"De cand sunt director, la Oil nu s-a facut evaziune nici macar de 1 cent"
"De cand sunt director, la Oil nu s-a facut evaziune nici macar de 1 cent"
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestWagner declara ca fostul ministru Vladescu "spune prostii":
Wagner declara ca fostul ministru Vladescu "spune prostii":
Directorul general al Oil Terminal, Silviu I. Wagner, consideră aberante şi prosteşti acuzaţiile aduse la adresa sa de către fostul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu.
"Declaraţiile lui Vlădescu şi a celor care spun că în prezent, la Oil Terminal, se face evaziune fiscală, sunt aberante. Din ziua în care am fost numit director general al Oil Terminal, în iulie 2009, şi până azi, nu s-a făcut evaziune fiscală nici măcar de un cent. Sebastian Vlădescu spune prostii, pentru că se referă la timpul prezent, vorbea ca şi cum m-ar acuza pe mine direct de evaziunea fiscală de la Oil Terminal. Eu nu spun că nu a fost până să ajung eu aici, toată lumea ştie cât s-a furat de la Oil Terminal în ultimii 20 de ani, s-a făcut aici o contrabandă şi o evaziune fiscală de-ţi stă mintea-n loc. Dar nu se mai pune problema de aşa ceva în prezent", ne-a declarat Wagner. "Aşteptăm oricând, pe oricine, fără nici un fel de emoţie, pentru un control. Credeţi că nu venea până acum DNA aici, dacă se face evaziune şi contrabandă cum spune Vlădescu?", a mai spus directorul Oil Terminal. Reamintim că fostul ministru liberal apoi democrat-liberal Sebastian Vlădescu a spus că Oil Terminal Constanţa reprezintă principalul punct al contrabandei cu produse petroliere din România.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News