REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Datele INS din iulie reconfirmă stagnarea PIB-ului în primul trimestru din 2025

Datele INS din iulie reconfirmă stagnarea PIB-ului în primul trimestru din 2025

Mariana MURAT 11 iulie 2025 | 00:00 177

Produsul Intern Brut a stagnat în primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent. Totuşi, faţă de același trimestru din anul 2024, avansul PIB-ului a fost de 0,3%, arată datele provizorii (2) ale Institutului Național de Statistică, publicate joi, scrie Agerpres.
 

Datele INS din iulie reconfirma stagnarea PIB-ului in primul trimestru din 2025

Potrivit INS, seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial a fost recalculată după revizuirile estimărilor pentru trimestrul I 2025, însă nu au fost diferenţe în ratele de creștere față de varianta publicată în Comunicatul din 6 iunie 2025.


Astfel, pe date ajustate sezonier, PIB-ul estimat pentru trimestrul I 2025 a fost de 460,427 miliarde de lei prețuri curente, în termeni nominali, iar în termeni reali, în creștere cu 0,6% față de trimestrul I 2024.

Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru primele trei luni a fost de aproximativ 375,774 miliarde de lei prețuri curente, în creștere, în termeni reali, cu 0,3% față de trimestrul I 2024.

- La creșterea PIB-ului, în trimestrul I 2025 față de trimestrul I 2024, au contribuit în special următoarele ramuri:

- Construcțiile (+0,4%), care au înregistrat o creștere a volumului de activitate cu 9,9%;

- Informațiile și comunicațiile (+0,1%), care a înregistrat o creștere a volumului de activitate cu 0,9%;

- Tranzacțiile imobiliare (+0,1%), care au înregistrat o creștere a volumului de activitate cu 0,8%;

- Administrația publică și apărarea;

- Asigurările sociale din sistemul public;

- Învățământul;

- Sănătatea și asistența socială (+0,1%), care au înregistrat o creștere a volumului de activitate cu 0,4%;

- Impozitele nete pe produs - volumul acestora a crescut cu 3,7 puncte procentuale în varianta provizorie (2) comparativ cu varianta provizorie (1), de la 3,5% la 7,2%.

O contribuție negativă la creșterea PIB a înregistrat-o industria (-0,5%), care a avut o scădere a volumului de activitate cu 3%.

Pe categorii de utilizări, față de datele din iunie, contribuția cheltuielilor pentru consumul final al gospodăriilor populației a coborât de la +1,3% la +1,1%, ca urmare a scăderii volumului său cu -0,2 puncte procentuale de la 1,9% la 1,7%.

În ceea ce privește cheltuiala pentru consumul final individual al administrațiilor publice, contribuția acesteia a scăzut de la +0,5% la -0,4%, ca urmare a diminuării volumului său cu -11,2 puncte procentuale de la +5,8% la -5,4%.

Formarea brută de capital fix (investițiile) a avut o contribuție crescătoare de la +0,9% la +1,1%, ca urmare a creșterii volumului său cu +1,2 puncte procentuale de la 4,3% la 5,5%.

Bugetul pentru anul în curs este construit pe o creștere economică de 2,5%.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere