Dan Georgescu, directorul Gold Therm: La începutul lui noiembrie, Mangalia va avea căldură
Dan Georgescu, directorul Gold Therm: La începutul lui noiembrie, Mangalia va avea căldură
Se negociază preţul combustibilului
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSe negociază preţul combustibilului

Locuitorii Mangaliei vor avea apă caldă şi căldură începând cu data de 1 noiembrie, dă asiguări Dan Georgescu, directorul societăţii de termoficare recent înfiinţată de Consiliul Local Mangalia. Potrivit acestuia, Gold Therm a preluat de la fosta firmă de termoficare din Mangalia, Callatis Therm, centralele şi reţeaua aferentă. "Am început probele cu apă, urmărim circuitul apei, să vedem dacă există probleme în reţea. Deocamdată au fost depistate câteva spărturi, dar la nivelul unor subsoluri de blocuri, şi le reparăm. Săptămâna viitoare, de joi sau din week-end, depinde cum este vremea, începem furnizarea agentului termic", afirmă Dan Georgescu. Directorul Gold Them (firmă la care asociat unic este Consiliul Local Mangalia) mai susţine că în prezent este în procedură de achiziţie a combustibilului necesar funcţionării centralelor. În total, va fi achiziţionată o cantitate de 6 mii de tone CLU, care ar ajunge pentru tot intervalul 1 noiembrie 2012 - 1 aprilie 2013. "Achiziţia va fi făcută în regim de situaţii de urgenţă, momentan nu putem spune cine va furniza combustibilul, suntem în negocieri cu mai multe societăţi", a mai declarat Georgescu. În privinţa preţului gigacaloriei, acesta nu a putut furniza date concrete, întrucât se aşteaptă câteva lămuriri de la ANRSCE (Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice). Referitor la centralele termice, directorul Gold Therm a precizat că preluarea lor s-a făcut prin angajamentul de plată a sumei de 3,2 milioane RON către Callatis Therm, sumă reprezentând investiţii la reţele. "Banii îi va plăti Consiliul Local Mangalia, în două tranşe: 1,1 milioane în data de 15 aprilie 2013 şi 2,1 milioane în data de 15 aprilie 2014", a precizat Dan Georgescu.
Alexandra ANTON
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
1.4° Constanța 



.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









