Damen a mai pierdut o luptă cu Ministerul Apărării, în dosarul CORVETELOR
Damen a mai pierdut o luptă cu Ministerul Apărării, în dosarul CORVETELOR
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCompania olandeză Damen a pierdut procesul prin care a încercat să blocheze anularea procedurii de atribuire a contractului pentru achiziţia celor patru corvete militare pentru Forţele Naval. Curtea Supremăa respins, vineri, acțiunea companiei, formulată împotriva soluției Curții de Apel București, pronunțată în iulie 2020.
Licitaţia a fost organizată de Ministerul Apărării Naţionale şi câştigată de francezii de la Naval Group. Oferte depuse de cele trei companii: Fincantieri a propus un contract de 1,34 miliarde de euro, Damen - 1,255 miliarde de euro şi Naval Grup - 1,2 miliarde de euro. Compania olandeză a contestat procedura de atribuire după ce contractul a fost câştigat de către compania franceză Naval Group. Pe 13 iulie 2020, Curtea de Apel s-a pronunțatd efinitiv „Admite recursul formulat împotriva încheierilor de şedinţă din 08.08.2019 şi 13.08.2019. Casează încheierile de şedinţă din 08.08.2019 şi 13.08.2019 şi în rejudecare constată că reclamanta datora o cauţiune în cuantum de 220.000 lei. Respinge, în rest, recursul, ca nefondat. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 51 alin. 5 din Legea nr. 101/2016, ca inadmisibilă. Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare în ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei de neconstituţionalitate. Definitivă, în rest. Pronunţată în şedinţă publică azi 13.07.2020”, se arată în hotărârea Curţii de Apel Bucureşti.
Însă, compania olandeză a formulat recurs, la Curtea Supremă, invocând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 51 alin. 5 din Legea nr. 101/2016. Magistrații Înaltei Curți de Casație au respins pe 3 februarie, acțiunea.
În octombrie 2019 Tribunalul București, la nivel de fond, a respins contestația Damen, care deține șantierul Galați și administrarea șantierului naval Mangalia, privind rezultatul procedurii prin care MApN a acordat contractul de construcție a celor 4 corvete multifuncţionale către asocierea dintre Naval Group şi Santierul Naval Constanţa.
Precizăm că Ministerul Apărării Naționale anunța că va depune toate eforturile pentru finalizarea tuturor dosarelor aflate pe rolul instanțelor în conexiune cu acest program esențial de înzestrare, astfel încât procedura de achiziție să poată fi finalizată în cel mai scurt timp posibil, în condițiile legii, cu maximă transparență și cu protejarea intereselor esenţiale de securitate ale României.
Reamintim că programul de achiziție se derulează în conformitate cu procedurile prevăzute de Hotărârea de Guvern nr. 48 din 2018 privind aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice aferente programului esenţial de înzestrare ,,Corvetă multifuncţională”.
Scopul acestui program de înzestrare este achiziția a patru corvete multifuncționale pentru Forțele Navale și achiziția de muniții și a suportului logistic inițial aferent navelor (pentru primii doi ani de la livrarea fiecărei nave). Corvetele vor fi capabile să execute misiuni în următoarele domenii de luptă: AAW (lupta împotriva amenințărilor aeriene), ASuW (lupta împotriva navelor de suprafață), ASW (lupta împotriva amenințărilor submarine), EW (război electronic), NGS (sprijin cu foc la litoral).
Construcția și dotarea navelor se va realiza într-un șantier naval din România. În cadrul operațiunilor compensatorii este inclus un program offset ce include modernizarea fregatelor T22R cu un sistem de luptă similar cu cel al corvetelor, program ce are ca scop investiţii în industria românească de apărare.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News