REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
11.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

"Dărnicia" medicilor din reţetele prescrise pensionarilor, evaluată la 3.284 de lei

"Dărnicia" medicilor din reţetele prescrise pensionarilor, evaluată la 3.284 de lei

Replica API 6 noiembrie 2012 | 00:00 92

La ce concluzie a ajuns şeful Casei de Sănătate Constanţa

La ce concluzie a ajuns şeful Casei de Sănătate Constanţa

Corpul de control al primului ministru va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie în privinţa unor posibile fapte de natură penală care au fost constatate în urma unor acţiuni de control efectuate la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Potrivit unui comunicat de presă, vinovaţi de paguba de 189,7 milioane de lei, reprezentând contribuţii aferente trimestrului IV 2009 - trimestrului III 2010, sunt preşedintele CNAS şi ministrul Sănătăţii de la acea dată.

Cât despre controalele demarate în octombrie a.c., la medicii de familie, de către subordonaţii liberalului Dragoş Poteleanu, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, facem precizarea că 20 de medici vor deconta din propriile buzunare "dărnicia" din reţete, respectiv 3.284,43 lei. "Serviciul de Control al Casei de Asigurări de Sănătate Constanţa, având în vedere legislaţia în vigoare, în baza planului de control şi a ordinelor de serviciu, a efectuat în perioada 01.10 - 30.10.2012 acţiuni de control tematic la 48 furnizori în asistenţă medicală primară şi la 5 furnizori în asistenţă medicală ambulatorie, pentru servicii paraclinice (laboratoare). Tot în această perioadă, au fost efectuate controale operative la 160 de furnizori de servicii medicale în asistenţă medicală primară şi verificate 406 prescripţii medicale. Tematica controlului a fost verificarea modului de acordare a medicamentelor compensate cu 90%, pentru persoanele cu pensie de până la 700 lei", susţin reprezentanţii CJAS Constanţa. Tot ei mai spun că în urma verificărilor au fost constatate o serie de nereguli, respectiv depăşirea plafonului de pensie de 700 lei; acordarea de două reteţe în aceeaşi lună; lipsă declaraţie pe proprie răspundere a pacientului. "Sumele imputate celor 20 de medici de familie sunt în cuantum de 3.284,43 lei. Totodată, 20 de furnizori de servicii medicale s-au ales cu avertismente", au mai spus reprezentanţii CJAS.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272