REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.8° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
9.8° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Daniel Craig îşi arată talentul de dansator într-o reclamă regizată de un cineast premiat cu Oscar

Daniel Craig îşi arată talentul de dansator într-o reclamă regizată de un cineast premiat cu Oscar

A.F. 12 noiembrie 2022 | 00:00 243

Actorul britanic Daniel Craig, care l-a interpretat pe agentul 007 în ultimele cinci filme ale francizei "James Bond", şi-a arătat talentul de dansator într-o reclamă la vodca Belvedere, regizată de Taika Waititi, un cineast premiat cu Oscar, informează revista americană People.

Daniel Craig

Miercuri, Belvedere Vodka şi-a lansat cea mai nouă campanie de promovare prin intermediul unei reclame în care rolul principal este interpretat de starul britanic, devenit cu această ocazie ambasador oficial al acestui brand.

În noua reclamă, regizată într-un stil extrem de cinematografic de Taika Waititi, un cineast premiat cu Oscar, Daniel Craig îşi arată talentul de dansator, scrie Agerpres.

În vârstă de 54 de ani, actorul britanic este arătat în timp ce se îndepărtează de o mulţime de fani reuniţi pe legendarul Pont Neuf din Paris şi pătrunde pe uşile hotelului de lux Cheval Blanc din capitala Franţei. Apoi, el dansează cu multă energie în holul hotelului şi pe acoperişul acestuia.

După ce ajunge în apartamentul său, Daniel Craig găseşte o sticlă de Belvedere Vodka, special adusă pentru el. Actorul soarbe o gură de vodcă şi continuă să danseze, înainte ca Taika Waititi, care joacă rolul unui regizor în acea reclamă, să anunţe încheierea filmării.

"Hai să mai filmăm o dată, fii tu însuţi", îi spune regizorul Waititi.

Daniel Craig zâmbeşte spre camera de filmat, soarbe încă o gură de Belvedere Vodka, iar reclama ajunge la sfârşit.

Mişcările de dans ale artistului britanic au fost coordonate de coregraful JaQuel Knight, iar coloana sonoră este asigurată de cântăreaţa Rita Ora şi rapperul Giggs.

Pe parcursul acestei reclame de două minute, Daniel Craig poate fi văzut în timp ce poartă mai multe ţinute vestimentare. Una dintre ele seamănă foarte mult cu renumitele costume elegante pe care starul britanic le-a purtat în timp ce interpreta personajul James Bond.

Lansarea reclamei la brandul Belvedere Vodka a avut loc la puţin timp după ce Daniel Craig a fost recompensat, luna trecută, cu o stea pe bulevardul Walk of Fame din Hollywood.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212