Datoriile Electrocentrale Constanța au ajuns la peste 500 de milioane de lei!
Datoriile Electrocentrale Constanța au ajuns la peste 500 de milioane de lei!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn cursul zilei de miercuri, 6 decembrie a.c., lichidatorul judiciar al societății Electrocentrale Constanța organizează o procedură de licitație publică în vederea vânzării mai multor bunuri din patrimoniul acesteia. Vorbim despre un pachet de diverse stocuri, dar și un pachet de mijloace fixe și obiecte din inventarul Secției Chimice CET Palas.
bunuri din patrimoniul Electrocentrale Constanța SA
Înființată în anul 2014, ca urmare a divizării Electrocentrale București SA, și intrată în insolvență în anul 2019, mai multe bunuri ale Electrocentrale Constanța SA au fost scoase la vânzare. Administratorul judiciar al societății anunță organizarea unei proceduri de licitație publică, miercuri, 6 decembrie a.c., pentru vânzarea unui pachet de stocuri diverse, cât și un pachet de mijloace fixe și obiecte de inventar din cadrul Secției Chimice CET Palas.
Pachetul de stocuri din magazine aferente gestiunilor 1, 2, 28 și 30, se vinde la prețul de 823.300,80 de lei, fără TVA. pachet mijloace fixe și obiecte de inventar din cadrul Secției Chimice Electrocentrale Constanța SA
Iar prețul pentru pachetul ce cuprinde mijloace fixe și obiecte de inventar din cadrul Secției Chimice CET Palas este scos la vânzare la prețul de 29.840 de lei, fără TVA. În caz de neadjudecare, se va mai organiza o licitație în data de 13.12.2023, în aceleași condiţii de preţ, oră şi locaţie. Garanția de participare este 20% din prețul de pornire fără TVA.
situația financiară a societății Electrocentrale Constanța SA
Electrocentrale Constanța SA a intrat în insolvență în anul 2019
Societatea Electrocentrale Constanța S.A. a luat ființă la data de 1.10.2014, ca urmare a divizării Electrocentrale București S.A., având ca obiect de activitate producerea de energie electrică în cogenerare, producerea și transportul energiei termice sub formă de apă fierbinte. Societatea Electrocentrale Constanta SA a intrat în procedură generală a insolvenței în data de 24.05.2019 în temeiul Încheierii nr. 283/2019 a Tribunalului Constanța în dosarul nr. 2760/118/2019. Planul de reorganizare al societății, întocmit de administratorul special în insolvență, a fost aprobat în Adunarea Creditorilor din data de 27.04.2022. În 2022, societatea a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de 343.801.540 de lei, un profit net în valoare de 70.820.144 de lei, dar și datorii în valoare de 534.873.298 de lei.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.