Damian, Ministerul Sănătății: Sunt peste 500 de localități în România unde ajunge foarte greu un medic de familie
Damian, Ministerul Sănătății: Sunt peste 500 de localități în România unde ajunge foarte greu un medic de familie
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSecretarul de stat în Ministerul Sănătății, Claudiu Damian, a declarat miercuri că în România sunt peste 500 de localități în care ajunge foarte greu un medic de familie sau de medicină primară, iar peste 180 de localități nu au deloc medic.
Secretarul de stat a participat la dezbaterea despre analiza rezultatelor celei de a IV-a ediții a caravanei 'Sănătatea vine la tine', organizată de Alianța Pacienților Cronici din România.
'Din nefericire, sunt peste 500 de localități în România unde ajunge foarte greu un medic de familie sau medicină primară. Sunt peste 180 de localități unde lipsește cu desăvârșire un medic de familie. Domnul ministru vrea să facă niște modificări legislative în medicina primară, în ambulatorii de specialitate, astfel încât adresabilitatea să fie cât mai mare imediat. Eu vreau să spun că problema nu este doar la medicină primară. Știm foarte bine că atractivitatea medicilor pentru fi medic de familie nu este așa de mare', a spus secretarul de stat.
El și-a manifestat speranța ca noul cadrul legislativ să stimuleze medicii de familie să profeseze în localități unde în prezent nu este niciun medic.
'Sper că împreună cu cadrul legislativ și noi la Ministerul Sănătății să facem câteva modificări și să stimulăm medicii, mai ales medicii de primari și de familie să își dorească să ajungă în acest localități îndepărtate, unde vizita la un medic este așa de domeniul fantasticului', a susținut Damian.
Secretarul de stat s-a referit și la modificările în privința ambulatoriului.
'Ați văzut că se modifică, o să apară în ordin acum în care ambulatoriul se va lucra în ture, iar eu îmi doresc și am discutat cu casa ca medicii din spitalele de stat să poată face o normă jumătate, pentru că din păcate în ambulatoriu unii medici aleargă să se ducă în privat. Prin această normă jumate pe care eu mi-o doresc să o facem ar avea posibilitatea să lucreze la stat în ambulatoriu și cealaltă jumătate să o facă în privat. Deci n-am îngrădit nimic, dar am da o șansă în spitalelor de stat ca programul din ambulatoriu să fie ocupat o perioadă mai mare', a afirmat secretarul de stat.
Potrivit acestuia, Ministerul Sănătății dorește să facă o modificare legislativă privind caravanele medicale.
'Domnul ministru își dorește să facă o modificarea legislativă pentru această caravane, care din fericire până la acest moment se fac doar cu ajutorul sponsorilor sau cu oamenilor de bine. Acum vrem să facem această modificare legislativă să se poată face caravane cu medicii din unitățile medicale de stat și să fie decontate prin casă aceste activități ca să ajungem în aceste localități îndepărtate', a explicat Damian.
La rândul său, președintele Comisiei de Sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel, a afirmat că medicii nu ar trebui să mai plece din spitalele publice în privat, ci să își continue activitatea după amiaza în spitalul de stat.
'Ar trebui să aibă posibilitatea să își continue activitatea privată după amiaza în spitalul de stat, beneficiind de același factor tehnic, personal, etc', a arătat medicul.
El a spus că viitoarea lege a sănătății va prevede asistentul medical online, asistentul medical virtual, portalul autorităților de reglementare din sistemul de sănătate, diagrama sistemului de sănătate, portalul ONG-urilor, portalul de prevenție, portalul farma, etc.
'Dacă nu facem digitalizare așa cum trebuie de la zero, adică de la omul de țară și până în vârful Bucureștiului, nu o să facem mare lucru', a mai declarat Streinu-Cercel, scrie Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.5° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)