigația instituțiilor de control promite să scoată la iveală mecanismul prin care s-a ajuns la această leafă record și dacă statul român a fost prejudiciat prin decizii administrative locale.
I-a explodat averea în câțiva ani
În timp ce bugetul spitalului este „întors pe dos“ de auditori, declarațiile de avere ale Alinei Dan arată o prosperitate greu de explicat. De când e manager, Alina Dan a reușit să devină proprietara a patru apartamente. În 2022, a devenit proprietara a două imobile în Saturn, ambele de 70 mp, fără să ne spună cum le-a dobândit. În 2021, Alina Dan s-a mai ales cu un apartament în Mangalia, de 100 mp. Nici de data aceasta nu ne spune cum l-a dobândit.
În schimb, pentru achiziția din 2020, tot un apartament în Mangalia, de 36 mp, ne anunță că l-a dobândit prin contract de vânzare-cumpărare. Are și 55.000 de lei în conturi și primește, pe an, 6.000 de euro chiria pe un apartament.
Menționăm că aceste proprietăți figurau în declarația de avere postată în 2024. De atunci, Dan nu și-a mai făcut publică averea.
Revenind la controlul Curții de Control, un lucru e sigur: rezultatele auditului sunt așteptate de întreaga comunitate, iar ele vor fi făcute publice cât de curând. Potrivit informațiilor noastre, controlul auditorilor urmează să se încheie în câteva zile. Aceleași surse ne-au lăsat de înțeles că primele nereguli descoperite de inspectori prevestesc un raport final devastator.
Vom reveni!
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.5° Constanța 














.jpeg_t.jpeg)
.jpg_t.jpg)
