Daraban: Având în vedere cheltuielile din spaţiul bugetar, în ritmul acesta, ne apropiem uşor- uşor de episodul Grecia de acum câţiva ani

Semnal de alarmă tras de preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie din România Daraban: Având în vedere cheltuielile din spaţiul bugetar, în ritmul acesta, ne apropiem uşor- uşor de episodul Grecia de acum câţiva ani De data recentă, Camera de Comerţ şi Industrie a României a organizat topul firmelor – un eveniment ajuns la a 25-a ediţie. Festivităţi de premiere au avut loc atât la Constanţa, cât şi în Capitală, acolo unde a onorat cu prezenţa şi preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru a transmite un mesaj mediului de afaceri. Constănţeanul Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a explicat, în cadrul unui interviu, ce semnifică acest top, cum se prezintă economia ţării în momentul de faţă, care sunt riscurile la care expun guvernanţii economia prin măsurile populiste şi ce efecte nefaste are lipsa dialogului social. Reporter: Domnule preşedinte aţi organizat a 25-a ediţie a topului firmelor. Ce reprezintă acest top? Mihai Daraban: Topul este o recunoaştere a meritelor agenţilor economici, este o carte de vizită a economiei naţionale, judeţene, în cazul nostru, pentru că acesta (top) nu este doar ceea ce s-a văzut în spaţiul media – o festivitate, o recepţie - este o lucrare aproape ştiinţifică pentru că luăm baza de date a Ministerului de Finanţe, o ridicăm pe undeva pe la 15 august. După cum ştiţi, se depun bilanţurile până la 31 mai, în fiecare an, dar mai sunt societăţi care întârzie şi atunci am luat ca punct de refererinţă – 31 iulie pentru că după această dată sunt foarte puţini care mai depun bilanţul. Topul ţine cont de cifra de afaceri netă, ţine cont de profitul din exploatare, de rata profitului din exploatare, de efcienţa utilizării capitalului uman, capitalului angajat – de exemplu, o firmă cu 0 angajaţi nu se încadrează în top. De asemenea, nu se încadrează în top firmele cu datorii la bugetul de stat – vorbim de anul fiscal anterior, la care avem bilanţurile. Pot fi accidente la un moment dat pe anul în curs pentru o anumită firmă premiată dar ne depăşeşte subiectul pentru că ne referim efectiv la bilanţurile depuse - 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2017. Rep.: Şi vă uitaţi şi la cât cotizează la stat? M.D.: La 31 decembie, cei premiaţi nu au avut datorii la bugetul de stat. Ce se întâmplă în cursul acestui an, se va vedea la topul de anul viitor. Mai mult de atât, acest top, fiind realizat de 25 de ani, arată într-un fel şi evoluţia societăţii româneşti. Dacă am avut, de exemplu, la ediţia din 1994, 759 de agenţi economici pe primele 15 locuri dintr-o bază de date foarte săracă, de 1.000 de firme, în prezent vorbim de primii zece în toate domeniile şi subdomeniile de activitate în număr de 12.472 dintr-o bază de date de 688.016. Îmi place să dau cifre să mă poată cineva verifica – guvernanţii în general, nu cetăţenii că nu au cum să aibă acces la aceste date – la 31. 07. 2018 erau 688.016 bilanţuri depuse. Noi am preluat această bază de date, pe primele 10 locuri, conform criteriilor pe care vi le-am zis, s-au clasificat 12.472 deci iată diferenţa în 25 de ani. Nu mai vorbim de faptul că România avea 22.6 miliarde de dolari PIB în 1994 faţă de 212 miliarde de dolari PIB la sfârşitul anului trecut, începutul acestui an, conform Băncii Mondiale. Este o evoluţie incontestabilă a mediului de bussines din România cu toate suişurile şi coborâşurile care au fost, cu toată perioada aia de junglă a anilor ’90, apoi aderarea efectivă la Uniunea Europeană, schimbări de standarde, schimbări de mentalităţi, de procedure, de tehnologie etc. Rep.: Par foarte multe firme premiate – asta ar însemna că duduie economia? M.D.: Sunt şapte domenii mari de activitate pe 365 de subdomenii pentru că, totuşi, în decursul acestor ani, s-au multiplicat codurile CAEN astfel încât să reiasă cât mai elocvent din ce cod produce firma respectivă. Pentru că ştim că, la înfiinţare, firma respectivă îşi trece o pagină întreagă de coduri CAEN. Dânşii declară un bilanţ pe proprie răspundere în care îşi trec, tot pe proprie răspundere, codul CAEN principal din care ei au făcut cifra de afaceri respectivă. Deci la asta ne raportăm. S-au înmulţit codurile CAEN, să nu credeţi că în sală au fost 12.472, eu vorbesc de primii 10 clasaţi din toate aceste 7 domenii mari pe 365 de subdomenii. Pe locul întâi sunt 1890 de firme, pe locul 2 – 1580, pe locul 3 – 1412. Rep.: Aşadar, merge bine economia, aşa cum ne spun şi guvernanţii? M.D.: Nu. Nu merge economia bine. Nu vreau să fiu pesmist dar nici optimist – cifrele vorbesc de la sine în general. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, cifra de afaceri era de 275 de miliarde de euro la firmele care au depus bilanţul iar anul acesta cifra a fost de 270 miliarde euro, deci, paradoxal, numărul de firme a crescut cu 12.000 de la 31.07.2017 până la 31.07.2018. Într-adevăr, este o creştere a profitului brut de la 22 de miliarde, anul trecut, s-a ajuns acum la 24 mld. Pe de altă parte, nu pot să nu remarc, analizând cifrele pe care dânşii le-au depus, că , fată de anul trecut, lipsesc 170.000 de salariaţi. Dacă anul trecut am avut 4.065.000 de angajati, anul acesta avem 3.895.000 de salariati. De aceea probabil au scăzut şi cheltuielile şi s-a mărit profitul. Rep.: Au plecat la stat pentru că s-au mărit salariile… M.D.: Voiam să subliniez că nu aş paria pe faptul că aceşti 170.000 au plecat în străinătate ci, mai degrabă, având în vedere cheltuielile din spaţiul bugetar de anul trecut, oamenii au plecat de la agenţi economici privaţi în sistemul de stat şi am multe exemple. Sunt mai bine plătiţi, nu ştiu din ce – vom vedea peste un an, doi, maximum pentru că, în ritmul acesta, ne apropiem uşor, uşor, de episodul Grecia de acum câţiva ani. Rep: Nu este un pericol pentru economie? M.D.: Este un pericol pentru că trebuie să înţelegă cititorii noştri că atunci când guvernanţii vorbesc de creştere economic, vorbesc de o creştere a PIB-ului. Dar PIB-ul trebuie văzut altfel – nu înseamnă că acesta este cifra de afaceri a ţării. El are cinci variabile şi are următoarea definiţie: consumul domestic sau privat plus consumul statului plus investiţii plus export, minus import. Să lăsăm cititorii să analizeze din aceste cinci variabile care e mare, care e mică şi din ce cauză. Dacă se vrea o creştere sănătoasă, două variabile din acestea cinci trebuiau să fie foarte mari – investiţiile şi exporturile. Din păcate investiţiile sunt la pământ, exporturile sunt cu 13 mld. euro mai mici decât importurile şi ne mai rămân consumul domestic privat şi consumul statului. Consumul domestic privat se vede cu ochiul liber de Black Friday când cetăţenii cărora li s-a mărit substanţial leafa de la stat se duc la celebrii retaileri de electrocasnice şi îşi schimbă frigiderele, aspiratoarele, televizoarele iar statul român s-a bucurat şi încă se bucură la rostogolirea TVA-ului de la marfa din import. Poate din acestă cauză nu suntem prea comozi dar nici nu ne contrazice nimeni pentru că sunt cifrele statului nu sunt ale noastre. Dar faptul că le spunem în spaţiul public nu le crează un confort. Dacă le spun că a crescut deficitul balanţei comerciale de la 10 mld. euro în 2016 la 13 mld. euro în 2017, vă rog să mă credeţi că datele le am de la Guvern, nu le am de la mama, sunt date oficiale care trebuie să ne tragă un mare semnal de alarmă. 3 mld. de euro în plus la importuri – aceştia sunt bani cash. Este o realitate că importăm foarte mult pentru consum, ştim bine ce însemnă producţie pe stoc dar de import pe stoc nu am auzit. Adică nu importă nimeni să facă stocuri. Importul în România este aproape precomandat - importatorii noştri ştiu cel mai bine ce să împorte ca să vândă imediat. Vă dau un exemplu – aveţi o maşină din import şi vi s-a spart parbrizul – duceţi-vă la service-ul de care depindeţi să vedeţi dacă are parbrizul pe stoc. O să vă pună pe o listă de aşteptare, o să vă dea o săptămână, două, termen – vi-l aduce, dar nimeni nu are nimic pe stoc în afară de retailerii care ştiu că vor vinde cândva frigiderele, aspiratoarele şi televizoarele respective. Importul, în general, este întotdeauna foarte bine analizat de importatori. Mai glumeam cu sociologii că probabil cifra de la import este cel mai bun sondaj de opinie în rândul consumatorilor. Noi cerem, de exmplu, să aflăm în ce constă acest import pe produs sau pe brand dar nu primim răspuns. În acest mod am avea multe de învăţat despre ce vrea consumatorul din România. Din păcate nu putem obţine aceste date, nu ştiu de ce sunt considerate atât de mari secrete. Rep.: I-ar ajuta şi pe producătorii autohtoni. M.D.: I-ar ajuta pe toţi dacă ar ştii că se importă 1000 de tone de usturoi pe an sau dacă se cumpără un anumit număr tractoare, ar merita investit într-o fabrică. Dacă din cei 75,6 mld. euro importate de România anul trecut, vedem în dreptul lui Samsung – nu se pune problema de publicitate – o cifră de 3 mld. ne ducem la ei acasă la Seul şi îi întrebăm ce vor de la noi ca să ajungă să producă în România. Până la urmă ce ne interesează – nu mai contează cine produce – că îl produce românul sau străinul din România, important este să se producă aici. Important este ca să consumăm produse realizate de persoane juridice române. Rep.: Ar însemna şi crearea de locuri de muncă. M.D.: Categoric. Vreau să vă mai spun un aspect important: acela de a fi consecvenţi pe ceea ce producem ca să reuşim, bineînţeles într-un timp mai îndelungat, pentru că a promova un nou produs înseamnă mult advertising şi reţele de distribuţie etc. Avem nevoie şi pentru diplomaţia economică de aceşti indicatori, ca să ne facem o imagine despre ce se poate face. Rep.: Dar cei de la Guvern nu stau de vobă cu dvs, nu înţeleg că vreţi să ajutaţi sau că reprezentaţi vocea firmelor? M.D.: Nu vorbim neapărat de actualul Guvern ,dar în România dialogul social nu există. Este mimat. Se simulează de multe ori un dialog social când actul normativ este în Monitorul Oficial, adică prea târziu. Nu ne mai miră, noi nu avem nici măcar drept de vot consultativ la o legislaţie economică. Uitaţi-vă la cei care au drept de vot consultativ – CSM – degeaba votează că nu se ţine cont de ei deci aici este problema – dialogul. Noi am făcut apel la dânşii ca permanent să se aplece asupra acestor cifre pe care economia reală le depune la organele fiscală şi să facă o analiză pentru că o altă speţă ar fi cum să ajutăm capitalul autohton. Nu poţi să îl ajuţi printr-o legislaţie specifică – o lege care se adresează numai capitalului autohton – nu poţi atâta timp cât eşti membru UE. Dar dacă ştii câţi sunt peste suta de milioane de euro cifră de afaceri, câţi sunt între 50 şi 100, între 20 şi 50, între 10 şi 20 si mai jos, vei putea să faci nişte caiete de sarcini la nişte licitaţii publice astfel încât să nu defavorizezi sau să elimini capitalul românesc din start. Dacă tu începi în primul paragraf al caietului de sarcini cu societatea care face nustiuce pod trebuie să aibă minimum 100 de milioane de euro cifră de afaceri şi să arate că a făcut 10 poduri la viaţa ei, adio capital autohton. Dacă scazi această ştachetă care nu este interzisă de nici o directivă europeană – caietul de sarcini îl face ordonatorul de credit şi îl face cum crede el, cu respectarea legislaţiei dar poate să scadă ştacheta puţin ca să dea o şansă şi capitalului românesc. Vă dau un exemplu – peste 100 mil cifră de afaceri sunt 73 de firme româneşti. Din acestea dacă le eliminăm pe Hidroelectrica, pe Transgaz, Romgaz, vor rămâne 48 de privaţi cu capital integral românesc cu peste 100 de milioane euro, cifră de afaceri. Şi nu toţi aceştia 48 se ocupă de drumuri şi poduri. Şi atunci ce rămâne – va câştiga iar celebrul băiat cu laptopul care are în portofoliu lucrări, corespunde la cifra de afaceri, corespunde la tot şi capitalul românesc rămâne pe dinafară. De aceea apelăm la ei să facă nişte politici publice astfel încât să existe loc sub soare pentru toată lumea. Rep.: Apelaţi atunci la ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, doar este apropiat de Constanţa; poate îl convingeţi să transmită mai departe nevoia de dialog. M.D.: Domnul Teodorovici sunt convins că ştie aceste discuţii, dar aici este nevoie de mai mult decât atât – de o mână forte care să dicteze cum anume se face o politică publică, cum se pot lua nişte măsuri apropo de acest caiet de sarcini de exemplu. Rep.: Dar au schimbat legislaţia în ceea ce priveşte contestaţiile care pot fi depuse. Am înţeles că trebuie depusă acum o cauţiune. M.D.: Mie mi se pare mică, am înţeles că e de vreo 2 la sută. Eu aş fi pus-o 10 la sută. Adică cel care contestă o licitaţie să ştie că dacă nu are dreptate, pierde acei 10 la sută. Rep.: Asta ca să nu mai dureze aşa de mult să se facă proiecte…. M.D.: Iar cel care depune 10 la sută, este foarte posibil, dacă tot i-a depus, chiar să ştie că are dreptate. Rep.: Deci sunteţi de acord cu această măsură… M.D.: Sunt de acord dar mi se pare că putea fi ridicată ştacheta. Rep.: Vorbim puţin despre Constanţa. Cum vi se pare oraşul? M.D.: Oraşul mi se pare stagnat, aţi fost şi dvs. la Topul Judeţean al Firmelor – vrem, nu vrem, premiem aceiaşi jucători. Cu tot respectul pentru ei, să se ţină pe poziţii în continuare dar vedem că în spectrul acesta economic nu sunt apariţii noi, figuri noi, companii noi. Nu putem pentru că nu avem ce oferi. Deci Constanţa, din păcate, a trecut printr-o fază în care s-a retrocedat toată litosfera – acum se văd efectele. Aşa cum a fost situaţia de la Lazu cu Vest Alpin. Când vorbim de investiţii productive, nu vorbim de retailer că aceştia şi-au ocupat locul sub soare, peste tot autoritatea locală sau central oferă teren sub formă de concesiune pentru că investitorul respectiv se presupune că grosul de investiţie îl va băga în tehnologie, crearea de locuri de muncă. Nu îl poţi trimite pe un producător mare să cumpere şi cum e acum în Constanţa – trebuie să îl sune doar pe Strutinski ca să obţină un teren cumpărat la metru pătrat. Nu se poate aşa. Au venit la mine vreo 15 primari din Spania. Nu vă exagerez că toţi aveau hărţi la subraţ şi spuneau – lotul acesta este pentru o investiţie de minimum 100 de locuri de muncă în condiţiile acestea. Avem un alt teren – zona asta este pentru minimum 500 de locuri de muncă – alte condiţii. Şi, crème de la crème, avem acest teren, minimum 1000 de locuri de muncă, condiţii deosebite, etc. De condiţii de concesiune vorbesc şi de adus de utilităţi la poartă şi aşa mai departe. (…) Problema este cum s-au făcut aceste retrocedări, pe de o parte, pe de alta, capacitatea statului de a expropria ceva urgent în interes public. De la aceşti învestitori pe care îi aşteptăm în Constanţa, trecem dincolo, la autostrăzi, unde, să fim foarte realişti, este aceeaşi problemă. Noi nu avem autostrăzi pentru că noi nu avem teren de autostrăzi. A obţine bani europeni pentru autostrăzi este la fel de simplu ca şi a obţine subvenţie în agricultură. Numai că primul paragraf din ghidul de aplicare pe foduri europene spune aşa – ca să iei bani europeni, tu, stat, trebuie să fii proprietar pe teren. La noi este „stop joc“ în acest moment. Deci noi facem studii de fezabilitate, nu ştiu de ce le facem că plătim zeci de milioane, pe terenuri care nu aparţin statului, mai şi batem palma cu constructorii cum a fost cazul Bechtel că am semnat cu ei şi apoi nu le-am dat front de lucru. Ca să fiu mai pe înţeles: îţi faci un proiect de casă, vorbeşti cu arhitectul, ţi-l face, după care semnezi un contract cu o firmă de construcţii să vină să îţi facă casa şi apoi te duci şi îţi cauţi teren – cam aşa suntem noi cu autostrăzile. Bineînţeles că după ce ţi-ai luat teren de casă, vei observa că pânza freatică e la 6 m adâncime şi îţi schimbă complet datele proiectului că trebuie să îl refaci. Acuma văd că se umblă aiurea pentru parteneriatul public-privat. Rep.: Nu este o soluţie bună? M.D.: Este o soluţie perfectă, dar, de exemplu, vine cineva cu bani suficienţi să facă o autostradă. Ce îi va cere acel cineva statului roman, adică părţii publice – terenul. Iar va fi „stop joc“. Pentru că terenul nu este eligibil nici pe fonduri europene, terenul trebuie să îl cumpere statul din bugetul naţional. Şi asta este marea noastră problemă. Parteneriatul public-privat poate fi folosit la celebrele investiţii care pot fi făcute în Portul Constanţa, mall-ul 3, mall-ul 4, insulă, acolo unde nu trebuie expropiat nimeni, se discută la nivel de Minister al Transporturilor, se stabilesc perimetrele unde se va face investiţia, durata de viaţă a parteneriatului public-privat - acolo e fezabil – unde statul nu are probleme cu exproprierile. Rep.: Să ştiţi că se fac în continuare mall-uri în Constanţa unde nu se produce nimic. M.D.: Nu trebuie blamat. Cel care îşi face mall-ul cumpără terenul, nu îl cere statului în concesiune şi şi-a rezolvat problema. Orice investiţie e binevenită. Dar ce facem în partea asta de producţie? Rep.: Spuneaţi că au stagnat lucrurile la Constanţa dar totuşi avem portul Constanţa, trebuie să se mişte lucrurile. M.D.: Haideţi să ne uităm puţin la alţi indicatori ai statului care spun că 75 la sută din comerţul nostru exterior este către ţările UE. Mai sunt vreo 2-3 la sută către ţările europene încă non UE – Balcanii de Vest. Iar în restul planetei mai avem vreo 15 la sută. Am avut acel celebru Forum al celor 3 Mări ai cărei membri sunt din fostele ţări comuniste – vorbim de cele 3 mări – Marea Baltică, Marea Neagră şi Marea Adriatică. La Marea Baltică din iniţiativă sunt Lituania, Letonia, Estonia şi Polonia, la Marea Neagră este România şi Bulgaria, la Marea Adriatică este Croaţia şi cu Slovenia. Toate porturile din aceste ţări menţionate, la un loc, nu realizează nici măcar jumătate din volumul portului Rotterdam ceea ce înseamnă că economiile ţărilor foste comuniste nu mai fac un comerţ exterior pe alte continente. Pentru că porturile sunt folosite până la urmă pentru acest scop, pentru long distance – de aceea avem şi acele adâncimi în portul Constanţa. Folosim portul pe de o parte că se cară marfă mai multă dar, pe de altă parte, se ating nişte destinaţii pe care nu le poţi realiza nici cu trenul, nici cu camionul. Necazul mai este şi altul că în toate acest ţări, inclusive România, oamenii de afaceri sunt foarte fragili. Noi din cei 688.016 care au depus bilanţul la organele fiscale, avem 1766 de societăţi mari şi foarte mari, avem 8773 mijlocii, 46.903 mici şi 630.574 microînteprinderi. Asta e valabil şi în ţările celelalte, nu doar la noi. Importatorul sau producătorul care importă şi exportă din România nu cred că are capacitate să importe sau să exporte mai mult de 3-4 containere. E bussines relativ mic şi la 3-4 containere îţi permiţi să le urci pe camion. Ajunge oricum mai repede. E mai scump decât pe calea maritimă chiar şi în Europa dar ajunge repede. Adică e una să muţi un container de piese auto din Piteşti să îl duci în Franţa şi alta e să le iei de la Piteşti, să le aduci la Constanţa, să o iei pe mare şi să îl duci în Franţa. Pentru ei rentează mai mult calea şoselei. Portul din păcate trebuie folosit pentru destinaţii mai îndepărtat, să creezi în portul Constanţa platforme logistice pentru ţările îndepărtate să îşi ţină marfa aici şi s-o distribuie prin Europa în funcţie de preţul pieţei. De aceea nu merge portul Constanţa. Rep.: Cine ar trebui să facă lucrurile acestea? M.D.: Diplomaţia economică românească. Noi nu avem prerogative, noi suntem un ONG care nu ia nici un ban de la bugetul de stat, care îşi câştigă ziua ca un SRL într-o concurenţă acerbă. Noi nu avem absolut nici un sprijin. Nu vorbesc numai de Camera de Comerţ Constanţa ci şi de cea a României. Câştigăm din nişte chirii de sedii aici sau în Bucureşti. Nu este o formă de a trăi o cameră de comerţ. Pare pompos când auzi aşa în spaţiul public. Rep.: Dar nu este aşa, aveţi un cuvânt de spus. M.D.: Eu am făcut un apel la mediul de afaceri când am fost la topul firmelor să finanţeze presa independentă pentru că, vrem, nu vrem, după atâţia ani de experienţă, politicianul se sperie de presă şi de biserică. De biserică în sensul de afursenie şi alte minuni, de presă că s-ar putrea să îl vadă liderul partidului că nu performează bine şi să nu se mai găsească pe liste data viitoare, să ştiţi că numai presa ne-a mai rămas ca sprijin să ridicăm aceste problem pentru că dialogul social nu există, instituţional. Vor să te cheme, bine, nu vor, nu li se întâmplă nimic. Dacă aceştia care se votează între ei, la CSM, corpul magistraţilor, nu sunt luaţi în considerare ca vot, ce mai vreţi de la un prăpădit de ONG cum este Camera de Comerţ. Rep.: Nu este un prăpădit de ONG, am văzut ce invitaţi aţi avut şi cine a vorbit la festivitatea de la Bucureşti. M.D.: Camera de Comerţ este un brand, într-adevăr, diferenţa faţă de alte ONG-uri este că este brand internaţional, prima Cameră de Comerţ a fost făcută în Marsillia în 1599, că peste tot în lumea asta Camerele de Comerţ există, de fapt este singurul brand comun al mediului de afaceri. Alexandra CUCU

REPLICA ONLINE CONSTANTA

Daraban: Având în vedere cheltuielile din spaţiul bugetar, în ritmul acesta, ne apropiem uşor- uşor de episodul Grecia de acum câţiva ani