Darius Vâlcov cere instanţei reanalizarea criteriilor de la baza regimului său de detenţie
Darius Vâlcov cere instanţei reanalizarea criteriilor de la baza regimului său de detenţie
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFostul ministrul al Finanţelor Darius Vâlcov a formulat o solicitare către instanţa de judecată de reanalizare a criteriilor care au stat la baza stabilirii regimului său închis de detenţie de către o comisie de la Penitenciarul Rahova, a declarat, vineri, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin.
El a precizat că, după perioada de carantinare a unui deţinut, o comisie din cadrul penitenciarului stabileşte regimul său de detenţie, iar persoanele private de libertate care consideră că hotărârea a fost neadecvată se pot adresa instanţei.
Condamnat la o pedeapsă de 6 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi spălare a banilor, Vâlcov a fost preluat în luna august din Italia şi adus sub escortă în ţară, fiind predat Penitenciarului Rahova, scrie Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.3° Constanța 













