Dacia-Renault, 15 ani de la privatizare

Povestea merge mai departe

De la intrarea sa în grupul Renault, în 2 iulie 1999 (data semnării contractului de privatizare), Dacia a devenit un actor major al economiei româneşti. Astăzi, Dacia este cel mai mare exportator al României şi compania cu cea mai mare cifră de afaceri din ţară. La momentul privatizării, Dacia se confrunta cu probleme severe: un aparat industrial uzat, o gamă de produse învechită, absenţa culturii clientului, structură financiară fragilă, capacitate de inovare limitată şi o reţea de furnizori depăşită. Stările angajaţilor Uzinei Dacia, în 1999, alternau de la entuziasm, bucurie şi speranţă, la nelinişte şi incertitudine. Dacia avea să devină o marcă a Grupului Renault. Ce urma? Gabriela Stoica, în prezent operator la Uzina Vehicule, departamentul Vopsitorie, lucrează la Dacia din 1990 şi îşi aminteşte că "era o bucurie peste tot. Ştiam că Renault producea maşini de calitate şi ar fi fost o realizare pentru Dacia. Aveam cu toţii aşteptări. Ne gândeam cum ni se vor schimba condiţiile de muncă, cum vom fi implicaţi în noi proiecte. Ne aşteptam să ne crească salariile, să se schimbe politica de resurse umane. Simţeam, cumva, că toate schimbările din fabricaţie vizau o performanţă durabilă. După 15 ani, Vopsitoria arată radical diferit. Înainte să vină Renault, caroseriile vehicul soseau pe lanţuri, astăzi vin pe sănii". Elenei Constantin, operator maşini unelte la Uzina Mecanica şi Şasiuri, i-a rămas în memorie strungul vechi, care imediat a fost înlocuit cu tehnologie nouă: "Cu utilajele de atunci nu aveam nici randament nici calitate. Astăzi, una dintre priorităţi este calitatea maşinilor. Avem salarii bine plătite, condiţiile de muncă s-au schimbat, managementul este profesionist". Elenei i-ar plăcea ca una dintre cele două fete ale sale să se angajeze la Dacia. Atelierele de turnătorie aluminiu şi uzinare a pieselor pentru motoare şi cutii de viteze din cadrul Uzinei Mecanica şi Şasiuri au fost complet modernizate. Gheorghe Niţă este unul dintre cei mai longevivi angajaţi ai Dacia. Lucrează aici din 1980, iar poveştile sale pot fi adunate într-o carte. "Erau multe scenarii în rândul angajaţilor, cea mai frecventă întrebare era: ce model vor scoate? Personal, mă gândeam cum ne vom organiza, care vor fi condiţiile de muncă. Încă de atunci, securitatea la locul de muncă devenise o prioritate. Calitatea şi protecţia mediului ne-au fost impuse imediat. Astăzi, suntem o familie, ne-am legat în aceşti 15 ani. Avem echipe cu oameni valoroşi, care au fost formaţi la nivel internaţional, în uzine ale Renault. (...) Am învăţat să ascult şi să anim echipa".