REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° ConstanÈ›a Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
14.4° ConstanÈ›a MarÈ›i, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Dacia: scădere cu 25,7% a înmatriculărilor în Uniunea Europeană

Dacia: scădere cu 25,7% a înmatriculărilor în Uniunea Europeană

Replica API 15 decembrie 2012 | 00:00 189

Producătorul autohton Automobile Dacia a înregistrat în noiembrie o scădere cu aproape 26% a numărului de autoturisme înmatriculate faţă de acceaşi lună din anul anterior.

Lansarea modelelor Lodgy şi Dokker nu pare să fi avut efectul aşteptat pe pieţele din Europa. Înainte ca noile versiuni ale modelelor Logan şi, mai ales, Sandero să ajungă pe pieţele occidentale, numărul de clienţi s-a redus cu mai bine de un sfert. Astfel, în noiembrie, doar 19.171 de cetăţeni din statele UE şi EFTA au înmatriculat câte o Dacia, în scădere de la 25.386 cu un an în urmă.

Nici la nivelul primelor 11 luni din acest an situaţia nu arată cu mult mai bine. Cele 219.889 de unităţi înmatriculate relevă o scădere cu 5,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2011. Faptul că piaţa totală din UE şi EFTA a scăzut cu 7,2% pune cifrele de mai sus într-o cu totul altă lumină. Cu alte cuvinte, înmatriculările Dacia au scăzut mai puţin decât volumul total al tuturor mărcilor. Acest fapt a dus la păstrarea cotei de piaţă la 1,9%.

Situaţia înmatriculărilor din primele 11 luni, dată publicităţii de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) arată că până şi grupul Volkswagen a scăzut. E drept, cu doar 0,8% graţie creşterii cu 5% a Audi şi a mărcilor sport şi de lux. În acelaşi timp, marca Volkswagen a raportat o scădere cu 3,4% până la 1.506.767 autoturisme, iar Skoda a vândut 455.370 de unităţi, în scădere cu 0,6%. Cota de piaţă a întregului grup Volkswagen a crescut însă de la 23,3%, la 24,9%.

În afara celor de la Volkswagen, creşteri ale cotei de piaţă la nivel de grup au mai raportat BMW (6,3% faţă de 5,9% în primele 11 luni din 2011), Daimler (5,2% faţă de 4,9%), Toyota (4,3% faţă de 4%), Nissan (3,5% faţă de 3,4), Hyundai (3,4% faţă de 2,9%), KIA (2,7% faţă de 2,2%) şi Jaguar Land Rover (1% faţă de 0,7%).

În perioada ianuarie - noiembrie 2012 au fost înmatriculate în statele UE şi EFTA 11.690.109 autoturisme, în scădere de la 12.594.975 de unităţi în urmă cu un an.

sursa: capital.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272