REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
18.2° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Cuţitarul din Cobadin, poreclit Maimuţă, solicită arest la domiciliu

Cuţitarul din Cobadin, poreclit Maimuţă, solicită arest la domiciliu

Replica API 22 februarie 2014 | 00:00 218

La modă

La modă

Gică Daniel Tănase, zis Maimuţă, din Cobadin, care a înjunghit un om, faptă petrecută în anul 2013, se vrea arestat la domiciliu. A depus cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau arestului la domiciliu, însă magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins-ola data de 20 februarie. Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat, ca stare de fapt, că la data de 9 martie 2013 partea vătămată Costel Avasiloaiei a avut o altercaţie cu cumnatul său la un botez organizat în comuna Cobadin, iar a doua zi s-a confesat prietenilor săi, printre care şi inculpatul, despre conflictul avut şi s-a plâns că fusese bătut. În acest context, inculpatul a luat hotărârea să îşi răzbune prietenul şi să îi aplice o corecţie cumnatului acestuia, aşa că în seara de 10 martie 2013, în jurul orelor 17.00, s-a deplasat cu un autoturism condus de un alt prieten spre benzinăria de la marginea comunei Cobadin, unde au blocat un alt autoturism în care se afla partea vătămată ca pasager. Inculpatul a coborât, s-a deplasat la acel autoturism şi a lovit-o de mai multe ori cu un cuţit pe partea vătămată, căreia i-a provocat cel puţin o plagă în zona hemitoracelui stâng, cu consecinţa unui hemopneumotorax, care i-a pus viaţa în primejdie. În cursul audierii, inculpatul a tăgăduit că ar fi folosit un cuţit împotriva părţii vătămate, declarând că a lovit-o pe aceasta doar cu pumnii.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272