REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

De-ale urbanismului în judeţul Constanţa: magazin construit peste ţevile de termoficare, gură de canalizare şi spaţiu verde

De-ale urbanismului în judeţul Constanţa: magazin construit peste ţevile de termoficare, gură de canalizare şi spaţiu verde

Replica API 11 noiembrie 2017 | 00:00 438

Cernavodă Style - Vezi documente!

Cernavodă Style - Vezi documente!

Construcţii ilegale ori ridicate în baza unor autorizaţii date după ureche, de către funcţionari care nu stăpânesc legile ori au fost “unşi” de proprietari – este imaginea care domneşte în judeţul Constanţa. Şi nu numai. Disciplina în construcţii a pălit de fiecare dată când interesul a cerut-o. De ce au aprobat nişte consilieri vânzarea unui teren (spaţiu verde la acea dată), pentru extinderea unui spaţiu comercial de la parterul unui bloc? „Să nu se supere investitorul, suntem o comunitate unde toţi ne cunoaştem între noi, ne întâlnim în campaniile electorale...” – este răspunsul sincer oferit de un ales local din Cernavodă, dar cu rugămintea de a nu-i fi făcut public numele.

După „istoria” localului denumit Samsara, iată că se prefigurează un nou proces în instanţă, pe seama unei construcţii extinse în mandatele primarilor anteriori. Povestea complexului comercial (dacă îl putem denumi aşa) de pe strada Cazărmii este de-a dreptul interesantă şi arată cum un mic afacerist a reuşit nu doar să extindă un spaţiu, ci să şi construiască peste el o locuinţă, pentru ca în prezent să constate că n-ar avea uşă de acces. Prin urmare, prin bunăvoinţa consilierilor locali actuali, el va construi o scară exterioară spre căminul său, spre nemulţumirea celor din blocul alăturat: „De la el din casă, iar mai nou de pe scara pe care o va construi, se va uita fix la mine în baie”, susţine un cernăvodean. Ca atare, acesta a început demersuri de contestare a hotărârii de Consiliu Local prin care a fost aprobată o vânzare de teren pe care urmează să fie amplasată scara de acces în locuinţă.

Parterul blocului H7 din Cernavodă funcţionează ca spaţiu comercial – există acolo un centru de analize medicale, iar în prelungire (extindere a spaţiului comercial iniţial) funcţionează un magazin sub sigla cunoscutului producător de mezeluri (falimentar chiar) Gepeto. Spaţiul unde funcţionează Gepeto aparţine familiei Motoloiu (este o extindere a unui spaţiu pornind de la parterul blocului H7), pe un teren vândut de către administraţia locală, cu acceptul Consiliului Local. Deasupra spaţiului comercial, familia Motoloiu şi-a construit casă, urmând ca accesul în locuinţă să fie făcut pe una din uşile magazinului de la parter. Toată povestea se întinde pe câţiva ani, perioadă în care tranzacţiile au trecut prin „mâna” funcţionarilor Primăriei Cernavodă şi a consilierilor. Nimeni nu a sesizat că imobilul astfel creat are geamuri la distanţă mică faţă de balcoanele vecinilor de la bloc ori că a fost distrus spaţiul verde ori că trotuarul nu mai este întreg. La fel cum pe nimeni nu a deranjat că magazinul în care funcţionează Gepeto este fix peste ţevile de termoficare ori că în mijlocul magazinului se află o gură de canalizare! În mod normal, în aceste condiţii, un funcţionar cu minţile la el (ori care să stăpânească legislaţia) nu ar fi permis autorizarea construcţiei. Iar consilierii, dacă ar fi fost mai bine pregătiţi, nu ar fi aprobat vânzarea terenului, iar ulterior înfăptuirea construcţiei. E drept însă că proiectele privind acest spaţiu nu au trecut „din prima” de votul consilierilor şi că au existat vii polemici pe acest caz (click pe documente! – arhiva şedinţelor de Consiliu Local Cernavodă din 2015).

Revenind în prezent, la cea mai recentă şedinţă de Consiliu Local, familia Motoloiu a venit cu încă o cerere, pentru un petic de pământ pe care doreşte să construiască o scară exterioară aşa încât să aibă acces la locuinţa construită peste magazinul Gepeto. Motivul: familia nu ar mai putea intra în casă din magazin. Deh, chiriaşul Gepeto ar fi început să strâmbe din nas... Concluzia: consilierii au votat şi această cerinţă, mai cu seamă că funcţionarii le-au dat asigurări că totul este legal! Toate bune şi frumoase, cum s-ar spune, numai că unul din vecinii de la bloc (întâmplător fiul unui consilier local PNL din Cernavodă) a decis că aşa nu se mai poate, el demarând demersuri de atacare a hotărârii astfel adoptate, întrucât, spune el, Motoloiu nu îi respectă intimitatea. Mai exact, de pe viitoarea scară de acces şi din locuinţă îi priveşte... fix în baie sau spre balcoanele altor vecini din blocul H7.

Vom reveni.

Alexandra CUCU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
mai oameni din primarii ....procurorii se leaga de cei din centru da de non stopul din columbia ....de ce nu va legati??? deh Razvan are pile si in actuala conducere....bineinteles si teama de cartierul asta mizer.....sarmana femeie de la etajul 1 deasupra la magazin traieste cu teama ca ii intra cineva noaptea pe geam....cu toate ca sa facut nenumarate plingeri de catre locatarii blocului h8 degeaba ...luati domne masuri peste tot in oras....eu vb eu aud...va e frica? sau vb aceea NIMIC NUI MAI PRESUS DE LEGE...decit Razvan
0
0
Am fost prin preajma, intr.o seara am vazut un om al strazii sus pe acoperis , am stat sa vad daca are vreo intentie rea, dar din pacate m.a observat. Asa ca aveti grija cei din acel bloc.
2
0
Moara copiii astora care ati dat autorizatii pe spagi!!!
8
0
Primaria colcaie de ciubucari pnl-isti, adica penali..Nu e de mirare ca tonul se da de la Constanta, unde Primaria e plina de hoti,escroci si borfasi..Sus hotzia din Primarii..Sus hotzii si ciubucarii..
11
1
Chiar acum, la extremitatea cealalta a blocului in discutie, se executa o alta extindere, doar cei care au aprobat asta stiu de ce, cum, pentru cine si cu ce pret...Poate Replica extinde cercetarile si ne spune si noua. pulimii...
11
0
Pai si cu Mariana de la Samsara cum ramane? Si-a batut joc de Popa prostu Adi Iofcea si acum se pare ca se baga pe primar!
6
2
urata tiganie de constructie .Dar Pana la urma care e diferenta intre samsara si tigania asta .Ca nu a ocupat soseaua....
11
0
Sa nu mai spunem ca este un focar de infectie, din cauza tonomatului de cafea in fiecare zi calduroasa se strang tot felul de indivizi, fac mizerie, injura practic iti este teama sa treci prin zona. Scarile blocurilor invecinate devin toalete publice etc.
16
0
Soaga face tot pana cand
6
1

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108