Daniel Vlăescu, amicul Feliciei Ovanesian, s-a reprofilat: se face dezvoltator imobiliar!
Daniel Vlăescu, amicul Feliciei Ovanesian, s-a reprofilat: se face dezvoltator imobiliar!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDaniel Vlăescu este, deja, o persoană cu notorietate în Constanța, prin prisma funcției pe care a avut-o în Primăria Constanța, aceea de director al Direcției Generală Gestionare Servicii Publice, Direcția gestionare, îndrumare și sprijin comunitar. În afară de acest statut, se știe că Vlăescu avea și o relație apropiată de Felicia Ovanesian, fostul city manager, acesta fiind și motivul pentru care a renunțat la prestarea serviciilor în beneficiul constănțenilor, după ce Ovanesian a ”fugit” din primărie. Și-a făcut și Vlăescu bagajele și a plecat după Ovanesian. Evident, au urmat drumuri separate. Ea, preocupată să ne ține la curent cu ce a făcut și ce nu a făcut primăria, iar el și-a găsit loc la Canalele Navigabile. Ei bine, de la începutul acestei luni, Vlăescu a intrat și-n lumea afacerilor. A cumpărat... cu 250 de lei, acțiuni la o firmă unde mai fusese asociat. Este vorba despre Cinemax SRL, cu sediul în Agigea, care se ocupă cu lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
Pe 19 aprilie 2023, Daniel Vlăescu a plecat, oficial, din Primăria Constanța unde ocupa funcția de șef Servicii Publice prin concurs. Contractul de muncă i-a fost suspendat, semn că vrea să se reîntoarcă pe poziții și, pesemne, așteaptă rezultatul alegerilor locale...
Între timp, Daniel Vlăescu și-a făcut loc la Canalele Navigabile, alături de noul director Florin Goidea. Cum a ajuns la ACN?! O întrebare care a stat pe buzele tuturor, mai ales că Vlăescu a ajuns în instituție fix în perioada în care Goidea era numit director, în locul lui Daniel Georgescu.
Coincidență sau nu, cert este că Vlăescu face echipă cu Goidea, fiind șef Departament. De când a ajuns la Canale, pe la finalul verii trecute sau începutul lui septembrie, Vlăescu a câștigat în total 17.725 de lei, încasând undeva la 5.000 de lei pe lună. Și, cum probabil nu este pe măsura valorii sale, Vlăescu s-a gândit să întreprindă și alte acțiuni, pentru a-și îngroșa venitul.
Florin Goidea, stânga, Daniel Vlăescu, dreapta
De la angajat în slujba statului, la afacerist
A cumpărat acțiunile unei firme care se ocupă cu lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, Cinemax SRL, firmă din care a mai făcut parte, în urmă cu câțiva ani, și din care a ieșit prin vânzarea acțiunilor către Peter Gherghina. Astăzi, de la același Peter Gherghina a cumpărat acțiunile... cu 250 de lei. În societate a fost cooptat și Dumitru Vlăescu, care a plătit tot 250 de lei pe acțiuni. Așadar, s-a retras din societate Gherghina Peter, prin cesionarea (la valoarea nominala) a unui număr de 25 părți sociale, cu valoare nominala de 10 lei/parte socială, în valoare totala de 250 lei, la prețul de 250 lei, lui Vlăescu Dumitru și prin cesionarea (la valoarea nominală) a unui număr de 25 părți sociale, cu valoare nominală de 10 lei/parte socială, în valoare totala de 250 lei, la prețul de 250 lei, lui Vlăescu Daniel.
captură declarație de interese
Vlăescu Dumitru și Vlaescu Daniel au preluat împreună cu activul si pasivul societății toate drepturile si obligațiile prezente și viitoare ce decurg din deținerea părtilor sociale, atat a celor deținute, cât și a celor cedate, inclusiv achitarea tuturor datoriilor societății către bugetul de stat si alte persoane fizice sau juridice de orice natură, existente și neachitate, atât cele evidentiate, cât și cele care vor apărea ca urmare a unor acțiuni de control. În urma cesiunii, capitalul social total al societății este de 500 lei, fiind împărțit intr-un numar de 50 parti sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială și detinut de către asociați astfel: Vlăescu Daniel - 25 părți sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială și în valoare totală de 250 lei, participare la profit 50% și participare la pierderi 50%; Vlăescu Dumitru - 25 părți sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială și în valoare totală de 250 lei, participare la profit 50% și participare la pierderi 50%. Cei doi Vlăescu sunt și noii administrator ai firmei.
La capitolul proprietăți strălucește!
Daniel Vlăescu nu este un neica nimeni, atunci când vine vorba despre proprietăți. Are case, terenuri și mașini...
terenurile din declarația de avere
Are două terenuri, unul în Constanța, și altul în Lazu, dar și un apartament și o casă de locuit, tot în Constanța, una dobândită prin construcție, în 2018, iar apartamentul cumpărat în 2020.
casele din declarația de avere
Vlăescu a dat în judecată Consiliu Local și a vrut-o ca martor la proces pe Felicia Ovanesian
Interesant este faptul că Daniel Vlăescu nu a plecat cu capul sus din primărie. A ajuns în instanță, ceva mai târziu, mai exact în noiembrie 2023, solicitând obligarea Consiliului Local Constanța să anuleze HCLM Constanţa nr. 298/31.07.2023 privind aprobarea organigramei şi a statului de funcții ale Primăriei municipiului Constanţa; și anularea HCLM Constanţa nr. 299/31.07.2023 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcționare al Primăriei municipiului Constanţa. Prin modificarea organigramei, Direcția unde Vlăescu era șef, respectiv Direcția administrare servicii publice, s-a transformat în Direcția Servicii Publice, condusă de Raluca Georgescu.
Daniel Vlăescu, Vergil Chițac, Felicia Ovanesian
Același Daniel Vlăescu a fost și cel care a renunțat, puțin mai târziu, la cererea de chemare în judecată, iar pe 16 ianuarie a.c., Tribunalul a luat act de cererea sa. Înainte de renunțarea la judecată,Vlăescu a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei constând în interogatoriul Consiliului Local şi a probei testimoniale cu unii martori, printre care și... surpriză, Felicia Ovanesian. Înțelegem că a rămas în relații cordiale cu Felicia Ovanesian și după plecarea celor din administrația publică locală!
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News