REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.8° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
9.8° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Datoria guvernamentală depăşea 556 miliarde lei, la finele lunii septembrie, şi reprezenta 48,5% din PIB

Datoria guvernamentală depăşea 556 miliarde lei, la finele lunii septembrie, şi reprezenta 48,5% din PIB

Replica API 15 decembrie 2021 | 00:00 541

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, la finele primelor nouă luni din 2021, la 556,362 miliarde de lei, faţă de 499,8 miliarde de lei în perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Ministerul Finanţelor, scrie Agerpres.

Raportat la PIB, datoria guvernamentală a fost de 48,5% la sfârşitul lui septembrie (47,4% din PIB la finalul aceleiaşi luni din 2020).

Datoria pe termen mediu şi lung se cifra la 536,458 miliarde de lei, iar cea pe termen scurt la 19,904 miliarde de lei.

Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 473,83 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat. Împrumuturile se cifrau la 73,487 miliarde de lei.

O sumă de 256,106 miliarde de lei era datorie guvernamentală în lei, 255,608 miliarde de lei reprezenta datorie guvernamentală în euro şi 43,119 miliarde de lei echivalent datorie în dolari americani.

Datoria administraţiei publice centrale se ridica, la sfârşitul lui septembrie, la 540,588 miliarde lei, din care 520,701 miliarde de lei pe termen mediu şi lung. Cea mai mare parte a datoriei administraţiei centrale era contractată în euro (251,735 miliarde de lei, echivalent) şi în lei (244,208 miliarde de lei).

Datoria administraţiei publice locale se cifra la 15,774 miliarde de lei, din care 15,757 miliarde de lei pe termen mediu şi lung.

Conform datelor MFP, datoria externă a administraţiei publice era de 282,186 miliarde de lei (24,6% din PIB), din care 277,665 miliarde de lei datorie externă a administraţiei publice centrale şi 4,521 miliarde de lei datoria externă a administraţiei publice locale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212