rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 16 iunie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Daraban (CCIR): Italia a intrat în recesiune, iar România umblă cu nişte cifre de parcă vrea să populeze luna; fac apel la realism

Mihai Daraban

Autorităţile române ar trebui să ţină cont de factorii externi şi de realizările efective ale agenţilor economici atunci când analizează creşterea economică a ţării, nu să se bazeze doar pe majorarea Produsului Intern Brut, a afirmat, vineri, preşedintele Camerei de Comerţ a României (CCIR), Mihai Daraban, în cadrul unor declaraţii de presă.

Daraban a amintit că România este expusă unui risc foarte mare, în condiţiile în care 75% din comerţul ţării se realizează cu ţări din Uniunea Europeană.

"Există aici un pericol permanent de recesiune. Aţi văzut Italia, care a anunţat oficial că a intrat în recesiune. Acest lucru ar trebui să ne pună pe gânduri, pentru că sunt 47.240 de societăţi cu capital italian în România. Să nu credem că firmele cu capital italian din România nu vor fi afectate de recesiunea din Italia. Şi sunt companii semnificative, să nu spun altfel", a atenţionat oficialul CCIR.

În opinia sa, în realitate, România nu are o creştere economică mai mare de 3-4%, din moment ce Italia este în recesiune, iar Germania a anunţat un salt de doar 2%.

"Dacă Germania are un 2%, noi poate avem un 3-4%, dar mai mult nu cred, pentru că una este creşterea economică şi alta este creşterea PIB-ului. Deci, trebuie să ţinem cont de aceşti factori externi. Germania a avut o creştere de 2,2%. Numai noi umblăm cu nişte cifre din acestea de parcă ne apucăm să populăm luna. Fac apel la realism!", a susţinut el.

Daraban a precizat că a solicitat autorităţilor ca, după ce toate societăţile din ţară îşi vor publica bilanţurile contabile, să se facă o analiză clară cu privire la cifra totală de afaceri, care este profitul din exploatare, care este profitul brut, care este profitul net, care sunt pierderile şi atunci "să vorbim de creştere exclusiv economică".

"Ştim bine că în definiţia Produsului Intern Brut sunt variabile care nu prea ţin cont de economie, cum ar fi acel consum, un consum de marfă din import, care influenţează într-adevăr în sus PIB-ul. Şi credeţi-mă că am văzut multe ţări, inclusiv Venezuela, care acum câţiva ani - acum nici nu se mai dă PIB-ul, datorită hiperinflaţiei - dar undeva pe timpul lui Chavez se spunea că are peste 350 de miliarde de dolari PIB şi mureau de foame pe stradă. În Argentina, de asemenea. Deci, nu PIB-ul neapărat că a crescut sau micşorat este un indicator, ci trebuie să ne focalizăm pe rezultatele strict ale persoanelor juridice în România, indiferent de forma de capital, şi acolo vom trage concluzii, cât s-a plătit, cât nu s-a plătit", a explicat Daraban.

El a amintit că există 212.000 de firme la Registrul Comerţului care figurează ca fiind active şi în funcţiune, dar care nu au depus bilanţul.

Daraban a participat, vineri, la forumul de afaceri România-Turcia. El a afirmat că există 15.433 de societăţi cu capital turcesc în România. Acestea au un capital subscris de 516 milioane de euro, iar investiţiile directe se ridică la 520 de milioane de euro.

Schimburile comerciale între cele două ţări au fost de 5,3 miliarde de euro, anul trecut.

AGERPRES

sâmbătă, 9 februarie 2019573
Comentarii

00George(12 feb 18:21)
Ciocul mic d-le Daraban ca ati fost angajat pe pile , nu pe merit ! Va pricepeti foarte bine la a schimba valuta - aduceti-va aminte de anii studentiei P27 Regie
01luna aia pe care n ati ajuns(10 feb 18:47)
Nu mai vorbiti ca epatati prostie combinata cu nesimtire si tupeu!despre care luna vorbim?de aia in care a venit sau nu?cilcul periodic evident ca doar nu vreti sa spuneti ca faceati in 64 transmisie live audio video de pe luna,cum trimiteati semnalul?Manipulatorilor ce tupeu aveti!
01una(10 feb 18:16)
al draq flamand ! nu mai scapam o data de jeguri ca domnul asta ! toti latrati ! fapte zero ! mai ai si fata aiai de scarbit ! hot ordinar !
02Unu(10 feb 13:03)
Daca il intrebi, habar n are definitia recesiunii, dar o face pe specialistul
01oportunist(10 feb 12:47)
Dupa cum arata i-au priit mesele de protocol. Asta a inceput sa-si faca prpaganda electorala.Uitind de PSD , care l-a bagat in fata, PNL lui Verner s-ar putea sa-l scoata din palarie la alegeri.L-au invatat bine mamica si taticu cum sa fii oportunist.
03Pompiliu(10 feb 02:43)
Ce venituri realizezi lunar tov.Daraban?Rudele ti le-ai cocotat pe posturi bine platite,exemplu DP World!De 29 de ani doar gargara si hotii in tara asta,lumea s-a saturat,vrea fapte concrete!
mai mult...Economic
15 iun 00:00EconomicAFM a aprobat alte 209 dosare în Programele "Rabla" şi "Rabla Plus" pentru persoanele juridice

Comitetul de avizare al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) a avizat, vineri, 209 dosare în programele "Rabla"...274

15 iun 00:00EconomicMinisterul Agriculturii: Roşiile româneşti existente în prezent pe piaţă sunt sigure pentru consum259
15 iun 00:00EconomicCursul valutar: euro este în creștere. Aurul este la cel mai înalt nivel din ultimii 6 ani și jumătate270
15 iun 00:00EconomicAutoturismele care trec podul peste Dunăre, sensul Giurgiu-Ruse, nu achită tariful de trecere în data de 20 iunie 2019

Vehiculele rutiere de transport persoane cu cel mult 8+1 locuri pe scaune, inclusiv conducătorul auto (autoturisme),...261

15 iun 00:00EconomicCOTAR: Taximetriştii au acţionat din prima clipă faţă de ridesharing; Concurenţa a luptat pentru apărarea intereselor companiilor de profil262
15 iun 00:00EconomicEugen Teodorovici: România are nevoie de programe dedicate, inclusiv de politici fiscale, pentru a atrage forţă de muncă256
15 iun 00:00EconomicArmeanu (ASF): Fondurile de pensii private reprezintă o sursă importantă de capital; este necesară consolidarea pe termen lung a sistemului

Fondurile de pensii private reprezintă o sursă importantă de capital deoarece contribuie la finanţarea disponibilă...230

14 iun 00:00EconomicCompaniile de ridesharing solicită Guvernului urgentarea reglementării serviciilor de transport urban alternativ339
14 iun 00:00EconomicMinistrul Comunicaţiilor: Licitaţia pentru 5G va avea loc până la finele anului, dar nu pot spune la ce cost se va ridica328
14 iun 17:43EconomicConsiliul Concurenţei: Consumatorii plătesc mai puţin dacă îşi aleg singuri firma de racordare la reţeaua electrică

Consumatorii care îşi aleg singuri firma care să le realizeze lucrările de racordare la reţeaua electrică plătesc...360

14 iun 00:00EconomicChiriţoiu: Este dificil să dai acum Uber-ul afară de pe piaţă; taximetriştii au avut o reacţie întârziată340
14 iun 00:00EconomicDeficitul de cont curent a crescut cu 38,5%, în primele patru luni din 2019320
Vremea
23.9°18.6° - 24.4° joi, 23 mai 2019
cer seninUmiditate: 51%
Vânt: 5.5 m/s din V
Presiune: 1010.1 milibari

Loto
6/4952231383947
5/4014171924256
joker4182131451
Horoscop
mai mult...SPSportRT
15 iun 00:00SportSimona Halep a dezamăgit-o pe Martina Navratilova. Ce a spus fosta mare jucătoare după ce pariase pe româncă

Martina Navratilova (62 de ani, fost lider mondial) e dezamăgită de prestația Simonei Halep (27 de ani, 8 WTA) la...701

15 iun 00:00SportFC Viitorul şi-a prezentat primele transferuri ale verii: Gabriel Iancu şi Hamidou Keyta

Gruparea FC Viitorul şi-a prezentat, vineri, primele două achiziţii din pauza competiţională, Gabriel Iancu,...480

15 iun 00:00SportSimona Halep, detalii despre o nouă colaborare cu Darren Cahill: „Eu sunt prima pe care o sună, are pauză anul ăsta”

Simona Halep, loc 8 WTA și 27 de ani, a anunțat că ar putea relua colaborarea cu australianul Darren Cahill, dacă...437

15 iun 00:00SportRomânia a coborât pe locul 27 în clasamentul FIFA

Naţionala României a coborât două locuri şi se află pe poziţia a 27-a în clasamentul Federaţiei Internaţionale...378

Local
15 iun 00:00LocalAfaceristul Cătălin Guriţă vrea să-şi arunce vecinii în stradă!? Cere desfiinţarea lucrărilor de construire a blocurilor în care locuiesc

Scandalul dintre afaceristul Cătălin Guriţă şi vecinii săi pare fără sfârşit! S-a judecata ni de zile, după...478

15 iun 00:00LocalRAZII în județ: polițiștii au aplicat sancțiuni pe bandă

Poliţişti din cadrul Secției 7 Rurală Crucea, la data de 13 iunie a.c., în jurul orei 17.20, au depistat un...807

15 iun 01:23LocalDouă locuri de joacă din Constanţa, amenajate cu covor de cauciuc

Primăria Municipiului Constanța continuă lucrările de turnare a covorului de cauciuc în spațiile de joacă, ca...745

15 iun 00:06LocalFetiţa de 10 ani, dată DISPĂRUTĂ, după ce a fost certată din cauza notelor, A FOST GĂSITĂ!

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia minorei ALEXANDRA-OANA LUNGU, în vârstă de 10 ani, din...12552

15 iun 01:23LocalPronunțarea în dosarul Beirut, AMÂNATĂ din nou!

Magistrații Curții de Apel au amânat vineri, 14 iunie, pronunțarea în dosarul Beirut, în care prima instanță...563

15 iun 00:17LocalURMĂRIRI pe străzile din Cuza Vodă! La volan: un puști de 15 ani!

Poliţişti din cadrul Postului de Poliție Cuza Vodă, la data de 13 iunie a.c., în jurul orei 12.15, au efectuat...1129

15 iun 00:20LocalSENS GIRATORIU provizoriu în Mamaia Nord

Consilierii locali din Năvodari au aprobat, în cea mai recentă ședință de Consiliu Local, amenajarea unui sens...1671

15 iun 00:21LocalAccident rutier urmat de INCENDIU, la Hanul Morilor

Medicii constănţeni au fost solicitaţi vineri, 14 iunie, să intervină între localităţile Stupina și Hanul...1646

15 iun 00:50LocalCamion RĂSTURNAT la Mihail Kogălniceanu, în baza militară

Un cetățean turc, în vârstă de 33 de ani, la data de 14 iunie a.c., în jurul orei 10.00, a condus o...2306

15 iun 01:18LocalAccident rutier GRAV în Eforie! A intervenit elicopterul SMURD

Un bărbat în vârstă 54 de ani, din municipiul Brăila, la data de 14 iunie a.c., la ora 8.36, a condus un autoturism...2610

Politică
14 iun 01:30PoliticăIlie Năstase se retrage din politică: „M-am gândit foarte bine“

Ilie Năstase, fost candidat din partea UNPR la alegerile din 26 mai pentru Parlamentul European și fost tenismen,...505

15 iun 01:29PoliticăNechifor, Pro România: Competiţia pentru supremaţia politică se va da între Pro România şi USR-PLUS, în viitorul apropiat

În viitorul apropiat competiţia pentru supremaţia politică va fi între Pro România şi USR Plus, conform...370

15 iun 01:29PoliticăRaeţchi: Premierul să returneze fondurile tăiate SPP, SRI şi SIE şi să se ocupe de dotarea corespunzătoare a Poliţiei

Vicepreşedintele Comisiei de apărare, liberalul Ovidiu Raeţchi, cere premierului Viorica Dăncilă returnarea de...465

15 iun 01:29PoliticăFifor: Cei care au depus moţiunea vor doar să dărâme, nu sunt în stare să construiască nimic

Purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, susţine că partidele care au depus moţiunea de cenzură "vor doar să...345

15 iun 01:28PoliticăRadu Herjeu prezintă un document care indică o fraudă majoră la europarlamentare, în Diaspora

Membru al CNA, Radu Herjeu, prezintă, pe pagina personală de Facebook, procesul verbal al unei secții de votare de la...1000

15 iun 01:27PoliticăLeş: Evoluţia securităţii în regiunea Mării Negre presupune îngrijorări serioase; cea mai mare îngrijorare - Rusia

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat vineri, la conferinţa internaţională "Black Sea and Balkans...434

15 iun 01:27PoliticăSkate Park în Năvodari pentru tinerii pasionați de sporturi extreme

Tinerii năvodăreni pasionați de sporturi extreme sunt nevoiți să mai aibă doar puțină răbdare până la...416

15 iun 01:24PoliticăParapetul de la locul de joacă de pe aleea Mălinului, reabilitat!

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, a finalizat lucrările de reabilitare a parapetului care...439

15 iun 01:25PoliticăCălin Popescu Tăriceanu, DEZLĂNȚUIT total la adresa lui Klaus Iohannis: 'România are la Cotroceni un trântor solemn, un politician - creație de laborator'

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, îl atacă pe președintele României, Klaus Iohannis, după ce ieri, de...601

14 iun 02:28PoliticăCutremur în CSM: Procurorul Cristian Ban, vizat în două dosare penale, şi-a „pensionat“ propriul anchetator

Secţia pentru procurori a CSM a decis marţi să nu acorde avizul anual pentru menţinerea în funcţie după vârsta...814

Monden
15 iun 19:16MondenAndreea Esca și-a angajat fiica. Alexia Eram va realiza o emisiune de modă

Întoarsă acasă din Londra, după primul an de facultate, Alexia Eram s-a gândit să îmbine utilul cu plăcutul și...402

15 iun 00:00MondenNicola a devenit bunică la 50 de ani! Primele imagini cu nepoțica adorabilă

Viața de familie a Nicolei devine din ce în ce mai fericită! Artista, în vârstă de 50 de ani, trăiește în...339

15 iun 00:00MondenDetalii șocante despre divorț. Ioana Ginghină și fiica merg la psiholog, Papadopol „vrea să-și trăiască viața”

Aflată în prag de divorţ după 12 ani de mariaj, actriţa Ioana Ginghină (41 de ani) şi-a încărcat bateriile...389

15 iun 00:00Monden„Lover“, viitorul album al lui Taylor Swift, va fi lansat la 23 august

...248

15 iun 00:00MondenMadonna revine cu un nou album, ''Madame X'', cu influenţe fado, hip-hop şi reggaeton

Cel de-al 14-lea album lansat de Madonna, intitulat ''Madame X'' şi inspirat de viaţa artistei în Lisabona, combină...247

15 iun 16:13MondenActriţa mexicană Edith González, cunoscută din telenovela ''Inimă sălbatică'', a murit de cancer la 54 de ani

Actriţa mexicană Edith González a murit din cauza unui cancer ovarian care i-a fost diagnosticat în urmă cu trei...312

15 iun 00:00Monden„Men in Black“ şi „Shaft“, rivalitate pe afişele cinematografelor americane

Pe afişele cinematografelor americane se anunţă în acest sfârşit de săptămână un duel al continuărilor...279

15 iun 00:00MondenMadonna dezminte că ar vrea să părăsească Lisabona

Cântăreaţa americană Madonna, al cărei nou album de studio - al 14-lea din discografia sa - a fost lansat vineri, a...259

15 iun 00:00MondenCuba Gooding Jr., inculpat pentru agresiune sexuală la New York; actorul a pledat nevinovat

Actorul american Cuba Gooding Jr. a fost inculpat joi la New York pentru agresiune sexuală în legătură cu un...266

15 iun 00:00MondenLady Gaga reacţionează la zvonurile privind o relaţie cu Bradley Cooper

După ce s-a aflat despre despărţirea dintre Bradley Cooper şi modelul Irina Shayk a apărut o imagine din 2016 în...302

Mapamond
15 iun 00:00MapamondRepublica Moldova: Partidul Democrat se retrage de la guvernare prin demisia executivului

Partidul Democrat (PD) din Republica Moldova a decis vineri să cedeze puterea guvernului învestit de majoritatea ACUM...271

15 iun 00:00MapamondZborul MH17 doborât deasupra Ucrainei: Noi informaţii asupra anchetei vor fi dezvăluite miercuri

Echipa comună de investigaţie (JIT) care anchetează asupra prăbuşirii zborului MH17 doborât deasupra Ucrainei de o...307

15 iun 00:00MapamondPartidul Popular din Spania, judecat pentru distrugerea probelor într-un caz de mită

Un proces împotriva Partidului Popular (PP, conservator) din Spania pentru distrugerea unor hard-disk-uri care ar fi...241

15 iun 00:00MapamondUE deţine probe despre activitatea de dezinformare rusă privind alegerile

Uniunea Europeană a strâns probe cu privire la activitatea de dezinformare ''continuă şi susţinută'' făcută de...269

15 iun 00:00MapamondProcesul privind extrădarea lui Assange în SUA va începe la 25 februarie 2020

Procesul privind extrădarea în Statele Unite ale Americii a fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, deţinut în Marea...240

15 iun 00:00MapamondNoua Zeelandă: Australianul inculpat pentru masacrul de la Christchurch a pledat nevinovat

Extremistul australianul Brenton Tarrant, inculpat pentru uciderea a 51 de persoane, în martie, în două moschei din...277

15 iun 00:00MapamondSUA: Un bărbat a fost condamnat la pedeapsa capitală pentru că şi-a ucis cei cinci copii

Un american în vârstă de 37 de ani a fost condamnat joi la pedeapsa capitală pentru că şi-a ucis cei cinci copii,...300

15 iun 00:00MapamondIndia: Mii de medici în grevă pentru a cere creşterea siguranţei, după un incident la un spital

Mii de doctori din India au făcut vineri grevă pentru a cere creşterea securităţii în spitale după un atac asupra...264

15 iun 00:00MapamondO bombă din Al Doilea Război Mondial, descoperită în centrul Berlinului

O bombă americană de 100 de kilograme folosită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost descoperită...248

15 iun 00:00MapamondArabia Saudită: Un nou atac împotriva unui aeroport, cinci drone ale rebelilor yemeniţi au fost interceptate

Arabia Saudită a interceptat vineri cinci drone ale rebelilor yemeniţi în cursul celui de-al doilea atac în două...237

Sănătate
15 iun 01:24SănătateEchipamente medicale donate Centrului de Transfuzii Constanța

Echipament nou pentru Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, ce va contribui la creșterea capacității...356

14 iun 02:13SănătateCJAS Constanța atrage atenția medicilor să nu mai ceară ordinul de plată la eliberarea CONCEDIILOR MEDICALE!

Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța le atrag atenția medicilor de familie dar...3449

13 iun 02:27SănătateDr. Iuliana Botezatu este director interimar la Spitalul CF Constanţa

Spitalul CF Constanţa are un nou director interimar, în persoana dr. Iuliana Botezatu, fosta preşedinte a Comisiei de...1036

12 iun 00:52SănătateAparatură medicală vitală prematurilor, noua dotare a Spitalului Medgidia

Aparatura medicală insuficientă reprezintă una dintre cauzele majore ale mortalității infantile în România, a...895

10 iun 00:17SănătateApel către Colegiul Medicilor pentru găsirea de anesteziști pentru Spitalul Județean Tulcea

Autoritățile tulcene, printre care Consiliul Județean Tulcea și Direcția de Sănătate Publică Tulcea caută...404

9 iun 23:09SănătatePacienți cu tumori maligne, operați la Spitalul Județean Constanța de prof. dr. Irinel Popescu

Vineri, 9 iunie a.c., la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” Constanța s-a...1859

8 iun 03:24SănătateSecţiile de Neurologie şi Chirurgie Plastică, din cadrul Spitalului Judeţean, renovate!

Managerul spitalului Judeţean, Cătălin Grasa, a anunţat, în cadrul ueni conferinţe de presă, faptul că de...694

8 iun 03:41SănătateUn nou medic la Spitalul Orășenesc Hârșova

Veste îmbucurătoare pentru locuitorii din Hârșova și împrejurimi: începând de luni, 10 iunie a.c., un nou medic...685

8 iun 03:19SănătateManagerul Spitalului Județean, precizări cu privire la mâncarea servită pacienților!

Cătălin Grasa, managerul Spitalului Județean, a susținut o conferință de presă pentru a veni cu lămuriri în...1763

8 iun 04:38SănătateDotări de 10.000 de euro pentru Secția de Neonatologie a Spitalului Medgidia

Organizația „Salvați Copiii” cu sprijinul Atlas Translogistics dotează secția de neonatologie din cadrul...936